“Homosexualitatea este calea naturii de a lupta cu suprapopularea.” masonul Charles Darwin
Un lucru deosebit de abject pe care ni l-a oferit UE este productia pe banda rulanta a homosexualilor si lesbienelor, adica acestor ciudatenii ale naturii si-mi asum ce scriu, si ce gandesc, cu riscul de a ma injura anumiti cititori “liberali” in gandire care sint adeptii acestei “revolutii” sexuale, in realitate o propaganda a Iluminatilor. Henry Kissinger, acel evreu-mason de grad 33, membru al Grupului Masonic Bilderberg, in 1974, trasa planul de reducere al populatie Planetei cu 90% folosindu-se ceea ce numim azi Codex Alimentarius, adica hrana chimicalizata, o aripa a acestui proiect fiind Corporatia Monanto.
Ei bine, asta reprezinta un flanc al luptei lor impotriva umanitatii, altul este aceasta “revolutia sexuala” prin care se promoveaza homosexualitatea si lesbianismul, in SUA si alte zone ale Europei nu mai zic, e propaganda la greu. Daca pentru oameni e “normal” normal sa fie gay si/sau lesbi, atunci familia normala nu va mai exista, iar daca nu va mai exista, copii vor mai exista ? NU, gay-ii si lesbienele nu se pot inmultii, desi ei/ele au provenit la randul lor din act sexual, 99% dintre ei, ca poate 1% au venit pe lume in vitro, ceea ce e alta treaba. Deci prin asta se anuleaza si puterea de perpetuare a speciei.
Homosexualitatea – o boala care se poate vindeca !
“Cercetările ştiinţifice arată că homosexualitatea nu este înnăscută, ci este rezultatul unor interacţiuni complexe între diferiţi factori – familiali, sociali şi posibil biologici. Întrucât atracţiile şi comportamentul homosexual sunt nişte condiţionări psihologice, ele se pot reduce şi elimina. O decizie personală şi documentarea sunt esenţiale pentru reuşita unui proces de schimbare.
Cum apar atracţiile homosexuale?
Mulţi oameni cred că homosexualitatea este genetică, adică înnăscută, pentru că aşa au citit în ziare sau au văzut la televizor. Pentru ei, “homosexualii aşa s-au născut”.
Totuşi, ştiinţa nu a putut oferi încă o cauză a homosexualităţii. Încercările de a identifica nişte cauze biologice ale homosexualităţii nu au fost concludente, iar la verificare, studiile citate de cei ce promovează ideea că homosexualitatea este genetică au dat alte rezultate.
Majoritatea geneticienilor spun că în comportamentul uman sunt implicate mai multe gene: de la cel puţin 5-6 la câteva sute. În acest caz, modificările de comportament s-ar produce foarte lent şi constant; cu alte cuvinte, cu numai câteva procente în fiecare generaţie şi de-a lungul mai multor generaţii. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu ar putea apărea şi dispărea brusc în cadrul unei familii, aşa cum vedem în realitate.
Homosexualitatea nu poate constitui o mutaţie genetică. Deşi un comportament determinat genetic are tendinţa să persiste într-o familie timp de mai multe generaţii, cu modificări minime şi foarte lente, în cazul unei mutaţii genetice schimbările pot fi bruşte. Însă pentru a se petrece aceasta, este nevoie ca mai multe gene să devină mutante în acelaşi timp – un scenariu imposibil. Din punct de vedere genetic este imposibilă schimbarea simultană chiar şi a numai cinci sau sase gene.
Dacă homosexualitatea ar fi genetică sau determinată genetic într-o manieră decisivă, atunci “gena” sau “genele homo” nu s-ar putea menţine în cadrul unei populaţii. (Un adult are nevoie în medie de un copil pentru ca una sau mai multe gene specifice, prezente la adult, să rămână în codul genetic. Însă, în medie, cinci homosexuali “exclusivi” au un singur copil. În aceste condiţii, homosexualitatea ar dispărea după câteva generaţii. Evident, nu aşa stau lucrurile. Totuşi, aproximativ 50% dintre homosexuali sunt sau au fost căsătoriţi, fiind bisexuali, şi au în medie 1,25 copii. Homosexualii exclusivi şi bisexuali, luaţi laolaltă, au numai 0,9 copii în medie, ceea ce înseamnă că o genă sau genele homo ar dispărea încet dar sigur din moştenirea genetică.)
Dean Hamer, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai unei baze genetice a homosexualităţii, admite că orientarea sexuală nu poate fi determinată de o singură genă.
Care este numărul homosexualilor?
Astăzi este foarte răspândită ideea că 10% din populaţie sunt homosexuali. Acest procent a fost lansat în anii 1950 de către Alfred Kinsey, un cercetător american. Lăsând la o parte viciile de procedură din studiul lui Kinsey, studiile ulterioare au identificat un procent de numai 2-3 la sută homosexuali şi lesbiene în cadrul societăţii.
Totuşi, din motive politice lesne de înţeles, procentul de 10% este în continuare promovat de activiştii homosexuali care reclamă “drepturi”.
Un eveniment relativ recent în istoria formării conceptului modern de homosexual a avut loc cu prilejul unei opinii-expert înaintate Curţii Supreme în iunie 2003, în procesul Lawrence contra Texas, de către o coaliţie de 31 de asociaţii pro-homosexualitate, opinie în care procentul de 10% nu mai este citat ca reprezentând ponderea homosexualilor în rândul populaţiei Americii. În respectiva coaliţie se regăseau principalele asociaţii ale homosexualilor şi lesbienelor din Statele Unite: National Gay & Lesbian Task Force; Parents, Families & Friends of Lesbians and Gays (PFLAG); Gay & Lesbian Alliance Against Defamation (GLAAD) şi People for the American Way Foundation. Aceştia citau un studiu publicat în 1994, intitulat National Health and Social Life Survey (NHSLS – Studiu National privind Sănătatea şi Viata Socială). Rezultatul acestui studiu apare într-o carte semnată de Laumann, The Social Organization of Sex: Sexual Practices in the United States (Organizarea Socială a Sexului: Practici Sexuale în Statele Unite). Studiul anunţa că “2,8% dintre bărbaţi şi 1,4% dintre femei se identifică drept homosexuali sau bisexuali”.
