Continui seria jurnalului expeditiilor noastre, vorbind acum despre expeditia nr. 2, care a fost plasata chiar de Ziua Sfinxului din data de 28 noiembrie 2013, asta pentru a fi in ton cu evenimentul si a fi alaturi de alti oameni, care se strang anual pe platoul Bucegilor, pentru a simti energia muntelui, chiar daca majoritatea dintre ei, nu cunosc nimic despre Descoperirea din Bucegi, din August 2003.
Cu o seara inainte, nu am putut dormi, ca si in cazul expeditiei anterioare, intrucat, mintea iti este invadata de tot felul de ganduri, tot felul de scenarii, pe care incerci sa le asezi intr-o ordine. La un moment dat, totul devine enervant de plictisitor, caci stii ca, vrei sa dormi, dar gandurile tot nu te lasa si asa se face dimineata si trebuie s-o iei de loc. Neputand sa dorm, sub nicio forma, am decis sa opresc toata aparatura din camera mea, asta pentru a fi liniste totala, chiar daca nu dormeam, dar nu mai eram „bombardat” de radiatiile dispozitivelor electronice.
Am stat asa, intr-o stare Alpha prelungita, pana cand am vazut ca ceasul este 03:50. Brusc am sarit din pat, ca si cum as fi dormi mai multe ore de somn. Am inceput sa-mi aranjez rucsacul de expeditie, pentru a vedea daca am pus tot in el, iar aici ma refer la GPS, camere de filmat spion, statii de emisie receptie, documente de studiu, iar apoi mi-am verificat telefonul daca este incarcat complet. Apoi mi-am ales cu grija hainele, greseala mea fiind, in acel timp, de a alege o tinuta relativ subtire, pentru ca eu aveam un alt plan, care mi s-a dat peste cap, dupa cum o sa vedeti imediat.
Deja se facuse ora 04:05 si am tasnit spre gara din oras, caci la ora 04:20 venea trenul personal (Regio) spre Bucuresti. Noroc ca stau la cateva sute de metri de gara, pentru ca am putut ajunge la timp. In tren, desi era foarte multa agitatie, in el fiind foarte multi navetisti, am profitat de intunericul din compartiment pentru a ma relaxa putin si de a intra in starea Alpha, caci acolo nu se prea vorbea, rar, dar in soapta, pentru ca multi dormeau. Am stat in starea Alpha, timp de o ora, dupa care m-am trezit si mai revigorat si cu o energie enorma in corp.
Deja se aprinsesera luminile in compartiment, asa ca am profitat de asta si am inceput sa-mi deschid dosarul cu privire la Descoperirea din Bucegi, pentru a-mi reactualiza informatiile, in cazul in care as fi uitat ceva. Uitandu-ma pe geam, am vazut ca se apropia Gara Basarab, uitandu-ma la ceas am vazut ca era 06:15. Nu aveam de ce sa ma ingrijorez, asta pentru ca nu ma duceam spre Bucuresti tot cu trenul, ci aveam sa fiu asteptat de un membru al echipei, Laurentiu.
Am ajuns la ora 06:20 in Gara Basarab, era foarte multa agitatie, asa cum se intampla in fiecare dimineata din cursul saptamanii, oamenii comportandu-se, fara sa exagerez ca niste roboti. Daca vroiam sa plec cu personalul de Brasov, spre Busteni, puteam s-o fac, dar daca am stabilit ca voi fi luat cu masina, nu mai avea niciun rost sa incurc lucrurile, insa aveam timp sa plec cu trenul. Ajuns in Gara de Nord, m-am dus sa-mi iau ceva de mancare, niste batoane cu ciuperci si am stat in Sala de Asteptare a garii, pana cand Laurentiu, imi dadea unda verde sa ne intalnim, caci inca nu ajunsese in Bucuresti.
Pe la ora 07: 20, am fost sunat, mi s-a spus sa ma duc „la coloane”, pe o mica straduta langa o benzinarie, iar acolo ne-am intalnit. Dupa ce am mai stat de vorba putin in masina, am vazut ca se facuse ceasul 08:00 si am lasat vorba si am plecat pentru a ajunge pe la ora 11:00 in Busteni – cel tarziu. Pe drum, eu nu prea am mai conversat, l-am lasat pe Laurentiu s-o faca cu o femeie terapeut, Flori, acestia discutand despre proiecte ce tineau de deschiderea unui cabinet terapeutic in baza medicinei alternative.
Lasandu-i sa discute, nu i-am mai deranjat, m-am intins pe spate, mi-am pus niste muzica de relaxare (solfegii) in casti si am incercat sa intru in starea Alpha pentru ca, avea sa fie o zi foarte lunga si friguroasa. Aproape de ora 11:00, am ajuns si noi in Busteni, ducandu-ne direct spre telecabina, intr-un loc unde puteam sa si parcam, fara sa fie vreo problema cu legea, insa oricum, erau destule locuri libere. Nici nu aveam idee cum aveau sa degenereze lucrurile, in scurt timp !
Oprisem deja in fata la telecabina, parca as mai fi vrut sa stau, fie in starea Alpha, fie sa dorm de-a binelea. Nevrand sa incurc pe cineva, evident, m-am supus programului expeditie, program pe care l-am conceput si ar fi fost rusinos, chiar eu sa nu-l respect. Cand m-am dat jos din masina, un frig atat de patrunzator, cum este cel din zona montana, la finele lui noiembrie, mi-a strapuns tot corpul. Acest frig nici nu se compara cu cel din Capitala dimineata ori cu cel din orasul meu. Partea buna a fost ca acest frig m-a trezit din starea de somnolenta in care, totusi, ma aflam, iar asta a fost bine.
