Crestinii trebuiesc sa faca aceleasi lucruri ce le-a facut si zeul lor Isus Cristos, de botezat, se boteaza de mici, lucru pe care Yeshua (Isus) nu l-a facut, ci l-a facut cand era adult. Yeshua le-a zis in Matei 6,5 ca nu trebuie sa intre in biserici si ca nu e nevoie de biserici sa se roage in ele, crestinii incalcand aceasta lege a sa!
Acum, crestinii privesc circumcizia ca pe un ritual pagan realizat de evrei, crestinii ii considera pagani pe evrei, iar evreii ii considera pe crestini goymi conform Talmudului, adica animale. Aceasta lupta dintre dogmele religioase au dus la secole de crime oribile in numele zeilor israeliti!
Albrecht Dürer: Circumcizia lui Isus, pinacoteca din Dresden
Versetul care demonstreaza ca Yeshua a fost circumcis este preluat din evanghelia dupa Luca cap.2, vers. 21:
“Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.”
Circumcizia o mutilare barbara a e penisului!
Circumcizia (în latină circumcido), – a tăia împrejur, peritomie post-ectomie – se referă, în general, la ablația chirurgicală a prepuțului, pliul cutan care acoperă glandul penian, situat la extremitatea penisului. Funcția biologică a prepuțului este aceea de a proteja sensibilitatea glandului penian, ferindu-l de iritațiile provocate de urină, materii fecale sau alți eventuali factori nocivi străini. El protejează deasemenea uretra contra infecției și a rănirilor accidentale.[1] Circumcizia este considerată de către anumite enciclopedii medicale a fi o formă de mutilare genitală.[2] Circumcizia nu este o intervenție chirurgicală fără riscuri: complicațiile apar la unul din 500 din bebelușii supuși intrevenției, și deși majoritatea acestor complicații sunt minore uneori apar și complicații serioase gen infecții sau răniri ale penisului; de exemplu, în anul 2000 s-a anunțat în SUA că între 1996 și 2000 peste 100 de răniri ale penisului au fost provocate cu ocazia circumciziei bebelușilor, în majoritate din cauza unor instrumente medicale defectuoase sau nepotrivite.[3] Morbiditatea și mortalitatea provocată de procedura circumciziei este o realitate probabil tot atât de veche ca și practica însăși, așa cum sugerează chiar legea religioasă atunci când enunță scutirea de circumcizie a pruncului evreu ai cărui doi frați au decedat anterior din cauza circumciziei.[4] Se fac circumcizii (incizii operatorii circulare, sau qvasi-circulare) și asupra altor organe care necesită o astfel de intervenție[5][6][7].
Prin extensie, termenul circumcizie poate să se refere și la înlăturarea pe motive religioase a unei porțiuni din organul sexual femeiesc; într-o astfel de situație se vorbește despre circumcizie masculină și circumcizie feminină. În multe țări occidentale, circumcizia feminină este fie ilegală, fie violent criticată ca fiind o formă de mutilare barbară, deși unii antropologi consideră astfel de decizii legale sau critici morale ar fi bazate pe puțină cunoaștere,[8] și motivate mai mult de rasism[9]: până nu de mult, în chiar țările care azi permit circumcizia masculină în timp ce interzic prin lege circumcizia feminină, precum e cazul cu Statele Unite ale Americii, clitoridectomia nu era deloc o practică rară[10], obsesia occidentală contra circumciziei feminine în lumea a treia nefiind de fapt decât un mijloc de a deturna atenția opiniei publice de la niște forme de opresie a femeilor tiermondiste mult mai presante și letale, cum e de exemplu lipsă de proprietate asupra terenului agricol, lipsa de apă potabilă și alimente, războaiele, seceta și izolarea internațională, dar din păcate întotdeauna Occidentului îi e mai ușor să se opună riturilor altora, decât propriilor lui fapte rele.
Istoria Circumciziei
Circumcizia rituală este o practică multimilenară. La popoarele semitice (musulmani, evrei) ea reprezintă o formă de sacrificiu și de pactare prin sânge cu divinitatea.