Acceptarea acestor cifre de către asociaţiile respective vine în contradicţie cu mitul popular care spune că 10% din populaţie sunt homosexuali. Acest mit al lui 10% a fost, din punct de vedere istoric, folosit pentru a promova acceptarea homosexualităţii şi pentru derularea de programe în şcolile din întreaga tară. “Proiectul 10″ din Los Angeles, California, a fost fondat în 1984 şi a fost unul dintre primele grupuri de acest fel. De remarcat numele acestui grup. Multe dintre aceste grupuri sunt cunoscute astăzi sub numele de Gay and Straight Alliances [grupuri de activişti care promovează "înţelegerea" şi acceptarea homosexualităţii în şcolile din SUA, n.red.].
Originile mitului lui 10%
Mitul lui 10%, ca reprezentând numărul de homosexuali în rândul populaţiei, este legat de studiul lui Kinsey şi de un individ pe nume Bruce Voeller. Laumann et al., într-o notă de subsol de la pagina 289 din cartea lor, The Social Organization of Sex: Sexual Practices in the United States, îi pune în legătură pe cei doi. Într-o declaraţie făcută în 1990, Bruce Voeller, care era în anii ’70 presedintele National Gay Task Force, îsi asumă “meritele” pentru crearea mitului lui 10%. Voeller descrie în articolul său “Some Uses and Abuses of the Kinsey Scale” felul în care a inventat procentul de 10%. Acest articol se regăseşte în cartea Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation. Mitul a început să fie folosit în anii ’70 ca parte a campaniei pentru drepturile homosexualilor, spre a-i convinge pe politicieni şi publicul că “noi (homosexualii şi lesbienele) suntem pretutindeni”.
Kinsey
“Cred că merită subliniate două lucruri majore privind secţiunea citată din raportului despre bărbaţi. In primul rând, cum am arătat, ceea ce a spus Kinsey şi ceea ce credem noi azi că a spus el sunt două lucruri diferite. El nu a spus că 10% din populaţia masculină sunt homosexuali. A fost destul de explicit asupra acestui subiect.” (Archer, The End of Gay and the death of heterosexuality, pag. 123)
Cartea lui Alfred Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male, publicată în 1948, este importantă în dezvoltarea conceptului de “homosexual modern”. Studiul lui Kinsey a fost considerat cândva ca fiind “studiul de definire a homosexualităţii”, însă astăzi pare să fie altceva. În studiul său, Kinsey a văzut nu persoana, ci actul homosexual.
“Am avea o apreciere mai clară asupra acestor probleme dacă persoanele nu ar mai fi caracterizate ca heterosexuali sau homosexuali, ci ca indivizi care au avut un număr de experienţe heterosexuale sau homosexuale. In loc de folosirea acestor termeni ca substantive pentru persoane sau chiar ca adjective care descriu aceste persoane, ar fi fost mai bine să fie folosiţi pentru a descrie natura relaţiilor sexuale sau a stimulilor la care un individ răspunde erotic”. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 617)
“Bărbaţii nu reprezintă două populaţii distincte, heterosexuali şi homosexuali”. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 639)
“Din aceste motive, ar trebui să fie evident că nimeni nu poate garanta că recunoaşte doar două tipuri de indivizi, heterosexuali sau homosexuali, şi că prezentarea homosexualului ca un al treilea sex nu corespunde realităţii.” (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 647)
“Este evident, din toate acestea, că orice întrebare de genul care este numărul homosexualilor în lume, nu poate avea răspuns”. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 650)
Kinsey a scris despre actele sexuale pe care le întreţine un bărbat, pornind de la numărul de orgasme. Kinsey a măsurat “rezultatele” (cazurile în care a avut loc un orgasm) şi a prezentat sase forme în care poate fi măsurat acesta. Pentru analiză, Kinsey prezintă în volumul despre bărbaţi următoarele: masturbare, poluţii nocturne, mângâieri heterosexuale, contact heterosexual, relaţii homosexuale şi relaţii cu animale sau alte specii. Studiul lui Kinsey a fost punctul de pornire al mitului că 10% din populaţie sunt homosexuali. Trecerea timpului a fost defavorabilă lui Kinsey şi studiului său. Criticile primite iniţial, privind publicarea studiului, au continuat să crească de-a lungul anilor. Chiar şi în zilele noastre, studiul ridică întrebări asupra valorii şi standardului ştiinţific pe care le-a impus.
Activiştii homosexuali recunosc mitul lui 10%
Deşi acest 10% nu mai este folosit aşa de mult astăzi, încă putem auzi de el. Mitul lui 10% este larg răspândit în cărţile mai vechi şi în articolele pro-homosexualitate. Kirk şi Madsen, în cartea lor publicată în 1989, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, menţionează şi ei acest procent de 10%. Marshall Kirk este absolvent al Universităţii Harvard. Co-autorul Hunter Madsen este expert în comunicări publice, a studiat la Harvard, a realizat reclame comerciale pe Madison Avenue şi a contribuit la prima acţiune publicitară pentru homosexuali, Campania pentru Imagine Pozitivă, o carte care promovează homosexualitatea şi care propune trecerea strategică de la revoluţie la o campanie de relaţii cu publicul, pentru câştigarea acceptului public faţă de homosexualitate.
