In timp ce evreii din Palestina sint ucisi de catre sionisti, iar altii traiesc astazi la limita saraciei, celebrele familii evreiesti Rockefeller, Rothschild, Warburg si Oppenheimer, care conduc nu numai SUA, pe care au indatorat-o deja, ci intreaga Planeta. Evident ca nimeni nu le-a dat drept acestor familii ale Iluminatilor acest drept, motiv pentru care, trebuiesc deposedate, aceste familii de catre averile lor.
Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York. Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate). Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare. Incercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, dasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular.
La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… ori unde exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate” (GHK, p. 35). Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat in partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si in Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine.
O alta organizatie-sora este grupul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt “international civil servants” (“functionari ai guvernului international”). Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale.
Mai multe cititi pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/rockefeller-rothschild-warburg-si-oppenheimer-bancherii-evrei-khazari-care-conduc-planeta.
Cunoastem secretul Bancii Federale de Rezerve !
Rezerva Federala este un cartel bancar privat, care a fost creat de catre bancheri si care serveste interesul bancherilor. Acesta a fost conceput pentru a creste mereu datoria national al Statelor Unite si de a crea mereu inflatiei. Prin definitie, o intelegere este un grup de companii independente care se unesc pentru a controla productia, de stabilire a preturilor si de comercializare a membrilor sai. Un cartel reduce efectiv concurenta si creste profitabilitatea. Printr-un monopol comun, in afaceri bancar si financiar, Rezerva Federala a fost fortand public sa plateasca preturi mai ridicate pentru toate bunurile si serviciile, apoi altfel ar fi cerute in temeiul liberei concurente-intreprindere in care industria.
Federal Reserve este nimic mai mult decat o intelegere de private banking de mascare in spatele iluzia de a face parte din guvernul Statelor Unite.Ei de fapt conspira pentru a mentine si de a crea datoriei perpetue si au influentat foarte mult declinul U.S. Dar surpriza ( sau nu ) este ca nu doar Federal Reserve este o banca privata, ci majoritatea bancilor federale sau nationale de pe glob. Toate, mai putin cele din statele dictatoriale, apartin grupurilor de interese ce detin puterea pe planeta asta.
Actul fondator al Fed din 1913 este rodul unei reuniuni ultrasecrete între bancherii de pe Wall Street şi câţiva senatori. La 23 decembrie în acel an, preşedintele american Woodrow Wilson semna legea prin care se crea Rezerva Federală, banca centrală americană care va deveni cea mai puternică instituţie financiară a planetei. De atunci, Fed a suscitat toate fantasmele, complot, oligarhie bancară, alimentate de istoria redactării bazelor acestei legi, câţiva ani mai devreme – 1910 – în cadrul unei reuniuni ţinute în cel mai mare secret pe insula Jekyll. Concret, în acel an un sindicat de bănci private a croit un plan pentru a face oficiu de bancă centrală americană.
Site-ul romanialibera.ro in mod uluitor prezinta planul de pe insula Jekyll de creare a FED:
“Planul secret de pe insula Jekyll
În 1910, el a închiriat una dintre reşedinţele sale secundare, Jekyll Island Club, situată pe una din insulele din Oceanul Atlantic, în faţa coastelor Georgiei, pentru reuniunea celor mai prestigioşi bancheri din SUA. Scopul – imaginarea contururilor unei noi bănci naţionale. Elita bancherilor s-a îndreptat în secret spre insula de lux, populaţia a fost evacuată pe perioada reuniunii, care a ţinut nouă zile. O placă se află încă în sala unde a avut loc acea reuniune, cu inscripţia „Sistemul Rezervei Federale a fost creat în această sală”.
