Nu doar americanii au mintit oamenii cu privire la programele lor spatiale, ci si sovieticii. De fapt, americanii doar au preluat de la sovietici acest tip de minciuna propagandistica. Aselenizarea este un scenariu fantasmagoric, fals de la A la Z, ce a reusit zeci de ani sa intretina mitul conform caruia „americanii au ajuns pe Luna”. N-au putut sa ajunga pe luna, iar asta reiese din multitudinea de erori, de regizare.
Mai multe puteti citi pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/nasa-recunoaste-ca-nu-mai-are-inregistrarile-originale-de-la-aterizarea-pe-luna.
In cartea lui Juri Lina, „Arhitectii Inselaciunii”[1], acesta ne explica, folosind surse bine documentate ca, Iuri Gagari n-a fost niciodata in spatiul cosmic. Aceasta farsa propagandistica a sovieticilor a fost scoasa la iveala in fostele tari comuniste (Ungaria, Estonia si Polonia). Vorbim aici de un mit, conform caruia Iuri Gagarin, care ocupa functia de ofiter al Fortei Aeriene Ruse zburase in spatiu.
Asa cum spune si Juri Lina, destul de multe guverne occidentale stiau ca este o minciuna, dar niciunele nu doreau sa spuna adevarul. Juri Lina, ne prezinta o carte exceptionala „Gagarin – kozmikus hazugsag”[2] (Gagarile: o minciuna cosmica, Budapesta, 1990), scrisa de jurnalistul maghiar Istvan Nemere. Exista niste contradictii ce trebuiesc expuse aici pentru a fi intelese pe deplin.
Citez din cartea lui Juri Lina:
„Pana in anul 1961, Statele Unite reusisera sa trimita 42 de sateliti in spatiu, Uniunea Sovietica doar 12. De asemenea, Statele Unite au instiintat public ca Alan Shepard urma sa faca o calatorie in spatiu, in aeronava Freedom 7 la 5 mai 1961.
Uniunea Sovietica a fost fortata sa faca ceva pentru a-si salva obrazul. Din acest motiv un cosmonaut sovietic, Vladimir Iliusin, a fost trimis in spatiu la data de 7 aprilie 1961. Americanii au interceptat cateva comunicatii radio intre el si centrul spatial din Uniunea Sovietica. Aterizarea lui Iliusin a esuat si el a fost ranit grav. In aceste conditii nu putea fi vazut de public. S-a spus ca fusese ranit intr-un accident de masina. A fost trimis in China pentru un tratament medical mai bun.
Documentarul rusesc de televiziune ‘Iluzia cosmonautilor’ (2001) spune, de asemenea, ca la 7 aprilie 1961, Vladimir Iliusin, a pornit spre spatiu, a avut probleme inca de la prima orbitare si a aterizat fortat in China, in timpul celei de-a treia orbitari. A fost ranit grav. Un an mai tarziu a ajuns inapoi in Uniunea Sovietica. Iliusin a murit intr-un accident de masina regizat in 1961.
Uniunea Sovietica nu avea o capsula de rezerva la acel moment, iar la Moscova s-a decis sa se orchestreze o mare farsa, o minciuna cosmica. Radio Moscova a sustinut ca un cosmonaut rus, Iuri Gagarin, fusese trimis in spatiu in dimineata zilei de 12 aprilie 1961 cu racheta cosmica Vostok. Conform anuntului oficial, aterizase deja si era perfect sanatos. Intreaga lume a crezut asta, in afara de serviciile secrete occidentale, care nu reusisera sa inregistreze nicio comunicare radio intre Gagarin si centrul spatial.
Farsa a fost prost orchestrata. Ziarele poloneze au anuntat inca din dimineata zilei de 12 aprilie ca un cosmonaut sovietic fusese in spatiu. Ziarele din alte tari nu au raportat zborul lui Gagarin decat pe 13 aprilie. Intr-o carte scrisa pentru Occident, propagandistii sovietici au sustinut ca, niste simpli tarani l-au recunoscut pe cosmonaut, curand dupa ce acesta a aterizat intr-un camp si au strigat entuziasti: „Gagarin! Gagarin!”