“Astfel, în general se presupune că homosexualii sunt nişte persoane rele. Când îl intervievezi pe americanul de rând, el estimează procentul de homosexuali ca fiind în jurul a 10% – lucru corect – dar el repetă ceva ce nu înţelege. El nu înţelege implicaţiile şi cu siguranţă nu crede că acei 10% trăiesc lângă el, cu atât mai puţin că ar putea include prieteni şi cunoştinţe. Credinţa lui e aceea că există “poate 10% la nivel naţional, dar nu pe strada mea”. (Kirk şi Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, pag. xvi-xvii)
“Dacă trasăm o linie undeva şi alegem un oarecare procent în scop de propagandă, putem să folosim raţionamentul conservator sugerat de Kinsey acum douăzeci de ani: pentru bărbaţi şi femei laolaltă, la cel puţin 10% din ei s-au identificat înclinaţii spre homosexualitate, aşa că toţi aceştia pot fi numiţi homosexuali.” (Kirk şi Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, pag. 15)
LeVay este un cercetător, promotor al homosexualităţii, care a condus studiul pe “creierul homo” în anii ’90. În cartea City of Friends, publicată în 1995, el recunoaşte că 10% este un mit.
“Mai mult, Kinsey a declarat că 10% dintre bărbaţi sunt mai mult sau mai puţin exclusiv homosexuali timp de cel puţin 3 ani, între vârsta de 16 şi 55 de ani. Această cifră a fost ulterior denaturată de activiştii homosexuali, care au afirmat pur şi simplu că unul din 10 bărbaţi este homosexual. De fapt, Kinsey stabilise că numai 4% din populaţia bărbătească este exclusiv homosexuală pe durata vieţii.” (LeVay & Nonas, City of Friends, pag. 51)
Cât la sută dintre americani sunt homosexuali? Pentru homosexuali, acest procent este de 10%. Procentul este folosit de mai multe asociaţii, apare în cărţi şi periodice, ca o indicaţie a importantei acestui procent pentru mândria lor.
Cele 10 procente provin din studiile lui Kinsey efectuate acum 40-50 de ani. Ce a raportat Kinsey a fost de fapt că 10% din populaţia masculină a fost mai mult sau mai puţin exclusiv homosexuală timp de 3 ani până a ajuns la maturitate. În datele lui Kinsey, numai 4% dintre bărbaţi şi 2% dintre femei sunt exclusiv homosexuali pe toată durata vieţii. Mai mult, modelul de eşantionare şi intervievare folosit atunci este considerat ca neştiintific astăzi.
“Studii mult mai recente indică constant procente mai mici de 10%.” (LeVay, & Nonas, City of Friends, pag. 101-102)
Paglia se prezintă pe sine drept o femeie libertină şi lesbiană. Ea are adversari şi critici printre homosexuali. Citatele provin dintr-o carte publicată în 1994.
“De la începutul carierei mele în mass-media, i-am atacat pe activiştii care afirmă că 10% din populaţie sunt homosexuali – o abatere de la studiile lui Kinsey care arată că 10% din populaţie au avut unele experienţe de-a lungul vieţii lor.” (Paglia, Vamps & Tramps, pag. 73-74)
“Cei 10% repetaţi de mass-media sunt propagandă pură; ei m-au îndepărtat de activiştii homosexuali din cauza lipsei lor de scrupule privind adevărul. Fabulaţiile şi minciunile lor continuă azi cu îndoielnicele dovezi privind caracterul biologic al homosexualităţii cu manifestările homosexuale în regnul animalelor.” (Paglia, Vamps & Tramps, pag. 74)
Mitul 10% este încă în uz
Unii activişti homosexuali menţionează acest 10% în afirmaţii atent formulate. După unii, 1 din 10 indivizi este homosexual. Alţii spun că până la 10% sunt homosexuali. “După unele estimări, cel puţin 1 din 10 adolescenţi se luptă cu probleme privind orientarea sexuală” (Garofalo, Wolf, Kessel, Palfrey şi DuRant, “The Association Between Health Risk Behaviors and Sexual Orientation Among a School-based Sample of Adolescents,” pag. 899-890). Această afirmaţie a fost făcută într-un articol din revista Pediatrics, în 1998. La momentul publicării, patru din cinci autori lucrau la Harvard Medical School sau la Harvard School of Public Health. În articol, afirmaţia apărea ca o referinţă către un articol din 1992, intitulat “Special Health Care Needs of Homosexual Youth”, apărut în Adolescent Medicine.
Timp de peste 30 de ani, activiştii homosexuali au citat în mod repetat acest 10%, din motive politice şi pentru acceptarea socială a homosexualităţii. Totuşi, putini dintre ei au şi crezut acest mit. Recunoaşterea faptului că procentul de 10% este o minciună a avut loc cu ocazia opiniei juridice prezentate de grupul de asociaţii pro-homosexualitate în anul 2003, la Curtea Supremă, în cazul Lawrence contra Texas, când a fost prezentat un procent mult mai mic.
Lectură recomandată: Studiul Kinsey şi alte studii
Stonewall
„Pe scurt, mediul politic şi cultural suferise o liberalizare care crease premizele pentru emergenţa unei mişcări homosexuale ample.” (Engel, The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement, pag. 38)
„În mod ironic, când a avut loc revolta, mulţi oameni nu i-au observat semnificaţia. Privind în urmă însă, nimeni nu poate contesta că ceea ce a început ca o îmbrânceală la un bar din Greenwhich Village a devenit scânteia pentru o nouă mişcare pentru drepturile omului. Relatările detaliate despre Stonewall au căpătat alura unui mit, pe măsură ce tot mai mulţi oameni au declarat că au fost acolo, de fapt cu mult peste capacitatea micului bar. În general, este acceptat faptul că un grup divers de patroni de baruri, conduşi de nişte travestiţi care erau clienţi constanţi la Stonewall, au început să riposteze în timpul unei razii a poliţiei. Rezistenţa s-a transformat în revoltă şi aceasta a durat câteva zile.” (Kranz & Cusick, Gay Rights: Revised Edition, pag. 35)
„Anii care au precedat evenimentul de la Stonewall au fost marcaţi de o ruptură faţă de atitudinile asimilaţioniste ale homofililor docili din generaţia anterioară, în favoarea unora mai revoluţionare ale celor care doreau o libertate sexuală mai mare.” (Archer, The End Gay, pag. 91)
„Dar în anii 1960 şi 1970, mişcarea gay s-a rupt decisiv de retorica asimilaţionistă din anii 1950, afirmând public, celebrând şi chiar cultivând diferenţele homosexuale.” (Chauncey, Why Marriage? The History Shaping Today’s Debate Over Gay Equality, pag. 29)
Un incident care a avut loc pe 12 iunie 1969 în New York City, într-un bar pentru homosexuali, Stonewall Inn, a avut o mare semnificaţie socială şi culturală în formarea conceptului de „homosexual modern” care avea să fie adoptat în curând ca „identitate gay”. A fost un gest de rezistenţă, o revoltă a unor travestiţi care jeleau moartea lui Judy Garland. Erau un grup de bărbaţi efeminaţi, îmbrăcaţi în haine femeieşti, împotrivindu-se autorităţii poliţiei în timpul unei razii la un bar pentru homosexuali. Ceea ce a început ca o razie obişnuită a poliţiei, motivată de un caz de mită, s-a transformat în ceva foarte diferit. Acest incident e deseori pus în legătură cu începutul „mişcării de emancipare a homosexualilor”. Trebuie menţionat că acolo s-a aflat doar un grup marginal de homosexuali, care au opus rezistenţă, nu indivizi reprezentativi ai homosexualilor în general.