Era si un polei foarte periculos in acea zona, chiar daca aveam bocanci, riscam sa cad, cand nici nu ma asteptam. I-am ajutat pe amandoi sa-si descarce bagajele, dar incepuse sa fac si o serie de glume cu privire la cat de multe bagaje aveau, zicandu-le: „Ce ma, va stabiliti aici ?”
Nu mi-a picat bine cand a trebuit sa-i ajut sa care ditamai bagajele pana sus la telecabina, caci era foarte grele, dar nu i-am lasat la greu. Am ajuns la telecabina, stateam jos, discutam intre noi.
– Sunteti pregatiti ? Am intrebat eu !
– Bineinteles, caci doar d-asta am venit aici, mi-a raspuns Laurentiu razand !
Ulterior ne-am deplasat sus caci incepusera sa se adune oameni, iar noi, asta asteptam pentru a putea pleca. Evident, mai era si o alta metoda, cea pe jos, dar nici nu ma gandeam la asa ceva, insa ceea ce am patit, m-a dus cam tot la ceea ce nu vroiam. Ne-am imbarcat cu totii acolo si am plecat. Ceata densa, care este cunoscuta zonei montane, ne invadasera telecabina, nici ca mai vedeam ceva, iar asta incepuse sa-mi dea fiori pe sira spinarii. Dupa aproximativ 10 minute, ajuns pe platoul Bucegi, iar acolo la telecabina, eram asteptati de ceilalti membri, spre care m-am grabit sa-i salut si sa-i imbratisez cu drag.
Pe la ora 12:00, am decis sa iesim din incaperea telecabinei si sa plecam spre Sfinx, nu inainte de a ne opri la Cabana Babele, pentru a ne lasa echipamentul acolo. Am ajuns acolo, era o oarecare agitatie, care devenea din ce in ce mai aprinsa, cu toate ca afara incepuse sa se faca cerul senin, era soare, asa ca mi-am scos ochelarii de soare.
Dupa ce am lasat bagajele la Cabana Babele, am plecat spre Sfinx – polul energetic care ne atragea precum un magnet. Am ajuns acolo, am observat ca nu erau inca multi oameni, dar aveau sa fie, dupa in scurt timp. Am inspectat zona, m-am mai uitat cu atentie, la structura Sfinxului, acesta avand multe particularitati, ce nu-l face „doar o simpla piatra sculptata de vant, ploaie si intemperii”, asa cum se sustine oficial, ci este mult mai sublim decat ar putea intelege „oamenii de stiinta”, egoisti si conservatori in privinta falsei instorii ale neamului geto-dac.
Eram la Sfinx de aproape o ora, se facuse ora 14:00, asa ca eu alaturi de cateva persoane, am decis sa ma intorc spre Cabana pentru a manca ceva cald, dar vroiam sa stiu cine mai apare pe acolo. Nici n-am ajuns bine la Cabana, caci erau tot felul de persoane, care m-au interpelat, salutandu-ma, intrebandu-ma, ce fac si cum ma simt in aceasta zi! Multe dintre persoanele care ma salutau, nu le stiam in sensul ca nu le recunosteam, caci pe facebook au alte profile, care difera foarte mult cu fizionomiile lor, din realitate, asa ca trebuia sa-i intreb.
– Dar dumneavoastra cine sunteti ?
Am ajuns in Cabana, m-am instalat, mi-am comandat un piure de cartofi si doar atat. In acel timp, soseau tot felul de persoane in Cabana, multi ma stiau, iar eu nu-i stiam, decat cu exceptia catorva pe care i-am recunoscut. Dupa ce am mancat, vreo 15 minute, ma duceam, cand la un grup, cand la altul, pentru a discuta cu fiecare in parte, nevrand sa ignor pe cineva in favoarea altuia.
Se facuse ora 15:00, iar potrivit traditiei de Ziua Sfinxului, ora cea mai importanta este la 16:44, atunci cand apune Soarele, se produce un fenomen exception, respectiv aparitia unei piramide spatiale, perfect regulate, observata de persoane care au ochii antrenati pentru a vedea aura, caci vorbim de energii sublime (cuante). Cea mai faimoasa piramida spatiala, tot perfect regulata, ramane cea din Masivul Ceahlau, de pe Varful Toaca, care se proiecteaza pe 5 august, anual. Evident ca aceste fenomene, ce se intampla doar pe aceste doua masive muntoase, ne arata, ne „semnaliezeaza”, daca vreti ca „ceva” se ascund in acesti munti.
Exact asta le spuneam si celor din echipa, discutand foarte intens despre Descoperirea din Bucegi – aceasta fiind subiectul de discutie, dar si al intalnirii si formarii noastre ca si echipa, ca si concept. Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!
Climatul politic era „fierbinte”, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.
Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – un secret teribil in topul secretelor de pe lista proiectelor negre ale U.S.A.P.
