Uitati asa se inchid gurile absurde ale istoricilor oficiale, care tot continua, intr-o maniera jalnica sa ne minta cu o istorie falsa si contrafacuta, iar atunci cand afla ceva ce le zdruncina minciunile, nici nu incearca sa vada despre ce e vorba, iar asta spune mult despre aroganta lor. Iata in continuare, un artefact, pe care acestia nu-l pot explica, iar daca li se va adresa intrebari, ce vor face, va fi decat sa ridice din umeri. Acest artefact, nu este altceva, decat un ciocan, fosilizat, aflat intr-o roca, vechi de aproximativ 140 milioane de oameni, perioada stabilita cu o aproximatie, in urma datarii cu izotopi radiactivi.
Mai multe citez de pe site-ul inforor.com:
“De-a lungul anilor, au fost descoperite numeroase obiecte care par desprinse din ceea ce s-a stabilit a fi istoria civilizațiilor care au existat pe Terra cu foarte mult timp inaintea noastra. Aceste obiecte poarta denumirea de oopart.
Un Oopart este termenul aplicat la zeci de obiecte preistorice gasite in diferite locuri din lume care, dat fiind nivelul lor de tehnologie, sunt complet in dezacord cu varsta stabilita pe baza de dovezi fizice, chimice, si/sau geologice. Ooparts reprezinta de multe ori o frustrare pentru oamenii de stiinta conventionali si o incantare pentru anchetatorii aventurosi si persoanele interesate in teorii alternative.
Un astfel de obiect a fost descoperit lângă un mic oraș texan . În 1936, în micuţul orăşel Londra, din statul Texas, Max Hahn şi soţia lui Emma mergeau de-a lungul lui Red Creek când au observat brusc ceva foarte ciudat: o bucată de lemn care ieşea dintr-un bloc de piatră, ca şi cum ar fi fost încorporată.
L-au ridicat şi l-au luat acasă, fără să bănuiască nici măcar o secundă peste ce au dat. Anii au trecut şi într-o zi, fiul lor George a desfacut blocul de piatră. Spre marea lui surpriză, din piatră a scos un ciocan !Este vorba despre un ciocan, care a fost descoperit fiind învelit într-un strat de rocă, care s-a format în urmă cu peste 100 milioane de ani. Acest aspect a atras imediat atenția specialiștilor care s-au văzut puși în fața unei enigme impresionante: a fost ciocanul în cauză realizat cu mult timp înainte ca rocile respective să se formeze?
Carl Baugh, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință americani, a suspus ciocanul unor analize de laborator. S-a demonstrat astfel că artefactul a fost realizat din 96,6% fier, 2,6% clor și 0,8% sulf. Lipsa carbonului din compoziție indică faptul că ciocanul misterios a fost realizat printr-un procedeu straniu și cu siguranță nu a putut aparține civilizației actuale.
De obicei carbonul este elementul cheie care ajută la prelucrarea fierului. Clorul nu se află în mod normal într-un astfel de aliaj, motiv pentru care ciocanul devine un obiect extrem de impresionant. Mai mult de atât, obiectul a fost acoperit cu un strat subțire de oxid de fier, pentru a preveni instalarea ruginii.
Interesant mai este faptul că mânerul din lemn al ciocanului s-a transformat în cărbune. Acest fapt este o altă dovadă că vechimea artefactului depășește ordinul sutelor de mii de ani. Conform unor geologi, acest proces incetinit de fosilizare a avut loc cu mai mult de 140 de milioane de ani in urma. Pe baza acestor calcule, nu numai ca o civilizatie umana a existat inainte ca procesul de fosilizare istoric sa fi avut loc, dar acei oameni aveau tehnologia necesara pentru a crea un ciocan modern.
Ciocanul misterios a încins spiritele în rândul oamenilor de știință pentru că susținătorii creaționismului sunt de părere că omul a apărut pe Terra încă de la începuturile acestei planete, perindându-se numeroase civilizații care au atins diverse grade ale dezvoltării.
Astfel, evoluționismul devine o teorie greu de digerat în condițiile în care Ciocanul din Londra este doar unul dintre obiectele descoperite cu o vechime de milioane de ani. Ciocanul este in prezent expus la Creation Evidence Muzeum in Texas.
Și atunci, putem să ne întrebăm care este adevărata istorie a planetei noastre și care este originea omului pe Terra?”[1]
Raspunsul este clar, ca si in cazul acelei urme gigantice descoperite in Africa, veche de 500 milioane de ani: Extraterestrii Antici (Ancient Aliens). Cei care prefera sa nu accepte aceasta idee, pot ramane, la fel de bine cu semnele de intrebare, ca si pana acum, dar asta nu inseamna ca vor putea oferi raspuns la ceva ce nu mai e conform cu doctrina lor.
Mai multe, despre astfel de artefacte descoperite, cititi pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/10-descoperiri-arheologice-pe-planeta-care-demonstreaza-cat-de-avansati-erau-oamenii-din-antichitate.
SURSE
1. http://inforor.com/ciocanul-preistoric-da-batai-de-cap-oamenilor-de-stiinta/