“Stonewall a fost un act de rezistenţă faţă de autoritatea poliţiei, din partea unor travestiţi de diferite origini, adunaţi cu ocazia morţii lui Judy Garland, mult apreciată de homosexuali. Deci, Stonewall a avut o semnificaţie culturală dincolo de cea politică: a fost o insurecţie păgână din partea preoţilor travestiţi şi renăscuţi ai lui Cibele.” (Paglia, Vamps and Tramps, pag. 67)
„În anii 1970, emanciparea homosexualilor era numele principalei provocări teoretice la adresa asimilării, dar şi a minoritizării. Primii activişti şi autori arătau că emanciparea homosexualilor poate transforma toate relaţiile sexuale şi de gen; se exprimau împotriva căsătoriei şi a monogamiei şi împotriva structurilor familiale existente (Altman 1981; Jay şi Young 1972).” (Phelan, Sexual Strangers: Gays, Lesbians, and Dilemmas of Citizenship, pag. 108-109)
„Emanciparea homosexualilor a evoluat cumva către dreptul de a se simţi bine – de a merge în baruri şi discoteci, de a consuma droguri şi de a face sex frecvent şi impersonal.” (Clendinen and Nagourney, Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, pag. 445)
. Asociaţia Americană de Psihiatrie
Un alt eveniment de importanţă istorică în evoluţia conceptului de „homosexual modern” a avut loc la începutul anilor 1970. E vorba de decizia din 1973 a APA, Asociaţia Americană de Psihiatrie, de a scoate homosexualitatea din lista tulburărilor sexuale din Manualul de Diagnostic şi Statistică. Activiştii homosexuali recunosc că ştiinţa a fost astfel deturnată în scopuri politice.
„Desigur, pentru a orchestra acest contraatac, homosexualii şi lesbienele trebuie să conteste autoritatea cercetătorilor şi tocmai asta au făcut activiştii lor atunci când au lansat campania pentru eliminarea homosexualităţii din lista APA a bolilor mintale. De fapt, acei activişti declarau că homosexualitatea nu este o boală, ci opţiunea pentru un stil de viaţă. Deşi acel argument a avut succes la începutul anilor 1970, mediul politic s-a schimbat în aşa măsură că activiştii homosexuali nu mai vor să spună că homosexualitatea este o alegere, ci o caracteristică înnăscută, iar retorica despre gena gay a contribuit la acest efort.” (Brookey, Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene, pag. 43)
„În 1973, cu un vot de 5.854 la 3.810, homosexualitatea a fost eliminată din Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) al Asociaţiei Americane de Psihiatrie (Bayer 1981).” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66, Wright, and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright and Cummings)
„Decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie de a elimina homosexualitatea din lista oficială de tulburări sexuale, în 1973, nu a fost nicidecum o decizie bazată pe ştiinţă. A fost un răspuns la o campanie politică alimentată de ideea că includerea iniţială ca boală a fost expresia unei definiţii politico-medicale opresive a homosexualităţii ca problemă.” (Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 213)
„Probabil cel mai mare succes politic de la începutul anilor 1970 a fost decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie din 1973-74 de a scoate homosexualitatea din lista bolilor mintale din Manualul lor de Diagnostic şi Statistică. Această decizie nu s-a luat pentru că un grup de doctori şi-ar fi schimbat brusc opinia, ci a fost urmarea unei campanii agresive şi susţinute din partea activiştilor homosexuali şi lesbiene.” (Rimmerman, From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States, pag. 85-86)
„Scriind despre decizia din 1973 şi disputa din jurul ei, Bayer (1981) a confirmat ideea că aceste schimbări ar fi fost bazate pe factori politici şi nu ştiinţifici. Bayer afirmă că revizia a reprezentat cedarea APA în faţa presiunilor politice şi sociale şi nu s-a bazat pe date sau teorii ştiinţifice noi privind sexualitatea umană.” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66 Wright and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright şi Cummings)
„Însuşi procesul APA de evaluare medicală la care se ajunsese prin metoda parlamentară mai degrabă crea decât rezolva probleme. Mulţi membri au simţit că reprezentanţii, acţionând împotriva informaţiilor de diagnostic, răspunseseră unor intense presiuni propagandistice din partea organizaţiilor homofile militante. “Politic, am spus că homosexualitatea nu e o boală”, a admis un psihiatru, “dar în particular majoritatea dintre noi consideram că este.” (Kronemeyer, Overcoming Homosexuality, pag. 5)
Declasificarea homosexualităţii ca boală sexuală a fost rezultatul unei campanii socio-politice de trei ani din partea activiştilor homosexuali, a psihiatrilor pro-homosexualitate şi a psihiatrilor homosexuali, iar nu rezultatul unor studii ştiinţifice valabile. Activităţile au fost de fapt nişte agitaţii publice, proteste şi presiuni social-politice din partea psihiatrilor homosexuali şi a altora din afara APA asupra APA. Acţiunea de eliminare a homosexualităţii s-a derulat cu o asemenea viteză încât au fost scurt-circuitate canalele normale pentru analiza problemei. Această acţiune întreprinsă de APA a avut consecinţe dramatice asupra vieţii psihosexuale, după cum afirmă Charles Socarides într-un articol publicat în ‘The Journal of Psychohistory, “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” Socarides declară că eliminarea homosexualităţii din Manualul de Diagnostic şi Statistică a fost un pas fals cu următoarele rezultate.
