Am vazut o stire, total ofensatoare pentru orice nationalist roman, stire venita din partea unui asa-zis “profesor” de istorie, care incearca sa ne spuna, evident, fara niciun fel de argument, cum ca balada populara “Miorita” cu care am crescut invatand-o la scoala, n-ar fi altceva, decat o cacealma creata in secolul XIX. Numai termenul “cacialma” provoaca suparare in modul cum este folosit.
Citez de pe site-ul criterii.ro:
“Toţi românii care au trecut măcar prin şcoala primară au învăţat că există o baladă numită “Mioriţa” care povesteşte despre un cioban moldovean pe care se pregătesc să îl ucidă ciobanul ungurean şi cu cel muntean. Resemnată, victima îi spune mioarei năzdrăvane cum ar dori să moară. Dascălii le vorbesc elevilor despre transfigurare şi resemnare.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu, în volumul 2 al cărţii sale “Istoria loviturilor de stat în România”, Editura RAO, 2010, paginile 410 – 411, afirmă următoarele:
“Cercetări recente ale Şcolii româneşti de etnografie şi folclor afirmă că balada Mioriţa, în forma cunoscută de noi astăzi, nu este mai veche de secolul al XIX – lea şi se postează cu totul marginal faţă de filonul liric popular cel mai vechi. Povestea absurdă a ciobanului român care află că va fi asasinat de fraţii săi, ce provin obligatoriu din alte provincii româneşti (Transilvania şi Muntenia), că va pieri pentru a i se fura oile, şi faţă de care el, moldoveanul, se resemnează, este probabil cea mai mare cacialma trasă vreodată românilor. Nimic mai degradant decât transformarea esenţei mitice a tradiţiei româneşti a oieritului într-o crimă pentru jaf în faţa căreia victima visează la stele.
Originea curată a acestei balade multilate în conţinut şi formă a fost identificată în Transilvania, sub consistenţa rezistentă şi profundă a Colindei păcurarului (de la pecus, pecoris – turmă, în lb. latină), în care este vorba despre o confrerie a ciobanilor compusă din iniţiaţi, în care membrii sunt fraţi în accepţiunea mitică, relevată exemplar de Mircea Eliade, şi care ne duce cu gândul la capnobaţii umblători pe nori. Din această confrerie arhaică, cel mai tânăr doreşte să iasă, într-o variantă, prin încălcarea jurământului de castitate. Pentru asta este pedepsit ritual prin excludere, fiind considerat mort pentru fraţii săi”.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu prezintă şi o listă de lucrări ale unor autori reputaţi în care este demonstrat falsul realizat de Vasile Alecsandri prin publicarea aşa-zisei “Mioriţe”.
Fiindcă prin predarea la şcoala primară şi prin intrarea sa în fondul de bază al conştiinţei sociale acest fals fabulos, această “cacialma” ne-a influenţat enorm ca neam, în ultimul secol şi în prezent, este bine de ştiut adevărul.”[1]
Descoperirea baladei
Prima variantă publicată este o baladă din zona Vrancea, culeasă, se pare, de Alecu Russo (în Munții Sovejei) în perioada februarie – aprilie 1846. Într-o scrisoare către A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri mărturisește că „această baladă mi-a fost adusă din Munții Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise…”. Dar după stingerea din viață a lui A. Russo (1859), Vasile Alecsandri își schimbă opinia (vezi nota la balada “Dolca” din volumul „Poesii populare ale românilor” (1866), unde îl indică drept informator al baladelor Dolca și Miorița pe un „anume Udrea”, un baci de la o stână de pe Ceahlău). Subiectul a fost tratat pe larg în mai multe studii.
Poeții și scriitorii români și-au manifestat deschis o admirație necondiționată față de acest poem al literaturii populare, valorificându-i valențele prin filtrul talentului și al modului personal de percepere a mesajului.
Nichita Stănescu (1983) a mărturisit, în numele generației sale și al celor anterioare: „Fără Miorița n-am fi fost niciodată poeți. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală” [24] Mihail Sadoveanu (1923) pledează pentru “arta ei fină”, încât “ne putem întreba dacă i se poate găsi pereche în alte literaturi populare și dacă chiar literatura cultă, în infinitele variații, a realizat vreodată un mic poem așa de armonios și de artistic” [25] Iar aprecierile lui Alecu Russo – care trăia cu convingerea că balada reprezintă doar rămășițele unei vaste epopei naționale, chiar și așa socotind-o “cea mai frumoasă epopee păstorească din lume” – aveau să devină obsesii. Dovadă că în 1982 Nichita Stănescu definește Miorița ca fiind “Iliada și Odiseea genetică a poporului nostru”.
P.S. Ne asteptam ca in curand sa apara “istorici” care sa ne spuna ca “Mihai Viteazu, nici macar n-a existat” sau ca “geto-dacii n-au existat” sau orice altfel de aberatii de acest fel, incercand sa ne stinga flacara ancestrala a vechimii acestui neam din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic !
SURSE
1.