U.S.A.P. sau „proiectele negre” se traduc prin „operatiune ultrasecreta si complet inchisa recunoasterii oficiale”. Practic acestea nu exista oficial si nici chiar presedintii de state nu au acces la asemenea date. In esenta, datele sint de acest gen, despre ce discutam noi, doar ca ei au dovezile palpabile, empirice…
Romania nu si-a luat un angajament definitiv in ceea ce priveste secretul descoperirii din Masivul Bucegi, insa din ce am aflat acel protocol semnat de carpa KGB-ista, Iliescu, a fost semnat pe 10 ani, el expirand in August 2013.
Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa
politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei
descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni
(august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
Un fenomen cu absolut spectaculos !
Era ora 16:00, adica se apropia cu pasi repezi ora cea mai importanta a Evenimentului si chiar daca inghetasem, nu puteam sa plec de acolo. Erau aproximativ 300 de oameni. Venise si un personaj, Tabara Ionel Marian, care sustine ca este interesat de originile limbii romane, insa saracul are mari dificultati in a scrie, corect, din punct de vedere gramatical, un text. O prezenta mai aroganta din fire, incepuse deja sa irite pe celelalte persoane venite acolo, intrucat la un moment dat, incepuse sa zbiere pe acolo ori sa incerce sa para un „Guru”, fapt ce incepuse sa ma enerveze la culme, chiar daca nu doream asa ceva, caci nu asta era scopul pentru care venisem.
Se facuse 16:44, ora speciala, nu aveam camere speciale de filmat in afara celor sapte culori cunoscute ca ROGVAIV, asta pentru a surprinde piramida spatiala ce se forma deasupra Sfinxului, insa ceea ce am vazut, mi-a ramas intiparit in minte. Incepusera sa se adune nori grosi, catre orizont, care se miscau cu o viteza ametitoare, insa particularitatea lor este ca erau de un violet, atat de concentrat incat m-a uimit, ce peisaj mi se revela in fata, iar toti oamenii de acolo, se uitau uimiti, unii poate mai vazusera, la acest eveniment.
Dupa ce a trecut acest fenomen uluitor pentru mine, ne-am decis sa plecam spre Cabana Babele, a doua oara cand ma intorceam. Acolo m-am intalnit cu alte persoane, ce m-au recunoscut si am inceput sa discutam despre motivul prezentei mele aici, despre ceea ce mai fac, respectiv aceste domenii de cercetare. In scurt timp, Cabana Babele, se aglomerase atat de mult, incat nu mai puteai sa arunci, nici macar un ac. Toti vorbeau, se facusera cozi lungi pentru ca fiecare doreau sa-si comande ceva de mancat si baut.
Am stat si acolo o ora si ceva, pana cand, vazand ca mai nimeni nu se „simte”, am inceput sa ma duc si sa le zic ca e timpul sa merge.
– Haideti copii, e timpul sa plecam spre Piatra Arsa, caci vremea se poate schimba radical, aici pe creste.
Parca vorbeam la pereti, mai nimeni nu ma bagau in seama, fiecare fiind implicat in cate o conversatie aprinsa. Apoi, neavand cu cine sa vorbesc, vazand ca este ora 18:00, am iesit deschis usa cabanei de a iesi afara si cand am deschis-o un puternic viscol m-a izbit in fata, noroc ca sunt un om solid si nu m-a dat jos. M-am intors infrigurat, caci iesisem intr-o bluzita subtirica afara si am inceput sa le zic tare:
– Haideti odata! Ce naiba, este un viscol afara si avem toate sansele sa nu mai ajunge la Piatra Arsa!
Imediat, o persoana, Diana, s-a ridicat si a inteles mesajul, iar asa am inceput sa ne mobilizam destul de repede, caci zona unde trebuia sa fim cazati, era Cabana Piatra Arsa, care se afla tocmai la o distanta de vreo doua ore, de mers, insa, in realitate am mers mai mult, caci pe la ora 21:00, din cate tin minte, ajunsesem acolo.
Peripetii pe drum !
Se facuse ora 18:20, era un viscol afara ce te izbea direct in fata, asta facandu-l si mai violent, pentru ca ne ingreuna deplasarea si mai mult. Incepusem sa ma enervez, vazand ca unii intarziau, caci se facuse un „sir indian”, din dorinta de ai astepta pe toti, pentru ca asa ar fi fost corect. La ora 18:30, dupa aceste clipe tensionate, eram deja toti afara, alcatuind „sirul indian”, pentru a ne deplasa. Alaturi de noi erau si persoane de la Salvamont, acestia aflandu-se in fata si-n spate, in incercarea de a evita anumite probleme.
Am inceput sa coboram de pe platou spre Piatra Arsa, iar viscolul era foarte puternic si partea proasta pentru mine era ca, nu aveam manusi in mana, caci nu ma asteptam ca voi ajunge intr-o astfel de situatie, enevandu-ma atunci, la culme, pe multe persoane, incat imi venea sa strig la ei: „Lenesilor!”
N-am facut-o insa, dar enervarea imi prindea bine, caci imi incalzea sangele, dar palmele ca si extremitati nu erau incalzite, din pacate. Asadar, Diana, membra a echipei noastre atunci, m-a intrebat daca am manusi.
– Dragos, ai inghetat, de ce nu-ti pui manusile ?, m-a intrebat Diana insistent.