„Aceasta a condus la aprobarea deplină a homosexualităţii şi la încurajarea unei aberaţii, din partea unora care ar fi trebuit să ştie mai bine atât implicaţiile ştiinţific, cât şi cele sociale ale acelei modificări.” (Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 320-321)
În acest articol, el descrie o mişcare în cadrul Asociaţiei Americane de Psihiatrie, prin care activismul social-politic a condus la radicalizarea în două etape a principalului pilon al vieţii psihosociale. Prima fază a fost erodarea heterosexualităţii ca model sexual unic acceptabil în societate. Apoi, în faza a doua, a fost ridicarea homosexualităţii la nivelul de stil de viaţă alternativ. Ca urmare, homosexualitatea a devenit o instituţie psihosocială acceptabilă, alături de heterosexualitate, ca normă prevalentă a comportamentului sexual.
„În esenţă, această mişcare din partea Asociaţiei Americane de Psihiatrie a generat ceva ce orice altă societate, cu rare excepţii, ar fi evitat să facă, anume revizuirea codului fundamental şi a conceptului de viaţă şi biologie: bărbaţii şi femeile se însoţesc, în mod normal, cu persoane de sex opus şi nu unii cu alţii.” (Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 321)
Deturnarea ştiinţei la nivel APA de către cei ce promovau homosexualitatea a luat acum o turnură foarte interesantă. La treizeci de ani de la acea decizie, doctorul Robert Spitzer, care a avut un rol major în eliminarea homosexualităţii din lista bolilor mintale din Manualul de Diagnostic şi Statistică, în anul 1973, are acum de-a face cu supărarea celorlalţi. Prima oară i-a nemulţumit pe cei ce se opuneau normalizării homosexualităţii. Acum, după publicarea rezultatelor unui studiu care arată că unii oameni îşi pot schimba orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate, i-a nemulţumit pe suporterii homosexualităţii. Studiul doctorului Spitzer şi comentariile colegilor au apărut în numărul din octombrie 2003 al revistei “Archives of Sexual Behavior.”
„O paralelă personală – nemulţumirea la adresa mea, din cauza acestui studiu, îmi aminteşte de o reacţie similară faţă de mine în timpul participării mele la eliminarea diagnosticului homosexualităţii din DSM-II în 1973.” (Spitzer, “Reply: Study Results Should Not be Dismissed and Justify Further Research on the Efficacy of Sexual Reorientation Therapy”, pag. 472)
TIPARE PROPAGANDISTICE ÎN MASS-MEDIA
În ultimii ani activiştii homosexuali şi-au intensificat eforturile pentru legitimarea acestui comportament, dând dovadă de imaginaţie şi chiar originalitate în găsirea de căi de promovare a ideilor lor.
În limba engleză, tactica folosită se numeşte “wedge policy” (politica penei de despicat). Subiectul tabu este mai întâi abordat, pus în discuţie. Pentru o vreme lumea se scandalizează şi dezaprobă. Discuţia continuă, iar lumea începe să se obişnuiască cu subiectul şi cu ideea în sine. După o vreme nimeni nu mai obiectează şi se ajunge la o stare de fapt gen “E treaba lor ce fac”.
Unul dintre mijloacele de propagandă sunt producţiile artistice – filme, piese de teatru şi chiar desene animate pentru copii. Targetul acestui proces educaţional este complet.
Subiectul acestor producţii propagandistice este standard. Este conceput pentru a atinge anumite triggere de comportament uman, la nivel conştient şi subconştient. Vom analiza în continuare structura a două dintre asemenea producţii.
Primul exemplu este filmul „Philadelphia”, difuzat periodic în România de canalul tv HBO.
Andrew Beckett este un avocat de succes, angajat al unei prestigioase firme de avocatură. Este un tip îngrijit, educat, în plină ascensiune profesională. Firma îi încredinţează un caz important.
Mai întâi îl vedem făcând jogging în cel mai nobil oraş al Americii, Philadelphia, locul unde a fost redactată Constituţia Statelor Unite şi unde este păstrat Clopotul Libertăţii care a anunţat izbucnirea Războiului de Independentă. Suntem pregătiţi în mod discret să acceptăm ideea că SIDA face parte integrantă din ceea ce reprezintă America şi că societatea americană este concepută să absoarbă fără probleme boli care apar brusc şi cutremurele culturale aferente.
Aflăm destul de repede că Beckett a luat boala printr-un contact sexual ocazional, într-un cinema porno pentru homosexuali, într-un cartier dubios al oraşului. Beckett nu este însă un pervers, ci un tip cumsecade, căruia i s-a întâmplat, într-o bună zi, fiind foarte stresat, să ajungă într-un loc rău famat – un simbol al viciului şi al bolii.
Modul în care el ia boala este golit de orice vinovăţie. El, tânărul cumsecade, a greşit o dată şi iată ce a păţit. Nu merita aşa ceva. Suntem instruiţi să simpatizăm cu el, să fim de partea lui, filmul făcând din el un erou.
Toţi oponenţii lui sunt răi, oameni mici la suflet, oameni cu care nu vrem să semănăm. Ei manifestă o ură viscerală faţă de homosexuali – pentru ei doar s-a inventat termenul de homofobie – iar izbucnirile lor ne fac să clătinăm dezaprobator din cap. Ei nu explică de ce nu le plac homosexualii, dar repetă aceasta într-un mod agresiv.
Filmul ne învaţă că există homosexuali buni şi homosexuali răi. Rău este individul dubios, un obişnuit al cinematografelor porno pentru homosexuali, care îl infectează pe eroul nostru, un homosexual de treabă, care merită prietenia şi sprijinul nostru.