Dar in acel moment nu fusese raportat inca nimic despre ‘calatoria spatiala’, nu fusese publicata nicio poza de-a lui si nu-i fusese mentionat numele. Mesajul de la radio si de la TV a fost transmis la 35 de minute dupa presupusa calatorie. Sa fi fost oare taranii clarvazatori ?”[1]
Minciunile lui Iuri Gagarin !
„Ziarul Sovietskaia Rossia sustinea ca Gagarin purta un costum de zbor albastru cand a aterizat. In memoriile sale, Gagarin insusi, a sustinut ca purta un costum de zbor portocaliu. La conferinta sa de presa, Gagarin, a citit de pe notite cand a „relatat” despre Gagarin, a spus ca lipsa gravitatiei nu era o problema. Totul parea normal. Toti stim acum ca acest lucru nu este adevarat. Cosmonautul rus, Gherman Titov, de exemplu, a avut dificultati cu echilibrul si probleme de inima. Astronautii americani au avut simptome asemanatoare.
In aceasta conferinta de presa, Gagarin, a facut cea mai mare greseala. In ciuda faptului ca era asistat in continuu de experti, care vorbeau des despre descoperirile din spatiu, el a spus: ‘apoi am vazut America de Sud’. Acest lucru era imposibil. In acel moment era noapte in America de Sud, ceea ce inseamna ca nu putea fi vazuta deloc. Conform rapoartelor oficiale, Gagarin, isi incepuse „calatoria spatiala” la ora 09:07, ora Moscovei. Se spunea ca zburase peste America de Sud la ora 09:22, ora Moscovei. In Chile, ar fi fost ora 02:22, in Brazilia 03:22. In plus, nu ar fi putut sa ajunga in America de Sud in 15 minute. Altor cosmonauti le luase 45 de minute.
Jurnalistii straini l-au intrebat: ‘cand vor fi publicate pozele pe care Gagarin le-a facut in spatiu ?’. Gagarin a tacut, s-a gandit o clipa, apoi a raspuns: ‘nu aveam aparat foto la mine!’ Pana si aparatele spatiale sovietice care nu aveau oameni la bord, aveau echipamente fotografice. Ar fi fost un mare triumf al propagandei sa publice pozele lui Gagarin din spatiu. Uniunea Sovietica nu ar fi pierdut niciodata o astfel de oportunitate. Pozele cosmonautului american, Alan Shepard, au fost scoase la iveala imediat. Parti din zborul lui au fost aratate, de asemenea, la televizor.
La conferinta de presa nu s-a explicat niciodata daca Gagarin aterizare cu capsul sau fusese catapultat. Daca ar fi folosit scaunul de catapultare ar fi devenit mai scund cu cativa centimetri. Acest lucru ar fi fost usor de verificat. Toti pilotii care s-au catapultat au devenit ceva mai scunzi din cauza deformarii coloanei vertebrale.
Cand Gagarin a vrut sa calatoreasca in spatiu cu adevarat cererea i-a fost respinsa, conform lui Istvan Nemere. Avionul lui a explodat la 27 martie, in acelasi an. Raportul oficial privitor la acest eveniment continea mai multe contradictii si a fost tinut secret in timpul perioade comuniste. In el scria ca nu ramasese mare lucru din trupul lui Gagarin dupa prabusire. In acest caz, cum ajunsese constumul lui de zbor in varful unui copac ?
Sunt prea multe intrebari despre zborul cosmic al lui Gagarin din aprilie 1961. O echipa britanica de cercetatori ce au investigat calatoriile oamenilor catre Luna a confirmat aceasta informatie. Oare cand va fi adevarul acceptat oficial ?”[1]
Cosmonauti inaintea lui Gagarin ce au esuat lamentabil in incercarea de a ajunge in spatiu !
„La data de 12 aprilie 2001 inginerul rus, Mihail Rudenko, de la Oficiul pentru Proiecte Experimentale 456 din Khimki, zona Moscovei, a recunoscut in Pravda ca, trei cosmonauti murisera in spatiu, inainte ca Gagarin sa fie trimis, adica Alexei Ledvskih (1957), Serenti Jaborin (februarie 1958) si Andrei Mitkov (incercare de zbor ianuarie 1959).