– Diana, vezi tu, problema e ca nu mi le-am luat ! Am zis asta fara sa stau sa mai ofer alte explicatii. Diana, intinde mana si-mi da o pereche de masuni foarte groase, asemaantoare celor utilizate de oamenii care umpla iarna pe munte. I-am multumit pentru asta si acum, situatia s-a schimbat. In acel moment, am vazut ca telefonul incepe sa-mi sune. Era cand mama, cand tata, cand diversi prieteni. Le-am spus unde sunt, ce fac si unde ma duc. Au amutit in prima faza, dar si-au revenit auzind ce faceam eu in acele momente, insa i-am linistit pe toti ca, totul va fi bine.
Drumul era foarte dificil, iar eu tot intrebam, cand pe Diana, cand pe ceilalti despre cat mai avem de mers!
– Mai avem mult de mers ? Incep deja sa ma enervez ca sunt prins in toata aceasta situatie unica, de altfel !
– Da, bineintes ca mai avem de mers, inca suntem la inceput ! Mi-a raspuns Diana, iar asta chiar ma enervase! Problema nu era drumul, problema era viscolul care te izbea in fata, iar fata o aveam inghetata, iar pe cap, nu obisnuiesc sa port nimic, asa cum nu obisnuiesc sa port fular. Eram toti cu lanterne, care mai de care, mai puternice luminandu-ne calea. Era si un cameraman, de la Salvamont daca nu ma insel, care in acel timp filma intreaga deplasare a noastra, acesta avea la camera de pe umar si un proiector puternic, care facea sa lumineze intreg traseul alb, pe care noi paseam.
Era ceasul 19:30, ajunsesem pe un traseu, nu doar periculos, ci foarte periculos, intrucat acesta avea latimea de aproximativ un metru, iar in unele zone, chiar mai putin. Acolo, situatia se schimba radical si mersul trebuia sa fie mai incet, fara graba, caci dupa limita liniara a latimii traseului, urmau tot felul de vai, in care cadeai de nu te mai vedeai, asta daca paseai gresit. Incepusem sa le spunem tuturor sa aiba grija, ii atentionam sa nu se grabeasca, caci dupa cum se stie, graba strica treaba.
Noi, cei care coboram, alcatuisem o coloana lunga de vreo 600 m, unii strigau la altii, daca sunt bine sau daca au patit ceva. La un moment dat, cand mai aveam vreo 40 de minute de mers, am vazut ca anumite persoane, dar si una din fetele Dianei, pe nume Maria, avea probleme la glezna. Evident, m-am oprit, am vazut ca si alte persoane, fete indeosebi, aveau probleme de la atat de mult mers. M-am oprit si eu acolo, au inceput si altii din fata sa se opreasca, insa celor din cap, nu le-am mai cerut sa se opreasca, caci nu mai aveam, atat de mult, pana sa ajungem, adica situatia era sub control. Dupa ce am stat acolo putin timp, fetele s-au ridicat, desi extenuate si au inceput sa mearga. Nu ne-am grabit, pentru a nu le cauza probleme.
Cand mai aveam vreo 20 minute pana sa ajunge la Cabana, deja se vedeau luminile de la Cabana, ajunsesem pe un drum care era acoperit in intregime de polei, de parca eram la patinoar. Acolo se afla si o bariera, pana unde veneau masinile in patrulare, sa ne ajute in caz de nevoie, erau masini de teren speciale, dar nici ele nu consider ca puteau sa se deplaseze pe unde am venit noi. Au venit la noi baietii de la Scoala de Ghizi Montani „Christian Adventure”, pentru a ne lua cu masinile. Unii au preferat sa mearga pe jos, insa eu am preferat sa ma urc in masina, la sugestia conducatorului acestei scoli, Catalin Berenghi.
Catalin a accelerat in forta jeep-ul care-l conducea si in vreo 5 minute am ajuns la cabana cat se poate de extenuati. Cu el ma intalnisem la Sfinx, inainte sa ne apuce noaptea, dar el a fost mai smecher, ca sa zic asa si a plecat mai devreme, dupa Eveniment, caci doar este profesor la scoala de ghizi montani, mentionata mai sus, asa ca are o alta perceptie asupra muntelui, fata de cea a noastra, la acea vreme.
Odata ajunsi la cabana, am fost intampinati de o atmosfera calda, fiind destul de cald inauntru, fata de afara. Ne-am dus direct la restauranul cabanei pentru a ne aseza cu toti la masa. Pe cine credeti c-am zarit atunci ? Pe „geto-dacul” nostru, Tabara Ionel Marian, care explica unor persoane „cum sade treaba cu limba romana”, argumentand ca „este singura limba nascuta nu facuta”. Imi este dificil sa inteleg sintagma „nascuta nu facuta”, caci ambele cuvinte „nascut” si „facut”, sunt sinonime. Daca tot vrea sa faca o afirmatie corecta, macar de-ar spune: Cea mai veche limba de pe Planeta ! Pentru ca acesta este adevarul si am mai demonstrat cu ocazia mai multor articole, iar asta a spus si Miceal Ledwith, fost Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, care avea acces la Arhiva Secreta Papala. Deci, vorbim de o persoana, care avea acces la documente secrete ale istoriei noastre, acesta afirmand ca: „Nu limba romana este o limba latina, ci limba latina este o limba romaneasca!”
Tabara, ori de cate ori ma vedea pe acolo, singura intrebare inteligenta a lui, pe care mi-o adresa era aceasta: „Ai un foc ?”