De la personajul Andrew Beckett învăţăm că homosexualii buni sunt oameni manieraţi, buni profesionişti în domeniul lor, educaţi, cu pasiuni culturale. Ei citesc literatură clasică şi ascultă operă. Cel mai important, nimic din comportamentul lor nu are conotaţii sexuale. Relaţia din film dintre Beckett şi iubitul lui se rezumă la un pupic nevinovat şi un dans romantic la o petrecere specifică „minorităţii”.
Filmul reuşeşte să facă din personajele sale caractere demne de desenele animate. Eroul are toate trăsăturile nobile şi face apel la mila noastră, fiind condamnat la moarte doar pentru că a călcat o dată pe bec.
Răii sunt 100% răi. Ei sunt conducerea firmei de avocatură, care îl concediază pe Beckett când află că acesta are SIDA – părerea lui Becket – sau în urma prestaţiei nesatisfăcătoare într-un proces – explicaţia lor. În primul rând, ei reuşesc să atragă antipatia noastră prin faptul că au mulţi bani.
Tipologia lor este simplă, dar reuşeşte să ne stârnească reacţii de dezaprobare. Îmbrăcat mereu la patru ace, şeful lor este Robards, un ins decrepit, un adevărat diavol, cu un trabuc într-o mână şi un pahar de whisky în cealaltă. Vedem multe prim-planuri cu feţele lor distorsionate de ură atunci când îl comentează pe Beckett.
Robards, personajul negativ, frizează absurdul când declară că „Andy a adus SIDA în firma noastră, în toaleta noastră. A adus-o la picnicul nostru anual” şi îl trimite pe un asociat la fel de înrăit să afle dacă Beckett este membru în vreo „organizaţie deviantă sexual”.
Contrastul dintre caracterul rafinat al eroului şi micimea de suflet a oponenţilor săi prinde la mâncătorii de floricele în fata televizorului. Filmul nu intră în detalii sufleteşti la nici una dintre tabere.
Personajul cel mai complex al filmului este avocatul Joe Miller, care după ce mai întâi are câteva izbucniri „homofobe”, acceptă să-l apere pe Beckett în instanţă. Filmul nu lasă loc la dubii: el este modelul după care trebuie să ne conducem, de la el trebuie să învăţăm. Lecţia este că trebuie să-i acceptăm pe homosexuali şi să fim deschişi la minte. În ciuda ideilor iniţiale „anti”, Miller îl apără pe Beckett şi chiar îi câştigă prietenia. Mai mult, dacă la început el îşi exprimă faţă de soţia sa indignarea (caraghioasă) faţă de homosexuali, acum el o aduce la o petrecere a „comunităţii”, unde oamenii sunt cool şi totul e fun. Filmul nu explică însă cum se produce această transformare în Miller.
Regizorul filmului este hotărât să nu lase loc de interpretare. Etichetele sunt evidente pentru homofobii cei răi, pentru martirul homosexual şi pentru cei „needucaţi” încă, dar oameni buni la suflet, care în final vin la patul muribundului pentru a-şi exprima un soi de compasiune, acea compasiune optimistă (!) care apare în toate dramele bazate pe un comportament nefiresc, compasiune care în acest caz s-ar traduce prin „Dragul nostru homosexual, culegi acum ce ai semănat, a venit vremea să achiţi nota de plată, vei muri, dar stai liniştit, noi suntem cu tine, totul va fi bine.”
Nici o clipă însă filmul nu ne lasă să relaţionăm modul de viaţă al lui Beckett şi soarta pe care o are în final. Cauzalitatea homosexualitate-SIDA-moarte este trecută sub tăcere. Desigur, nu numai homosexualii mor de SIDA, dar această boală este indubitabil asociată cu anumite comportamente: promiscuitate sexuală şi consum de droguri (lăsând la o parte cazurile nefericite de infectare prin neglijentă profesională din spitalele din România).
Al doilea caz pe care îl vom prezenta are ca ţintă educaţională copiii. Este un episod de desene animate din serialul The Simpsons – Homer’s Homophobia.
Lecţia începe brusc, prin titlul episodului: homofobia lui Homer (tatăl micului Bart). Termenul homofobie folosit de homosexuali are menirea să desemneze ca patologic pe oricine care respinge homosexualitatea. Orice fobie este anormală; este o afecţiune.
Departe de a avea un subiect simplu, de desen animat, episodul în cauză urmează acelaşi tipar educaţional despre homosexuali.
Într-o bună zi, în orăşelul Sprinfield se mută un homosexual. Evident, el este un tip de treabă, este amabil cu vecinii, ajută pe toată lumea.
În antiteză, Homer, muncitorul american semianalfabet şi comic de idiot în unele situaţii, are o ură inexplicabilă faţă de aceşti „minoritari”. Când află despre pornirile sexuale ale noului vecin, îi interzice lui Bart să mai petreacă timpul cu el.
Modelul educaţional pentru noi este însă Marge Simpson, soţia lui Homer şi mama lui Bart. Ea încearcă să tempereze mânia soţului, dar „nu are cu cine vorbi”. Afectele lui Homer sunt brute şi par de neşlefuit.
La un moment dat Bart nimereşte într-un hambar cu vite şi face suficientă gălăgie pentru a stârni agitaţia animalelor şi pentru a-şi pune viaţa în pericol. Cel care intervine la timp şi îl salvează este – ghiciţi – homosexualul cel bun.
Episodul se încheie cu un Homer revenit la sentimente mai “normale”, care îi mulţumeşte vecinului în cămaşă hawaiană că i-a salvat fiul şi care îl anunţă pe un ton oficial pe micul Bart că nu va avea nimic de obiectat în viitor dacă el, Bart, va opta eventual pentru un stil de viaţă homosexual.
Lecţia constituie o jignire, nu atât pentru morala spectatorilor, cât pentru inteligenta lor. Ca şi în cazul filmului Philadelphia, spectatorii sunt consideraţi subiecţi goi de orice apreciere şi principii, cărora doar trebuie să li se spună cum să gândească şi să se poarte.