Jurnalistul rus si candidatul cosmonaut (iunie 1965), Iaroslav Golovanov (1932-2003), a scris in cartea sa ‘Cosmonaut One’ (Primul Cosmonaut), ca la data de 10 noiembrie 1960, un alt cosmonaut, Bielokoniev, murise la bordul unei nave care orbita. Diferite surse scot la iveala faptul ca murisera in spatiu intre 7 si 11 cosmonauti inainte de Gagarin.
CIA-ul stia de pacaleala Gagarin, dar nu a zis nimic. In schimb a venit cu minciuni si mai sfruntate.”[1]
Ritualuri francmasonice in spatiu !
„Se spune ca acei astronauti care erau francmasoni, faceau ritualuri magice in spatiu. In Marea Loja din Dallas exista o pictura a unor astronauti americani, care fac anumite ritualuri masonice secrete pe Luna. Conform informatiilor oficiale, astronautul si francmasonul american, Edwin Aldrin, a lasat steagul cavalerilor templieri pe Luna. S-a spus, de asemenea, ca doua inele fusesera lasate pe Luna. Scorpul lor nu a fost clarificat.
Dar a fost lasata sa se scurga informatia ca francmasonii incercau sa contacteze demonii de pe luna cu ajutorul acestor inele de aur. Kenneth Kleinknecht, un sef de departament de la NASA, francmason de rang inalt si membru al secretariatului Ritului Scotian, ar fi dat ordine pentru aceste ritualuri (precizari in cartea lui Michael A. Hoffman II, ‘Secrets of Masonic Mind Control – Secrete ale controlului masonic al mintii, Dresden, New York, 1989, pag. 40). Conducatorii masonilor au o perceptie foarte strainie a realitatii.”[1]
Misiunea Apollo 11 – o farsa a americanilor de a-i convinge pe oameni ca au ajuns pe Luna !
„Documentarul facut de faimosul fotograf, David S. Percy, intitulat ‘Ce s-a petrecut pe Luna?’, arata ca avem toate motivele sa ne indoim de autenticitatea zborurilor Apollo cu oameni la bord. Filmul arata in detaliu cum pozele ‘de pe Luna’ in legatura cu primul zbor din 20 iulie 1969 (Apollo 11) au fost falsificate.
Umbrele cad in directii diferite, ceea ce sugereaza folosirea diferitelor surse de lumina artificiala (lucru negat oficial). In poze facute in diferite locuri, astronautii, nu erau in intuneric chiar daca se aflau in umbra, planul al doilea a fost acelasi pe imagini luate in momente si in locuri diferite, acelasi deal apare de doua ori cu ocazia a doua aterizari diferite.
In ciuda vizibilitatii nu se vedea nicio stea pe cer, niciun crater format sub modulul de aterizare, care ar fi putut aparea in urma pornirii rachetelor de franare, praful nu se asezase pe modulul de aterizare, steagul flutura in ciuda faptului ca nu exista atmosfera pe Luna (sau poate exista!), sunetul motoarelor (150 decibeli) lipsea din filmul NASA, prin urmare era posibil sa auzi vocile cosmonautilor.
O ‘piatra de pe Luna’, cu o litera ‘C’ pe ea putea fi vazuta (de parca ar fi fost o piesa de decor marcata). O sticla de Coca-Cola era vizibila pe ecranul TV (poate ca le vand pe Luna ?), semnalul TV nu venea de pe Luna, ci din Australia, iar Pamantul putea fi vazut la ferestrele de pe ambele parti ale capsulei spatiale.
Era tehnic imposibil la acel moment, sa se efectueze o aselenizare (Bil Kaysing, un tehnician al companiei care a construit rachetele Apollo, a spus ca sansa ca acestea sa ajunga pe Luna si sa se intoarca in siguranta era cam de 0,017%). La plecarea de pe Luna nu s-a vazut nicio flacara de la motorul rachetei, ca si cum aceasta ar fi fost ridicata cu sfori.