De astfel de „geto-daci”, iesiti din Militie, „reprofilati” in „lingvisti”, dar care nu stiu, nici sa se exprime, nici sa scrie, va spun, imi este sila. M-am pus la masa unde eram membri echipei mele, caci cu ei venisem, iar cu ei vroiam sa stau, nu cu persoane ca Tabara.
La masa discutam despre concluziile zilei ce tocmai se incheiaseara, dar si despre ce au vazut si simtit fiecare, aflati la un astfel de Eveniment, care pentru mine a fost prima data. Toti de la masa imi spuneau de tot felul de energii care le-au simtit, patrunzandu-le in corpul, chiar si unii mai sceptici din fire, au recunoscut o stare de bine interioara, pe care au avut-o in acele momente. Ca la orice masa mare, se mai deviaza discutiile catre tot felul de glume, insa, atunci cand venea vorba de echipa noastra, totul trebuia tratat serios.
Incepusem sa discutam si sa facem planuri cu privire la expeditii viitoare, prin zone cum ar fi: Masivul Ceahlau, Muntii Buzaului, Padurea Baciu din Cluj, Masivul Godeanu, Sarmisegetusa, Pestera Polovragi, Masivul Sureanu, Piramidele de la Sona din judetul Brasov s.a.m.d. Fiecare de la masa, era incantat de astfel de „tinte” destinate expeditiilor viitoare, caci un alt interes al nostru era acela de a prezenta tuturor cat de uimitoare este Romania si tezaurele mostenite de la stramosi, pe care le ascunde, doar ca noi trebuie sa le aducem la suprafata.
Se facuse ora 23:00, oboseala incepuse sa-si puna amprenta pe mine, asa ca m-am scuzat si le-am spus celor din echipa ca trebuie sa ma retrag.
– Baieti si fete, eu ma retrag, mi-a facut o deosebita placere sa fiu astazi alaturi de voi in cadrul acestui Eveniment si vom mai vorbi si maine la masa, inainte de a pleca spre casa, am conchis eu.
M-am dus in camera pe care o rezervasem, unde stateam eu si un membru, Cristi. Cristi ramasese la masa, eu m-am asezat in pat, imi accesasem Facebook-ul de pe telefon, incepusem chiar un scurt dialog cu buna mea prietena, Came Cocoon, care n-a putut sa vina, iar apoi m-am pus sa dorm.
Inceputul colapsului echipei noastre !
Din motive de siguranta, am inchis usa inainte de a ma pune sa dorm. Stiam ca, Cristi, va veni, cand va veni si ma va trezi din somn. Ei bine, Cristi, a venit pe la ora 03:00, ciocanind la usa. Cred ca stiti multi senzatia pe care o are un om, rupt de oboseala, cand i se ciocane la usa in mod insistent ?! M-am trezit buimacit, mi-am adus aminte brusc ca este Cristi, i-am deschis si l-am intrebat daca s-a terminat petrecerea ?
– Gata Cristi, s-a terminat petrecerea ? am intrebat eu adormit, insa cu zambetul pe buze.
– Da Dragos, a fost frumos, pacat ca n-ai mai stat si tu !
– Da, dar nu mai puteam, ajunsesem la limita fizica ! am raspuns eu.
In acel moment cand eram in pat, el ma intrebat despre ziua de maine, ce planuri am.
– Dar maine ce faci ?
– Nu stiu, ramane sa discutam maine ! i-am raspuns eu.
La scurt timp, ceea ce o sa va povestesc acum, o sa fie amuzant, dar intr-un jurnal adevarat se dezvaluie totul, un cuplu, pe care eu nu-l stiam, s-au infierbantat si au inceput sa faca sex. Eh, chiar daca sunetele imi ajungeau la urechi si ma scoateau din starea Alpha, in care ma aflam, intins in pat, caci de somn nu se mai putea vorbi, am inceput sa rad, atat eu, cat si Cristi.
– Se pare ca Sfinxul le-a amplificat energia kundalinica !, am facut eu o remarca amuzanta !
Am luat telefonul, am intrat pe Facebook, la acea ora si am redactat un mic text, text care a fost „motivul” ce a dezmembrat echipa, text care a schimbat foarte multe lucruri. In acel text am scris asa:
„Am incercat si eu sa dorm, dar n-am putut din cauza unor persoane, care s-au infierbantat si iubit cu multa pasiune.”
Cititorii mei, incepusera sa rada la textul pe care l-am postat, dar si eu radeam alaturi de ei. S-a facut dimineata, era ora 07:00, studiam cateva documente cu privire la patrunderea sub munte a americanilor, gandindu-ma la baza militara Dichiu din Bucegi, cand a venit Diana si mi-a zis sa mergem cu toti la masa. M-am imbracat repede si m-am dus la masa de la restaurant. Daca as fi sters acea postare, nu s-ar mai fi ajuns la acest colaps, dar stiti cum spune o vorba veche: „Tot raul spre bine !”
Am ajuns la masa restaurantului, era si Diana acolo fumand si i-am zis ca n-am putut sa dorm din cauza unor persoane, care s-au iubit cu pasiune si putin cam galagios, fiind vis-a-vis de camera in care eu stateam. Desi eu in tot acest moment, am ziceam totul sub forma de gluma, amuzament, in niciun caz sub vreo forma de rautate, tonul Dianei, incepuse ca capete inflexiuni relativ dure, care nu-mi erau cunoscute.