În general filmele propagandistice îi prezintă pe homosexuali ca pe nişte tipi cool, iar pe cei care resping homosexualitatea ca pe nişte caraghioşi.
Ofensiva homosexualilor este concepută şi derulată pe front amplu. Sunt folosiţi anumiţi termeni – homofobie, bigotism, fanatism religios, extremist, intolerant, retrograd – şi, sub eticheta de dovezi ştiinţifice, sunt vehiculate informaţii false.
Una dintre afirmaţiile tip este aceea că homosexualitatea nu ar tine de alegerea individului, ci ar fi un dat genetic. Nu există însă nici o confirmare ştiinţifică în acest sens. Malformaţiile genetice prezentate de autorii homosexuali aparţin unor persoane care suferă de multe alte afecţiuni, mult mai complexe decât lipsa identificării sexuale corecte. În realitate, nu există nici un homosexual care să fie sănătos din punct de vedere somatic şi care să aibă altfel de cromozomi. Cântăreţul homosexual Boy George nu consideră că homosexualitatea ar fi ceva înnăscut, ci o chestiune de alegere. El însuşi respinge speculaţiile referitoare la “o genă a homosexualităţii” sau la imposibilitatea de schimbare a comportamentului homosexual. Sau cum oare “şi-a dat seama” Elton John, la vârsta de 19 ani după propriile afirmaţii, că este homosexual?
Această realitate este confirmată de autorul american Mario Bergner în cartea sa Setting Love in Order (Vindecarea dragostei). Bergner, un homosexual „bun”, reuşeşte cu ajutor medical să-şi înţeleagă deficientele de personalitate care aveau rădăcini în copilăria lui. După o luptă dură cu sine, cu obsesiile sale, el reuşeşte să se vindece. La lansare, cartea i-a nemulţumit profund pe homosexualii din SUA, ca apoi ei să treacă la combaterea ei. Actualmente, Bergner este căsătorit, este tatăl a patru copii şi este un exponent al “Mişcării Ex-Gay”, formată din foşti homosexuali. În ciuda atacurilor activiştilor homosexuali, existenta celor care s-au vindecat de homosexualitate vorbeşte de la sine.”[1]
Lesbianismul – o alta problema de natura psihica !
“Lesbianismul se refera la atractia romantica si fizica a unei femei fata de alte femei.
Lesbianismul odata considerat anormal, nu mai este considerata o tulburare psihiatrica de mai mult de trei decenii.
Este unanim recunoscut ca lesbianismul reprezinta o orientare sexuala care este prezenta din copilarie. Adolescentele experimenteaza frecvent relatii sexuale cu persoane de acelasi sex, dar acest experiment nu indica neaparat ca fata va fi lesbiana sau bisexuala.
Lesbienele descopera ca sunt atrase de persoane de acelasi sex la fel cum persoanele heterosexuale descopera ca sunt atrase de persoane de sex opus. Aceasta atractie pare a fi rezultatul unei interactiuni complexe de factori de mediu, cognitivi si biologici si nu este o chestiune de alegere.Contactele sexuale la femeile lesbiene constau in sex oral si masturbare reciproca. Unele femei lesbiene folosesc vibratoare sau penis artificial.
Femeile lesbiene ar trebuie sa foloseasca intotdeauna protectie, cum ar fi diafragma si prezervativul feminin pentru a evita bolile cu transmitere sexuala. Se recomanda evitarea practicilor sexuale riscante cum ar fi utilizarea alcoolului si a drogurilor inainte sau in timpul actului sexului, relatii sexuale cu parteneri necunoscuti,etc.A fi un lesbiana in societatea noastra poate fi foarte dificil. Evitati folosirea drogurilor si a alcoolului pentru a diminua riscul de depresie, anxietate (teama ) si diminuarea respectului de sine.
Izolarea, respingerea, batjocura, hartuirea, depresia si gandurile de sinucidere sunt frecvent intalnite in viata unei femei lesbiene. Femeiele lesbiene au un risc crescut pentru a deveni victime ale violentei. Studiile au descoperit ca “30-70% din lesbiene au fost victimele agresiunii verbale sau fizice.[2]
Homosexualii si lesbiene vor sa adopte copii ! Cat tupeu ! Remus Cernea initiatorul unei legi pentru adoptia copiilor de catre homosexuali si lesbiene !
“Homosexualii si lesbienele din Romania cer ca societatea romaneasca sa ii accepte asa cum sunt si, mai mult decat atat, sa poata incheia in fata notarului sau a ofiterului starii civile un parteneriat civil.
Demersul lor este sustinut si de deputatul Remus Cernea, care va lansa un proiect in acest sens. Toate doleantele lor vor fi mai vizibile in aceasta saptamana, cand la Bucuresti a inceput a zecea editie a Gay Fest.
Biserica Ortodoxa Romana se declara impotriva.
Gay FestTimp de o saptamana, in cadrul Gay Fest, homosexualii, lesbienele si transsexualii vor incerca prin dezbateri, expozitii, concerte si filme sa atraga atentia asupra problemelor comunitatii.
Iulian Stoian, director Asociatia Accept: “Problema cea mai complicata este discriminarea”.
Daniela Prisacariu, coordonator Gay Fest: “Auzi lucruri despre tine in spatiul public, fara sa poti sa reactionezi la ele. La locul de munca auzi o gramada de replici si nu poti sa spui nimic ca sa nu fii dat afara”.
De altfel, un sondaj realizat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii atesta ca minoritatile sexuale sunt cele mai nedreptatite din Romania, dupa cei care au SIDA.
Asa se face ca la consiliu ajung foarte putine plangeri: doar 4-5 pe an.
Csaba Asztalos, presedinte CNCD: “Acuza discursul de ura, limbajul folosit, comportamente si prima mare problema este incalcarea demnitatii umane”.
Tocmai de aceea, politicianul Remus Cernea se gandeste la o schimbare a legislatiei. Vrea ca persoanele de acelasi sex sa poata incheia un parteneriat civil.
