Existenta OZN-urilor naziste ale lui Hitler, Haunebu, denumite ca “Foo Fighters” (n.tr. “Bombardiere Ciudate”), asa cum erau ele denumite de catre Aliatii care le-au intalnit, au creat multe controverse pe Planeta, avand in vedere existenta multor imagini cu acestea, dar si inregistrari video, care le probeaza existenta.
Despre OZN-urile naziste, Haunebu, puteti citi pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/haunebu-ozn-urile-naziste-ale-celui-de-al-treilea-reich.
Cine este Reinhold Schmidt ?
Potrivit biografiei sale, s-a nascut in 1897, in Nebraska, iar acesta la data de 5 noiembrie 1957, a avut o experienta incredibila, pentru acea vreme si anume, in timp ce conducea masina pe un drum rural din apropiere de Kearney (Nebraska), a observat un obiect ce avea forma unui trabuc (tigare), aflandu-se stationat undeva pe camp. El a fost condus la acea nava spatiala, iar membri acelei nave spatiale, erau alcatuiti din patru barbati si doua femei, care vorbeau limba germana, cu un puternic accent german. Acestia i-au spus ca vin de pe planeta Saturn.
Dupa acest eveniment, Schmidt a adus politia locala pentru a le arata si acestora locul de aterizare a OZN-ului, unde s-au gasit si amprente adanci, dar si unele reziduri ale unei substante verde, care n-a putut fi identificata.
Pe datele de 7 si 9 noiembrie 1957, cotidianul “Rheinpfalz” relata despre cazul comerciantului californian de cereale R. Schmidt, care intrase in contact direct cu o nava spatiala straina si cu echipajul acesteia pe 5 noiembrie 1957, in Kearny, Nebraska, SUA. Doi ani mai tarziu, in 1959, Schmidt relata el insusi in brosura sa intitulata “In nava spatiala spre Arctica – Intamplare la Kearny” (editia germana a aparut la editura Ventla, Wiesbaden) amanunte despre evenimentul trait.
Reinhold Schimdt scria textual:
“Barbatii purtau haine de strada, aveau aproape 1,80 m inaltime si cantareau cau 80 kg. Cele doua femei pareau a fi tot atat de inalte, aveau vreo 58-60 kg., iar varsta lor as estima-o in jur de 40 de ani.
Toti mi s-au adresat in limba engleza, insa dupa cum mi s-a parut, o vorbeau cu accent german. Intre ei vorbeau in limba germana moderna, lucru de care mi-am putut da seama, caci absolvisem o scoala in care se vorbea atat germana, cat si engleza; si pe vremea aceea stiam germana – vorbit, scris si citit.
In timp ce ma aflam la bordul navei, mi s-a recomandat sa nu-mi pornesc masina inainte ca nava lor sa fi disparut complet din raza mea de vedere, caci altminteri motorul nici nu se va aprinde. Atunci am inteles pentru prima oara ca nava spatiala oprise motorul masinii mele.”[1]
Aceasta metoda de oprire a motoarelor masinilor era o inventie a germanilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu ajutorul careia puteau fi oprite sistemele electrice ale unor bombardiere si chiar ale tancurilor inamice. (seamana cu tehnologia lui Tesla – “raza mortii”)
Ulterior, dupa ce povestea lui a fost transmisa si la televiziune, Reinhold Schmidt a fost asaltat si intervievat de nenumarati reporteri, dar chiar de a doua zi, la indicatia unor cercuri militare superioare, el a fost arestat si internat apoi intr-o clinica de boli nervoase. Deoarece cazul ajunsese arhicunoscut si Reinhold insusi s-a dovedit a fi in deplinatatea facultatilor sale mintale, el a trebuit sa fie repus in libertate.
Pe data de 5 februarie 1958, a avut apoi un nou contact cu nava spatiala si pasagerii ei. Se afla la vreo 32 km la vest de Kearney, cand motorul automobilului sau s-a oprit din nou. La intrebarea uluita, cum de au reusit sa-l depisteze, i s-a explicat ca aceasta se intamplasera pe baza impulsurilor emise de creierul sau. Dupa un scurt zbor impreuna, i-au explicat ca vor veni din nou, lucru ce s-a intamplat intocmai, la 14 august 1958. La ora 16:15 au pornit impreuna intr-un zbor spre cercul polar de nord si spre Arctica. Pe alocuri au atins vitez de 65000 km/h si i s-a explicat ca:
“nava poate inainta si mai repede, dar distanta nu-i permite sa se lanseze…”[1]
Aceeasi nava se poate folosi ca avion in aer, ca nava pe suprafata apei si ca submarin sub apa. (pag. 39 din cartea lui Reinhold Schmidt)
Ajunsa la cercul polar de nord, nava spatiala a intrat in submersiune, atingand o adancime de scufundare de 100-120 m. Ea a ramas sub apa timp de vreo patru ore. “Aflandu-se in adanc, am vazut un lucru care n-a fost adus inca niciodata la cunostiinta publicului larg”, scrie Reinhold Schmidt:
“M-am adresat in scris Washington-ului, cerand permisiunea de a publica aceasta relatare. Dar nici pana in momentul de fata, cand o astern pe hartie, n-am primit niciun raspuns din partea Pentagonului (vezi sa nu primesti!). Presupunand asadar ca nu exista niciun alt motiv de a pastra secretul, vreau sa fac acum cunoscut faptul respectiv.
