Se intampla in statul american Colorado, din SUA, de unde altundeva ! SUA este chiar recunoscuta la nivel mondial pentru rata analfabetismului si semianalfabetismului care este una enorma, comparativ cu alte state, chiar si cu cele nedezvoltate din punct de vedere tehnologic. De asemeni, America, este recunoscuta si dupa niste legi total penibile, ridicole, dar si amuzante in acelasi timp, care reprezinta o jignire la adresa demnitatii umane.
Preiau un articol, de pe Antena3.ro, care desi pare o gluma, el reflecta totusi mizeria si mocirla in care se afla SUA:
„Un bărbat este pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare cu arma după ce doi ajutori de şerif din Colorado au declarat că acesta a îndreptat spre ei o banană, iar aceştia au crezut că este o armă de foc letală.
Nathan Rolf Channing, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat duminica trecută, transmite Grand Junction Daily Sentinel.
Potrivit mandatului de arestare eliberat de tribunal, ajutorii şerifului din Mesa County, Joshua Bunch şi Donald Love, spun că s-au temut pentru viaţa lor, chiar dacă au văzut că obiectul ţinut de bărbat avea culoare galbenă.
Bunch a menţonat că în cariera sa a văzut pistoale cu diverse forme şi culori.Cei doi poliţişti spun că Channing le-a declarat după ce l-au reţinut că încerca să filmeze un videoclip hazliu, care să aducă zâmbetele oamenilor în preajma sărbătorilor de iarnă.”[1]
Mai multe despre legile penibile din SUA, cititi pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/legi-penibile-si-absurde-in-america-democrata-care-reprezinta-o-insulta-la-adresa-oamenilor.
SURSE