– Dragos, vezi ca astia sunt prietenii !
– Am inteles Diana, nu-i nicio problema, doar glumeam, n-am zis-o cu vreo intentie negativa ! Zicand asta, textul era inca pe Facebook, luandu-ma la vorba cu alte persoane, am uitat de el, sa-l sterg si o sa vedeti imediat cum au degenerat lucrurile.
Se facuse ora 10:00 si trebuia sa plecam de la Piatra Arsa. Prima data au plecat o parte din membri echipei, altii insa au preferat sa mai ramana o zi, dar eu cu Cristi si inca o persoana, am decis ca trebuie sa pleacam. Am stat ore in sir sa asteptam masina, un jeep care trebuia sa vina si sa ne duca pana in Busteni. Am asteptat atat de mult incat s-a facut ora 15:00. Una dintre persoanele care astepta alaturi de mine si de Cristi, a decis sa plece de unul singur, pe un viscol teribil si sa coboare muntele.
– Eu consider ca esti nebun ? mi-am zis in mintea mea, fara sa-i zic direct, caci ar fi interpretat-o drept insulta. Incepusem chiar sa ma ingrijorez pentru viata sa si tot incercam sa trag de timp pentru a-l face sa ramana alaturi de noi pentru a merge cu noi, cu masina, care tot intarzia. Neavand ce sa-i fac, el a luat decizia de a pleca.
La 30 de minute dupa ce a plecat el, a venit si Jeep-ul, un puternic Nissan. Nici in zona cabanei nu puteam sta foarte mult afara din cauza viscolului puternic. Am pus repede in portbagaj rucsacele noastre si ne-am urcat repede in masina, in spate. In masina se mai aflau niste muncitori, care venisera sa repare niste geamuri si usi. Cel care conducea Jeep-ul era tocmai administratorul cabanei, un om simpatic ca si caracter, fara vreo aroganta.
Am plecat pe la ora 16 am plecat si pe traseu, drumul nu se mai vedea, viscolul fiind atat puternic, incat nu se mai vedea nimic, absolut nimic, decat un alb naucitor, iar la un moment dat, soferul nemaistiind unde se afla, a luat-o direct printr-un sant, unde zapada masura cam un metru. A incercat s-o porneasca, s-o forteze, nimic. Ne-am dat noi jos din masina, ne-a izbit un viscol puternic si am inceput sa impingem ditamai Nissan-ul. Si am impins, si am impins, pana cand la un moment dat, nu stiu cum, dar aici a fost si talentul sau de sofer, a reusit sa repuna masina pe drum.
Cristi a luat-o in fata, pentru a putea fi urmarit de catre sofer, pentru a nu mai ajunge iarasi in vreun sant. Nu doream complicatii in sensul de a veni salvamontistii, presa s.a.m.d. Cristi a alergat in fata masinii, vreo 200 m, iar apoi s-a urcat in masina alaturi de noi. Au mai fost cateva dificultati de vedere, dar si niste masini stationate pe acolo, unde erau niste oameni cu snowboard-ul si incurcau foarte mult circulatia. Dupa ce am trecut de acestia, puterea viscolului nu mai era asa de mare, continuand treptat sa scada.
Dupa aproape o ora, am ajuns in Sinaia, apoi in Busteni, unde ne-a si lasat administratorul. I-am multumit si ne-am luat la revedere de la el. Daca ar fi fost altii, ne-ar fi luat, amandurora 200 de lei, insa acesta ne-a luat 100 lei. Ne-am dus in gara din Busteni, am intrat inauntru, ne-am dus la un automat de cafea, eu mi-am luat un ceai, iar el o cafea fierbinte, pentru a incerca sa ne incalzim. Vine langa noi un domn sa ne intrebe daca vrem gazduire.
– Buna seara domnilor, aveti nevoie de gazduire ? Am mai multe camere libere, la pret de 70 de lei, daca cumva va intereseaza !
Personal, nici nu mai aveam de gand sa stau, insa, dinainte de a pleca de la Piatra Arsa, ii trimiteam mesaje, pe Facebook, bunei mele prietene, Came Cocoon, pentru a ma intalni cu ea in Brasov, eu vrand sa comit si o escapada, daca pot spune asa, in Brasov. I-am zis lui Cristi sa mergem in Brasov, dar si domnului de langa noi care astepta raspuns.
– Buna seara, va multumim, insa nu stim daca ne vom caza, insa daca ne puteti da un numar de telefon, la care sa va contactam in caz ca vom ramane peste noapte ?
Ne-a dat numarul de telefon, insa noi trebuia sa asteptam un autobuz spre Brasov, caci luasem decizia ad-hot, sa ne ducem in Brasov. Cand i-am spus asta, Cameliei Cocoon, chiar nu mai mi-a raspuns la mesaje de atunci. Le vedea, caci Facebook are o functie, ce arata ca oamenii citesc mesajele, chiar daca nu raspund la ele. M-am enervat, chiar i-am adresat si niste cuvinte injurioase, pentru ca-mi facea una ca asta. Asa ca am decis sa mergem in Brasov.