La cateva luni inainte de pretinsa calatorie pe Luna, a fost testat un prototip al modulului de aterizare. Neil Armstrong, a pierdut controlul modulului la inaltimea de 90 de metri, dar a reusit sa se catapulteze. Cum ar fi putut reusi mai apoi sa aterizeze perfect pe Luna ?
Astronautii nu puteau calatori pe Luna din cauza radiatiei in centurile Van Allen. Centura interna este la aproximativ 2.400-5.600 de km, de Pamant si are cam 3.200 km latime, centura exterioara este la 12.000 – 19.000 km distanta de Pamant. Radiatia a fost descoperita cu ajutorul senzorilor satelitilor in 1958. Particule incarcate electric, protoni si electroni, care au fost prinse in campul magnetic al Pamantului se misca rapid in aceste centuri.
Particulele au fost create in atmosfera terestra de radiatia cosmica si de vanturile solare (radiatia corpusculara). Acestea se misca simultan in trei modalitati diferite: in spirale, in jurul liniilor campului magnetic, inainte si inapoi pe aceste linii si in orbita, in jurul Pamantului; electronii merg de la vest la est, protonii de la est la vest.
Cele mai periculoase particule, care contin cea mai multa energie, s-au strans in zona inferioara a centurilor, o zona pe care astronautii trebuie sa o evite cu orice pret. Daca un astronaut ar trece prin aceste centuri s-ar imbolnavi grav sau, la scurt timp dupa expunere, ar muri din cauza radiatiei. Fotografiile facute ar fi, de asemenea, distruse.
In timpul furtunilor solare magnetice, radiatia poate creste chiar si de 1.000 de ori. Misiunea Apollo 16, a concis cu cea mai intensa furtula solara cunoscuta. Ar fi fost necesar un strat de plumb de doi metri pentru a proteja astronautii, spune fizicianul Ralph Rene (‘Suntem protejati de plumb cand facem radiografii’). Capsul spatiala avea un invelis subtire de aluminiu. Din cauza radiatiei, rusii, nu au mai incercat niciodata sa trimita pe cineva pe Luna.
Bill Kaysing, credea ca astronautii au inconjurat Pamantul timp de opt zile si ca NASA a aratat poze false ale Lunii in acest timp. Pozele au fost facute in desertul Nevada, intr-o baza militara secreta numita Zona 51 (celebra zona), unde exista sol acoperit de cratere, care arata la fel ca si Luna. Daca filmul despre Luna al NASA este aratat la viteza dubla, astronautii par sa alerge in campul gravitational terestru.
Statisticile zborurilor fara pasageri aratau o sansa foarte mica de zbor reusit, dar zborurile cu pasageri au fost in mod misterios aproape exclusiv incununate de succes. In ciuda faptului ca sistemul electric al Apollo 12 a avut probleme critice din cauza fulgerelor, a reusit sa ‘aterizeze’ folosind doar sistemul de rezerva. Doar un copil ar putea crede un astfel de basm. Cand s-a facut o incercare reala in anul 1970 cu Apollo 13, totul a mers prost.
Intrebarea este: ce este real si ce este fals ? Cel putin 25% dintre americani cred ca omul n-a ajuns niciodata pe Luna. Farsa Apollo a costat America 40 de miliarde de dolari. Nu vom sti niciodata care ar fi fost costurile daca guvernul american ar fi incercat cu adevarat sa duca un om pe Luna.
Un lucru este sigur – nu mai este posibil sa ne incredem autoritati. Sunt niste mincinosi de pomina si mai sunt si neglijenti. Francmasonii ne expun unui palimpsest sau codex rescriptus prin distrugerea si ascunderea culturii spirituale antice si inlocuirea ei cu o cultura de masa lipsita de valoare al carei scop cel de a intalni efectele transei consensuale.”[1]
SURSE
1. Juri Lina in cartea sa „Arhitectii Inselaciunii” (Editura Sublima, 2014)
2. Jurnalistul maghiar Istvan Nemere in cartea sa „Gagarin – kozmikus hazugsag” (Gagarile: o minciuna cosmica, Budapesta, 1990)