In adanc am observat cu totii doua submarine rusesti care intocmeau o harta a fundului oceanului, pentru a-si putea construi apoi baze din care sa lanseze proiectile in orice directie a lumii, fara avertisment prealabil si fara sa produca vreun zgomot. Prietenii mei din spatiu mi-au spus ca guvernul nostru este informat de acest lucru, intrucat trei dintre submarinele nosatre ar fi stationate in zona, iar un avion mai mic de recunoastere al nostru, precum si cateva avioane mai mari ar survola zona respectiva.
Prietenii mei din spatiu mi-au declarat ca nu vor permite ca rusii sa faca asa ceva. Mi-au explicat ca, daca nu vom reusi noi sa-i impiedicam sa atace omenirea din adancul oceanului, fara avertisment si fara vreun zgomot, atunci o vor face ei. Si sint convins ca sint hotarati sa o faca.” (pag. 40-41)”[1]
La o intrebare privind razboiul nuclear, pilotii “Soarelui Negru” (pentru americanul nostru, “prietenii lui din spatiu”) au spus ca:
“nu vor admite nicidecum declansarea unui razboi nuclear. Au explicat foarte limpede ca ei sint apartnici, ca nu se vor situa de partea unuia sau altuia, dar ca nici nu vor putea sta cu mainile incrucisate, privind cum este distrusa planeta noastra cu bombe atomice.
Am discutat cu ei si problema iradiatilor. Prietenii mei din spatiu aplica acum o inovatie, menita sa purifice atmosfera noastra de iradiatiile provocate de exploziile unor bombe nucleare sau cu hidrogen. Mijlocul respectiv se lanseaza de la o mare inaltime si actioneaza ca o umbrela care acopera o zona foarte mare, nepurificand numai aerul nostru, ci distrugand uneori si mecanismul bombei.”[1] (pag. 41)
Se spune despre cetatenii Reich-ului ca ar fi dezamorsat de nenumarate ori focoase ale rachetelor si s-ar fi interpus la diverse actiuni ale inamicului. De cele mai multe ori ar fi blocat masini si ar fi dezamorsat diferite arme.
Jan Van Helsing spune ca Luna este in mana germanilor din 1945!
“Ceva, ce m-au intrebat adeseori, cu un anume zambet, cetateni ai Reich-ului sau membri ai organizatiilor Thule ori “Soarele Negru”: “De ce n-au mai aterizat oare americanii de mai bine de 20 de ani pe Luna? Ei bine, pentru ca Luna este astazi in mana germanilor!!!”
Si inca un mic amanunt, anume ca Rudolf Hess, care a fost ucis de catre britanici avea atarnate inca de la inceput hartile selenare in celula sa de la Spandau. Rudolf Hess ar fi putut povesti o multime de lucruri, lucru care nu le convenea deloc mai-marilor lumii. Printre altele si cateva despre Luna si despre prima aterizare pe Luna a americanilor. Se pare ca acestia au fost intampinat cum se cuvine acolo!
Fapt este ca cetatenii Reich-ului mai circula inca si astazi, la fel ca pe vremurile acelea, cu farfuriile lor zburatoare prin spatiu. Am vazut cu ochii mei un asemenea disc, ultima data in iunie 1992 in Mexic, si anume un Hanebu III de proportii uriase (cu zvastica inconfundabila pe el. Discul a fost filmat si fotografiat si poate fi urmarit printre altele si pe pelicula video “Messengers of Destiny”, o caseta video de doua ore jumatate, continand inregistrari ale unor amatori din Mexic. Ea poate fi obtinuta la: European UFO Archive, P.O. Box 129, NL-8699 AC Sneek Tel: +31.515.021.473)”[2]
Sigur ca in domeniul acesta, imaginatia nu cunoaste limite, un fapt incontestabil insa este acela ca Iluminati si-au gasit un adversar. Daca acest adversar se va arata “iubitor” sau cel putin prietenos fata de masele largi ale populatiei globului, ramane de aflat anii acestia!
SURSE
1. “Eremitul” publicat de Felix Schmidt, Editura Reich
2. Jan Van Helsing – “Cine conduce Planeta” vol.2