Am stat in gara cu acest domn, inainte sa ne luam la revedere de la dansul si am discutat. I-am vorbit despre multe lucruri. I-am spus si motivul real pentru care ne aflam in Bucegi, dar si secretul de sub munte, facandu-i un rezumat exceptional. M-a uimit faptul ca dumnealui, chiar cunostea anumite fragmente de intamplari, insa nu stia cauza lor. Am discutat despre pericolul gazelor de sist, despre mafia tuturor politicienilor FSN, care au distrus Romania din 1990 pana in prezent, dar si despre cazul Rosia Montana, care era unul fierbinte in acea perioada.
M-am uitat la ceas, era ora 17:30, trebuia sa vina un autobuz spre Brasov, ne-am urcat in el si la ora 18:00 am ajuns in Brasov. Ii dadeam mesaje Cameliei, nu-mi mai raspundea sub nicio forma. In Brasov, ne-am intalnit cu prietena lui Cristi, dar si cu o amica de-a mea Georgiana. Ne-am dus intr-un loc numit Festival 39 de pe strada Republicii nr. 62 din Brasov, in zona istorica a orasului.
Acolo la masa dupa ce am facut cunostinta unii cu altii, i-am zis Georgianei s-o sune pe Came Cocoon, pentru ca eu o doream in echipa foarte mult, aveam nevoie de potentialul ei. Came, sireata la acea vreme, vazand ca o suna aceasta fata, pe care o cunostea, nu i-a raspuns, intuind ca o raca adevarata ca, eu am pus-o pe Roxana sa faca asta. Sa nu ignorati intuitia feminina, mai ales a unei femei care este in zodia rac !
M-am suparat in sinea mea, dar nu lasam supararea sa-mi apara pe chip. Eram suparat de faptul ca batusem atat de mult drum, sa vorbesc cu ea, iar ea nu venise la intalnire. Evident ca in prezent totul este schimbat la ea, eu doar povestesc intamplarile. Georgiana ma intreba ce am facut sus pe munte ? I-am spus in primul rand ne-a interesat Evenimentul, dar si studierea, cat s-a putut a zonei.
Dupa ce am acolo pana la ora 21:00, ne-am ridicat pentru a pleca. Ne-am luat la revedere de la Georgiana, iar eu cu Cristi si prietena sa, ne-am hotarat sa ne cazam tocmai la domnul cu care vorbisem in gara. L-am sunat, l-am intrebat daca mai se poate si la ora asta ? Dansul a spus ca da si ne-am indreptat spre casa sa. Pe la ora 21:30 am ajuns in Busteni, insa a trebuit sa facem mai multe ture prin zona, pentru a-i putea gasi casa, nestiind strazile din Busteni si GPS-ul fiind descarcat pentru a-l putea folosi. Pe la ora 22:00 am ajuns in sfarsit la el si ne-am instalat.
Eu, constatasem ca nu mai aveam nimic de mancare si l-am intrebat, sa-mi indice un magazin non-stop la ora aia. Mi-a arat ca se afla langa strada, nu departe de gara. Nu i-am zis lui Cristi sa mai ma duca pana acolo, era si obosit, si nu imi place sa fortez anumite lucruri. Inainte de a iesi pe poarta, dansul imi spune, sa am grija.
– Aveti grija ! Daca cumva va rataciti sa ma sunati rapid ! mi-a spus dumnealui.
– Stati linistit, sunt destul de mare si ma descurc ! am spus-o eu increzator in minte. Am plecat, dupa ce am ajuns la magazin, mi-am facut cumparaturile, iar apoi cand am iesit din magazin, m-a sunat mama si m-am luat la vorba cu ea. Apoi mi-a dat sa vorbesc cu tata si eu tot vorbind, tot discutand, nu mai eram atent pe unde mergeam, iar la un moment dat, am observat ca tocmai trecusem printr-o haita de caini, dar niciun caine n-a schitat vreun gest de agresivitate, aratand ca-s mai linistiti fata de cei din alte zone.
Eu mergand tot inainte, auzeam cainii oamenilor cum incep sa latre foarte agitati fiind, dar nu stiam de ce si la un moment dat, vad ca trece pe langa mine, la o distanta de vreo 50 de m un ursulet. Nu stiu daca era adult, insa s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el, i-am aruncat o bucata de paine, a luat-o si am plecat, fara sa am vreun incident. Apoi am observat ca ma ratacisem, adica nu mai stiam unde se afla casa, aflandu-ma ca intr-un labirint pe strazile intortocheate din Busteni, noaptea, iar anumiti stalpi de iluminat nu functionau, creandu-mi si mai multe probleme de orientare.
L-am sunat pe acest domn, i-am spus pe un ton rusinos ca sa vina, sa ne vedem, caci am impresia ca am gresit drumul. Dansul n-a ras auzind ce-i spun si a venit, iar in scurt timp am dat unul de altul. Ajungand acasa, m-am dus in bucatarie pentru a-mi prepara ceva de mancare si ne-am dat la vorba, caci Cristi si iubita sa, s-au dus la ei in camera, el fiind ca si mine foarte obosit. Acest domn, mi-a relatat ca a fost salvamontist si ca in August 2003, a observat o prezenta puternica a americanilor in Bucegi, insa nu stia care-i scopul.
Auzind asta, simturile mi s-au ascutit, de parca nici n-as fi fost obosit si am inceput sa-i adresez o serie de intrebari.
– Dumneavoastra ati fost salvamontist, iar in acea perioada, aveati interzis sa va deplasati in acea zona din Bucegi, de la baza muntelui, pentru ca era un exercitiu militar ? am intrebat eu cu multa tarie.