Ceremonia circumciziei în Egiptul antic, aprox. 2500 e.v.
Perceptele îi impun tatălui să-și circumcidă fiul, dar pe motive de neîndemânare care pot fi dăunătoare, tatăl are dreptul să-i transmită această sarcină unui specialist.
Primele menționări ale circumciziei au fost picturale, în morminte ale Egiptului antic, atestând că această practică rituală se făcea deja acum 4500 de ani, însă egiptenii au practicat probabil circumcizia cu mult timp înaintea acestui moment,[41][42], probabil din motivații car țin de obsesia lor cu puritatea.[43]
Ecouri despre circumcizia în antichitate avem și din alte locuri în afară de Egipt, practica fiind pomenită în scrisuri provenite din Grecia și Roma antică[44][45][46][47]. De exemplu Herodot anunță prin secolul al V-lea î.e.n. că egiptenii se diferențiau de alte popoare pentru că erau circumciși, și că unii vecini ai Egiptului, precum sirienii, au adoptat și ei practica. Printre acei vecini care au adoptat circumcizia, probabil se aflau și evreii.
La evrei
Ritualul circumciziei este o cerință importantă a legii religioase (iudaismului), însă nu circumcizia face evreul cât nașterea: circumcis sau nu, la evreii ortodocși, în perioada modernă, individul născut dintr-o mamă evreică este și el pe de-antregul evreu.[49] Copilul născut din părinți evrei dar necircumcis i se poate refuza totuși, de către rabini, integrarea (recunoașterea ca membru) în comunitatea evreiască, cu tot ce înseamnă asta în termeni de drepturi și responsabilități.
Conform Bibliei (Facerea, cap. 17), aceasta reprezintă legământul de sânge al poporul evreu cu Dumnezeu, însă semnificația circumciziei depășește chestiunea legământului, fiind legată de credința că practica asigură cumva fertilitatea celor care o practică.
Practica iudaică impune circumcizia în a 8-a zi de la naștere, chiar și în timpul celor mai sfinte sărbători, cu excepția unor impedimente medicale: icterul noului născut, cazuri de hemofilie în familie și alte situații în care decizia medicului este – în general – absolută și definitivă. Practica iudaică impune fie presarea zonei pentru ieșirea sângelui, fie sugerea sângelui cu gura sau printr-o altă metodă indirectă (aspirarea orală, în ebraică : mețița b’peh) de către mohel, specialistul în circumcizii, imediat după tăierea prepuțului, probabil, pentru a exprima o picătură de sânge, deoarece datorită vascularizării prepuțiale sărace lipsa acestei picături ar contraveni datinei[53]. Aspirarea orală când se face cu gura, e considerată de către anumite organisme medicale a fi cauza potențială de infecții virale, care la rândul lor pot produce leziuni cerebrale sau moartea pruncului, așa cum s-a raportat că s-a întâmplat la New York. Comisia de sănătate a statului New York e (la data de 15 septembrie 2012) pe punctul de a impune obligația pentru cel care efectuează circumcizia apelând la sugerea sângelui direct cu gura după tăierea prepuțului să prevină părinții că o astfel de procedură presupune riscuri de infecție și leziuni ale creierului sau chiar de moarte; în New-York doar această procedură în ultimii 10 ani a dus la infectarea a 11 copii cu herpes, 2 dintre aceștia decedând în urma infecției, alți 2 suferind leziuni cerebrale. (the economist, september 15th 2012, p.57, circumcision – odd bedfellows, http://www.economist.com/node/21562905). Aspirarea orală poate fi responsabilă nu numai de infecții virale potențial mortale, cum a fost cazul herpesului la New