Remus Cernea, initiatorul proiectului: “Vor avea o serie de avantaje de ordin legal, de genul obtinerii unui credit, insumand veniturile amandurora, asistentei medicale, in cazul in care unul are nevoie de interventie medicala sa poata beneficia de asigurarea partenerului”.
Noua Dreapta se opun marsului diversitatii.
Doru Lala, presedinte filiala Bucuresti Noua Dreapta: “Consideram acest mars ca un mod de a face propaganda agresiva. Foarte putina lume isi inchipuia ca se poate ajunge dupa 13 ani sa se puna problema casatoriilor homosexuale”.
Inainte sa ajunga pe masa parlamentarilor, proiectul lui Remus Cernea va fi lansat in dezbatere publica.
Parteneriatele civile sunt recunoscute in tari precum Suedia, Danemarca, Spania, Franta, Portugalia si Germania.”[3]
Un rabin evreu face bani dintr-un site matrimonial pentru gay si lesbiene ! Agentii lui Soros implicati peste tot !
“Un rabin din Ierusalim căsătoreşte de şase ani homosexuali cu lesbiene, relatează revista Time, în ediţia electronică. Acum, el şi-a propus să creeze un site matrimonial pentru gay, care îi încurajează să îşi aleagă o pereche de sex feminin şi să se căsătorească. Totuşi, comunitatea gay nu aprobă aceste practici, vorbind despre alegerea unei vieţi trăite în minciună.
Rabinul Arelah Harel şi-a dorit să le ofere o alternativă credincioşilor homosexuali care vor să-şi trăiască vieţile potrivit legii iudaice.
“A fost o idee nebunească, nu ştiu de unde mi-a venit”, le-a spus rabinul jurnaliştilor.
În trecut, rabinul a cununat mulţi oameni care, deşi erau gay, îşi ascundeau orientarea sexuală şi preferau să se căsătorească cu o femeie straight, numai de ochii lumii. Totuşi, Harel consideră că relaţia este mai sănătoasă fără secrete de acest fel, iar partenerii se pot uni în spiritul ideilor în care cred.
Cu toate astea, căsătoriile homosexualilor cu lesbiene nasc destule controverse.
“Mie nu mi se pare că este o opţiune, ştiu pe cine iubesc, ştiu de cine mă simt atras, nu cred că a trăi o viaţă gay mă privează de bucuriile pe care le au cuplurile hetero”, a explicat un avocat gay, pe nume Avi.
Deşi nu condamnă acţiunea rabinului – de a căsători cupluri formate din gay şi lesbiene, nu crede că această soluţie va fi adoptată de mulţi, pentru că nu mulţi reuşesc să trăiască o viaţă în minciună. “Dacă un om simte că vrea să trăiască o astfel de viaţă şi este în acord cu ea, e bine, dar nu cred că vor putea duce la capăt o căsătorie falsă”, a arătat Avi.
Nici Amit, un membru al comunităţii gay religioase, nu este convins de eficienţa unor căsătorii ale homosexualilor cu lesbiene. “Nu cred că este pentru toată lumea. Sunt oameni cărora li se potriveşte şi care caută o astfel de soluţie”, a explicat el. Amit se consideră 100% homosexual, însă spune că sunt oameni care nu sunt 100% gay şi ar putea rămâne credincioşi unei femei, iar căsătoria gay-lesbiane este pentru aceşti bărbaţi.
“Unii bărbaţi homosexuali nu se pot schimba, iar alţii pot, iar cei care pot şi se căsătoresc cu o femeie, îi pot rămâne credincioşi”, a explicat el.
“Nu cred că este sănătos pentru copii. Şi nici pentru cuplu. Să fii gay nu este ceva neapărat împotriva religiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al grupului religios gay Havruta.
David Jonas a explicat că famiile în care mama lipseşte pot deveni disfuncţionale. Pe de altă parte, el arată că cel mai important lucru este ca cei doi parteneri să ţină unul la celălalt- mai ales că este vorba de un gay şi o lesbiană.
“Copiii vor simţi dacă nu se iubesc, fie că părinţii sunt sau nu gay. Dacă eşti homo şi nu există iubire între parteneri, copiii vor şti”, a precizat Jonas.
În ultimii şase ani, Arelah Harel a celebrat căsătorii de unul singur, însă, din septembrie, rabinul vrea să creeze un serviciu matrimonial online. La înscrierea pe site, oamenii vor plăti 42 dolari, iar, dacă îşi descoperă perechea şi vor să-şi pună pirostriile, vor plăti aproximativ 430 dolari.
“Cei mai mulţi sunt foarte fericiţi, au copii, au ceea ce îşi doresc, locuiesc împreună, ca un fel de familie, ca un fel de cuplu. Nu e o familie obişnuită, dar e ceva…”, a explicat rabinul pentru revista Time.
Totuşi, reporterii au intervievat 12 cupluri căsătorite de Harel- formate din gay şi lesbiene, iar unul dintre bărbaţi, căsătorit de 2 ani şi jumătate, a recunoscut că şi-a înşelat partenera de trei ori până acum.
Rabinul arată că infidelitatea poate apărea în orice căsnicie, inclusiv în cele gay-lesbiene. “Dacă el vrea să meargă cu alt bărbat sau ea cu altă femeie, o vor face. Eu nu sunt de acord, dar nu este treaba mea”, a spus Harel.”[4]
La asta se va ajunge daca vom permite desfasurarea acestor lucruri.
SURSE
1. http://www.homosexualitate.ro
2. http://www.i-medic.ro/sexologie/tulburari-sexuale/lesbianismul
Related posts:
Conspiratia Bacteriei E.coli: o manipulare creata pentru a renunta la legumele crescute natural
Presedintele onorific al Curtii Supreme de Justitie din Italia acuza Bilderberg ca a comandat atacuri teroriste
Joe Biden – vicepresedintele american din administratia Obama face apel pentru nevoia crearii unei Noi Ordini Mondiale! Cum se dau de gol nemernicii astia!