Quantcast
Channel: Fără Secrete
Viewing all articles
Browse latest Browse all 904

Antena extraterestra descoperita pe fundul Oceanului Atlantic in anul 1964 ! Oamenii de stiinta au inceput s-o studieze !

$
0
0

Istoria acestei planete este destul de complexa, fata de cum ne-au prezentat-o falsii “istorici”, de care au tot auzit prin scoli. Istoria reala a planetei, are legatura cu extraterestrii antici, cu tehnologii net superioare noua si cu multe aspecte conexe. Unii oameni, se mira, intrebandu-se, “daca chiar sint reale astfel de artefacte ?”, dar eu le sugerez, sa se uite putin la structurile megalitice de pe aceasta Planeta, cum ar fi piramidele de pe platoul Gizeh, sa vedem, se pot ele construi astazi ? Raspunsul este unul destul de sec, indiferent ce inginer am intreba: NU !

Plecand de la aceasta idee, putem continua cu planiglobul amiralului turc, Piri Reis, din anul 1513, care, potrivit istoriei oficiale, nu ar trebui sa existe, dar iata, ca exista ! Avem tot felul, de astfel, de ciudatenii, in multe locuri pe planeta, iar noi nu trebuie sa le respingem, doar ca asa vor niste falsi “istorici”.

Mai multe citez de pe site-ul Efemeride.ro:

Antena Eltanin

“Istoria Pământului este atât de bine ascunsă de ochii noștri încât avem senzația că civilizația din prezent este prima și ultima care și-a dus traiul pe această planetă minunată. De cele mai multe ori, artefacte ciudate sau mărturii ale unor civilizații, care au atins un grad superior al dezvoltării, au fost descoperite prin diversele colțuri ale globului. Pentru că oamenii de știință nu le-au putut da o explicație logică, fie au fost etichetate drept falsuri sau atribuite creației naturale.

O astfel de descoperire șocantă s-a produs în 1964 chiar în apele adânci ale Oceanului Atlantic. O navă militară, pe nume Eltanin, efectua o misiune de explorare a fundului oceanului. La aproximativ 1000 de mile marine de Capul Horn, nava militară a reușit să fotografieze fundul oceanului. Cu stupoare s-a constatat că în fotografie apărea o antenă cu mai multe brațe, care era înfiptă în fundul oceanului. Antena Eltanin, denumită după numele navei militare, are 12 brațe care pornesc din axul principal și care sunt înclinate la aproximativ 50 de grade. Fiecare element se termină cu câte o sferă la capăt.

Imediat după ciudata descoperire, biologii marini au emis o teorie conform căreia antena din adâncuri ar fi fost un animal misterios. Este greu de imaginat că un asemenea animal gigant poate să trăiască la peste 4000 de metri adâncime în ocean. Alți specialiști sceptici au declarat la vremea respectivă că antena este un catarg înfipt pe fundul oceanului. Această explicație a stârnit zâmbetul celor mai mulți oameni de știință pentru că antena nu seamănă deloc cu un catarg și nici nu ar putea să se înfigă singur la baza oceanului.

Mai mult de atât, după alte observații s-a stabilit că antena a fost înfiptă acolo cu precizie și că este orientată în așa fel încât să poată transmite cât mai bine semnalele. Dar cine a montat această antenă pe fundul oceanului și cu ce scop?

Omul de știință australian Bruce Cathie susține că această antenă fie aparține unei civilizații antice care a trăit prin zonă sau pur și simplu este un obiect montat de o civilizație extraterestră pentru a monitoriza activitatea terestră. Ciudăţenia s-a amplificat în momentul în care în jurul antenei au fost descoperite și anumite structuri submarine care au rămas neidentificate. Cu siguranță că antena Eltanin nu este un animal marin, ci o structură bine definită construită și montată în acel lor pentru monitorizarea activității planetei noastre.”[1]

Misterioasa baliza cosmica din Antarctica !
Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter. Piramida de foc !

Aceasta antena extraterestra, nu este singurul obiect care atrage atentia oamenilor de stiinta, ci mai exista si alte obiecte, de provenienta extraterestra, care o data observate, ele bulverseaza oamenii de stiinta.  La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri.

Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter.

Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara. Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antena.

Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului. Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor. La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat. Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.

Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter. Nimeni nu a inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”. Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. ”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete. Ramane totusi misterul concluziilor finale la care s-a ajuns.

Mai multe pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/misterioasa-baliza-cosmica-din-antarctica-care-face-o-triangulatie-cu-muntele-mckinley-alaska-si-muntii-orastiei-masivul-sureanu-care-are-legatura-cu-satelitul-europa-al-planetei-jupiter-dar-si-cu.

Pe langa aceste doua obiecte de sorginte extraterestra, mai putem include si tehnologiile, din interiorul Masivului Bucegi, descoperite de americani, in august 2003, care fac obiectul unor studii complexe, efectuate, evident, de americani in secret. Toate aceste descoperiri, nu fac decat sa rescriere istoria omenirii, fapt ce deranjeaza multi, “intelectuali” !

SURSE

1. http://www.efemeride.ro/misterul-antenei-extraterestre-descoperite-pe-fundul-oceanului-atlantic


Viewing all articles
Browse latest Browse all 904

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48