York, ci și infecții bacteriene: în aprilie 1881 de exemplu, în Baden (Germania) patru copii de sex masculin circumciși de un rabin care a folosit aspirația orală au dezvoltat pe penis ulcere provocate de bacteria responsabilă de sifilis, fapt care a obligat autoritățile sanitare locale să intervină; nu s-a putut determina totuși cu precizie dacă sifilisul a fost transmis copiilor la circumicize prin aspirația orală propriu-zisă, sau mai degrabă prin folosirea unghiei de către rabin la îndepărtarea membranei mucoase pentru dezvelirea coroanei glandului (corona), aceasta fiind o altă practică discutabilă din punct de vedere igienic. [54]
Uneori procedura se face prin intermediul unei țevi subțiri de sticlă sterilizabilă, iar picătura de sânge rămâne pe locul inciziei, fără contact direct cu gura „mohelului”; instrumentul a cărei menire era prevenția transmiterii infecțiilor, a fost introdus prima oară în Germania în ultima decadă a secolului al XIX-lea.[55] Practica mețița b’peh a constituit și mai constituie încă un argument al celor care se opun circumciziei pe considerente de igienă: transmiterea herpesului și altor maladii infecțiose, pe care pruncul le poate contracta însă și intra-uterin sau în timpul trecerii prin canalul de naștere[56]. Unele surse sugerează că majoritatea evreilor contemporani chiar și când apelează la practica tradițională a aspirației (mețița b’peh), preferă s-o facă printr-o metodă indirectă și nu direct cu gura.[57]
În perioada elenistică, mulți evrei din orașe (unde aculturația a fost importantă) apelau la operația de restaurare a prepuțului ca să participe fără complexe la concursurile de atletism, unde în anumite probe sportivii concurau complet dezbrăcați.[58]
În secolul al XIX-lea câțiva scriitori din iudaismul reformei, influențați de iluminism fiind, au considerat circumcizia un gest irațional, militând pentru înlocuirea sau abolirea ei. O minoritate a evreilor membrii ai iudaismului reformei au încetat să mai aplice ritualul (procedura) copiilor lor, însă erudiții iudaismului au continuat să pledeze pentru menținerea tradiției, scoțând în evidență virtuțile ei în termeni de igienică.[59] Abandonarea ritului circumciziei la copii lor a fost prevalentă în special printre medicii evrei din lumea germanofonă a secolului al XIX-lea și era motivată de temeri de ordin medical[60] Aceștia erau și ei influențați ca toate straturile cultivate ale populației Germaniei de noile valori liberale ca și de noile cunoștințe din medicină: era începutul medicalizării, al scrupulelor morale și al încercărilor statului proaspăt unificat de a suda națiunea în jurul unor valori comune; într-un astfel de context acești intelectuali și profesioniști evrei, împărtășind și ei din ce în ce mai mult valorile și ideile mediului majoritar protestant și german, au ales să respingă ritul circumciziei, mai ales acela în forma lui tradițională care apela la aspirarea orală, din temeri medicale sau posibil și din scupule morale: conotația sexuală a sugerii penisului copilului cu gura începea să fie percepută a fi problematică din punct de vedere etic.[61]
Azi, sunt unii evrei nontradiționaliști care dispută necesitatea circumciziei, pledând fie pentru abolirea ritului, fie pentru înlocuirea lui cu ceremonii comparabile care celebrează nașterea unei fete. [62]
În Israel mulți evrei laici preferă medici chirurgi în loc de mohel și acești medici fac circumcizia cu ritual sau fără.