– Da, au fost multe zile cand ni s-a interzis sa patrulam un anume sector, pentru a nu ne implica intr-o zona unde se desfasurau „exercitii militare”, mi-a raspuns dumnealui.
Auzind asta, i-am cerut sa-mi indice exact zona (sectorul), care nu avea voie sa-l patruleze. Mi-a aratat zone, unde mi-a spus ca au fost concentrati militari „pentru exercitii”, iar eu imediat, am memorat informatia si am salvat-o in telefonul mobil. Mai multe nu stia nici dansul, insa mi-a oferit o pista, o ipoteza pe care aveam sa merg. Evenimentele, parca complicitau impotriva mea, incat, in scurt timp, aparea colapsul primei echipe.
Dupa discutia lunga, acesta a plecat, iar eu i-am spus ca maine voi pleca de la ora 06:30, pentru a ajunge la ora 07:00 in gara, caci aveam tren spre Bucuresti. In acel moment, cand am ajuns in camera mea, incercam sa pun la punct mai multe informatii aflate. Intru pe Facebook, vad mesaje multe de la cine credeti ? De la Came Cocoon ? Ma intreba sub o forma ironica, daca mai sunt in Brasov, ea stiind ca nu mai sunt.
– Buna Dragosel, mai esti in Brasov ?
– Nu mai avem ce sa discutam, caci ti-ai batut joc de mine si nu-ti voi permite asa ceva, indiferent cine ai fi tu, am retezat eu ferm discutia, avand un altfel de limbaj. N-am mai rezistat si i-am dat block. Cand m-am pus in pat, gandurile nu-mi dadeau pace, atat informatiile noi aflate, cat si mesajele de adineauri, imi provocau o stare de suparare. Pe la ora 01:00 m-a luat somnul si m-am trezit pe la ora 04:30. Nu mai avea sens sa dorm. Am deschis Facebook-ul, am vazut mesaje de la diverse persoane, care ma intrebau: „Cum decurge expeditia si ce informatii am ?”
Eu le-am spus tuturor: Am niste informatii bomba, care vor confirma multe scrieri despre Descoperirea din Bucegi. Incercam sa nu ma abat in vreun fel de la aceasta ancheta, indiferent de obstacolele care-mi apareau in cale. Se face ora 06:30, eram gata pregatit de plecare. Imi iau la revedere de la aceasta familie care ne-a gazduit. Cristi si iubita sa nu se trezisera si nici nu am vrut sa-i trezesc si am plecat. Aerul rece de munte al diminetii, imi trezeau toate simturile.
Dupa ce am ajuns in gara si am luat trenul, imi deschid Facebook-ul si vad foarte multe mesaje, dar si comentarii, la ce credeti ? La postarea cu cuplul infierbantat, despre care am facut o gluma. Ei bine, Diana, a inceput sa-mi reproseze o serie de lucruri. Deja incepuse sa faca niste afirmatii foarte grave la adresa mea, pline de insulte si calomnii, din cauza unei postari simple, in gluma, despre niste persoane anonime, al caror nume nici nu-l stiam. Un astfel de comportament, din punct de vedere psiho-emotional spune foarte multe despre o astfel de persoana, cata rautate si aroganta poate sa se ascunda in unele persoane.
Aceasta, avusese tupeul nesimtit, de a spune unui alt cuplu, care facea parte din echipa, ca eu despre ei am zis, ceea ce am scris. Ma contacteaza o alta Diana, care-mi cere lamuriri cu privire la asta, daca cumva am vreo treaba ? I-am replicat ca este o neintelegere si ca n-am vorbit despre ea. Dupa putin timp, situatia, in acest caz s-a lamurit, dar nu cel din cazul Dianei, caci ea a folosit acest eveniment, ridicol, pentru a-l transforma ca si arma impotriva mea, din invidie, evident.
Inca ma aflam in tren si insultele veneau cu zecile la adresa mea, din partea ei. Se schimbase la 180 de grade, de parca astepta momentul oportul pentru a-mi spune, tot ce are in minte, despre mine. Nici nu ajunsese trenul in Bucuresti ca i-am dat block si am spus: Gata, nu se mai poate ! Am povestit si altor persoane, un astfel de incident bizar, caci altfel nu poate fi numit. De-a lungul timpului ea a continuat o campanie de calomniere a mea, motiv pentru care, o parte din persoanele din vechea echipa, nici nu mai ma bagau in seama. Culmea, vazusem ca si Catalin Berenghi, pe care eu il apreciez si azi, ma scosese din lista de prieteni, imediat dupa incidentul cu Diana.
Aici am si eu o greseala, dar nu cea visata de ea, ci greseala de a fi o persoana buna si de a permite accesul intr-o astfel de structura, a unor persoane cu caracter egoist, labil si slab. Astfel de persoane, pot nimicii, ceea ce nu pot face dusmanii din exterior. Am ajuns in Bucuresti, din Bucuresti, am plecat spre casa si am incercat sa-mi pun ordine, atat in idei, cat mai ales in proiecte.
Cei care ati citit aici, desigur, puteti avea diverse opinii si unii puteti vedea in altfel desfasurarea evenimentelor, insa n-am vrut sa omit absolut nimic, in cadrul acestui jurnal lung. Faptul ca am trecut prin astfel de evenimente, m-au determinat sa am o alta abordare pe viitor, una mai dura si rigida.