Circumcizia practicată în tradiția evreiască comportă anumite particularități care o separă de aceea din islam sau anumite tradiții africane[63], fapt care o face subiect de dezbatere între iudaismul progresiv și cel tradițional[64]. Nivelul de durere provocat de circumcizia făcută în perioada neonatală, așa cum se întâmplă în tradiția evreiască, este sever: nivelul de cortizol (principalul hormon de stres) în plasma bebelușilor supuși circumciziei crește de două ori și jumătate față de normal, asta chiar și sub efectul unei injecții de lignocaină (un anestezic).[65] În jurnalul The Lancet [66][67] pediatrul Paul Fleiss declara că acest nivel de cortizol al bebelușilor supuși circumciziei e comparabil cu cel al victimelor torturii. Circumcizia bebelușilor este atât de dureroasă că a devenit un model pentru analiza durerii și răspunsului la stres al nou-născuților. Ca reacție la stresul copleșitor provocat de procedura circumciziei, unii bebeluși cad într-o stare letargică, semicomatoasă, pe care naiv, unii părinți o confundă cu somnul.[68] În contrast cu circumcizia făcută la vârste ale copilului mai mari cum se întâmplă în general la musulmani, când circumcizia este făcută la sugari așa cum e ea de obicei la evrei, provoacă o durere mai mare care dureaza și mai mult timp. M. Fitzgerald [69] a arătat că sistemul nervos al sugarului diferă de cel al adultului și al copilului mai în vârstă, astfel încât ceea ce ar constitui un stimul inofensiv sau ușor la un copil mai mare sau un adult, la un sugar este perceput ca durere. Circumcizia precoce, așa cum este ea efectuată în tradiția evreiască, este mai dureroasă și din alte puncte de vedere decât cele legate de particularitățile sistemului nervos al sugarului în raport cu acela al adultului sau copilului ieșit din perioada neonatală (de nou născut): cercetătorii spun că din cauza anatomiei penisului, cu cât o circumcizie se face la o vârstă mai mică, cu atât ea este mai dureroasă; în perioada neonatală doar 4 procente dintre bebeluși au prepuțul retractabil, în timp ce la 3 ani deja 90 la sută dintre copii au căpătat un prepuț retractabil; acest fapt se traduce prin realitatea că la 96 procente dintre bebelușii evrei, la circumcizie li se va rupe prepuțul din legătura lui cu glandul, asta în afară de tăierea legăturilor acestuia cu baza glandului (circumcizia propriu-zisă). La copii de 3 ani și mai mult, doar 10 la sută dintre ei suferă acest supliment de durere, ținând cont că prepuțul este atunci în 90 la sută dintre cazuri retractabil. Suferința provocată de circumcizia la vârste foarte mici conduce la o restructurare a sistemului nervos, care are drept consecință o intensificare a răspunsului comportamental la stimuli dureroși ulteriori, ca și cum sistemul nervos a fost sensibilizat.[70] Cercetătorii [71] au constatat că răspunsul la durere al copiilor vaccinați este semnificativ mai mare la copii circumciși în raport cu cei necircumciși, asta chiar și la o distanță de câteva luni dupa procedură.
Circumcizia radicală, așa cum este ea efectuată în tradiția evreiască în contrast cu cea musulmană, deși traumatizantă[72] mai ales când e efectuată la vârste mici[73], își are originea în temerile clasei preoțești[74][75][76] a evreilor că aceștia din urmă ar renunța să practice circumcizia dacă procedura ar fi făcută la o vârstă la care individul are discernământ și poate alege, sau că la cerere, medicii ar putea recrea chirurgical un prepuț, ștergând astfel semnul identitar înscris în carne, dacă operația de circumcizie nu este suficient de extinsă. La începuturi, se pare că și la evrei, ca la toate populațiile tradiționale care practică circumcizia, ritualul era făcut la o vârstă mare, cel mai probabil în perioada de trecere dintre copilărie și maturitate[77] și uneori nici măcar atunci, așa cum demonstreaază faptul că Moise n-a fost niciodată circumcis.[78]
La musulmani
În contrast cu situația din iudaism (unde procedura este ordonată explicit în textul sacru (Biblia evreiască, Vechiul Testament), în islam ea este doar o recomandare a tradiției, nefiind explicit menționată în Coran.[79][80] Ceremonia asociată procedurii se numește kithan și funcție de tradițiile comunității circumcizia se face la vârste între 4 și 7 ani, însă și mai târziu sau mai devreme în unele locuri.[81][82]
Un articol prezentând o perspectivă islamică asupra ciricumciziei este “Religious circumcision: a Muslim view”
SURSA
1. Enciclopedia Wikipedia