J.P. Morgan a avut grijă să nu apară. La Jekyll Island Club, în afara senatorului Nelson Aldrich, socrul lui John D. Rockefeller, au mai participat A.P. Andrew (director adjunct la Trezoreria americană), Paul Warburg (ca reprezentant al Kuhn,Loeb&Cie), Frank A. Vanderlip (National City Bank of New York), Charles D. Norton (preşedintele First National Bank of New York, dominată de Morgan), Henry P. Davison (senior partener al JP Morgan) şi Benjamin Strong (reprezentant oficial al J.P. Morgan&Cie). Echipa a trasat marile linii ale unei „Bănci Naţionale de Rezervă”, ale unui viitor sistem de bancă centrală, extrem de discret pentru că ştiau că orice propunere asociată cu Wall Street ar fi fost respinsă de Camera Reprezentanţilor. Planul Aldrich. Acest plan desena un sistem compus din 15 bănci centrale regionale – National Reserve Associations – cu rolul de acordare de credite de urgenţă, în caz de nevoie, băncilor membre şi cu râvnita misiune de creare de monede, totul coordonat de un ansamblu naţional de bancheri. Secretul nu a putut fi păstrat, afacerea a răbufnit şi Camera a respins-o.
Au urmat dezbateri furtunoase în Congres pentru ca în 23 decembrie 1913 să fie adoptat Federal Rezerve Act, promulgat în aceeaşi zi de preşedintele democrat Woodrow Wilson. Legea prevedea crearea pe regiuni a 12 „bănci federale de rezervă” private, aparţinând fiecare băncilor private şi situându-se în afara controlului statului federal. Wilson era foarte presat, pentru că se temea că după decesul lui J.P. Morgan cu şase luni înainte (31 martie 1913), o nouă criză putea mătura întreg sistemul şi deci trebuia creată o nouă instituţie capabilă să îl înlocuiască fără să atragă prea mult iritarea populaţiei, care, panicată de episoadele anterioare, năvălise la ghişeele băncilor pentru a-şi cere banii. Wilson era un mare admirator al lui J.P. Morgan şi, pentru a-l înlocui, a creat Fed, aşteptând ca fiul acestuia,Jack Piermont Morgan, să poată prelua torţa.
Primul său şef a fost un amic apropiat al preşedintelui Wilson, dar Benjamin Strong, „agentul” pe care J.P. Morgan îl trimisese la Jekyll Island, a fost imediat numit în fruntea Rezervei Federale din New York, cea mai puternică bancă regională din sistemul Fed, ce dispunea de un sediu permanent în Comitetul federal al Open Market, principala unealtă a politicii monetare americane.
În trecut fuseseră două tentative de creare a unei bănci a băncilor. Una, iniţiată în 1791, pe timpul lui George Washington, nedorită de Thomas Jefferson, alta în 1836, respinsă de preşedintele Andrew Jackson, care nu avea încredere într-o putere financiară centralizată.”[]
Site-ul europolitics.ro explica destul de bine anumite aspecte secrete inainte de crearea FED:
“Scopul existentei acestei institutii era sa functioneze ca un organism care sa guverneze sistemul bancar si sa ajute bancile sa isi mareasca rezerva monetara intr-un mod coordonat, fara sa sufere de pe urma cererilor masive ale deponentilor sau ale detinatorilor de titluri de valoare.
Severa criza financiara, Panica din 1907, a lovit la inceputul lunii octombrie. Nu numai ca SUA a avut parte de o recesiune majora si de o contractie monetara, dar marile banci din New York si Chicago au avut din partea guvernelor permisiunea de a isi suspenda platile numerare.
Imediat dupa Panica, bancherii si oamenii de afaceri ai SUA au ajuns la concluzia ca trebuie sa se infiinteze o banca centrala, ca institutia ce poate reglementa economia si sa serveasca precum un creditor de ultima instanta pentru a ajuta cu bani bancile cu probleme.
Reformatorii aveau doua obstacole de trecut: sa se puna de-acord cu toate detaliile legale si sa mobilizeze opinia publica pentru a sustine acest proiect.
Pentru a reusi primul deziderat, toti academicienii si expertii trebuiau sa fie convins ca Rezerva Federala este cea mai buna idee. Doua organizatii care s-au dovedit folositoare in aceasta mobilizare a elitelor: Academia Americana a Stiintelor Politice si Sociale din Philadephia si Amademia de Stiinte Politice a Universitatii Columbia.
Cele doua institutii au tinut trei simpozioane in timpul iernii 1907 – 1908, militand pentru infiintarea Rezervei Federale. Academicienii si profesorii de stiinte politice si economice aduceau in fiecare zi argumente in favoarea FED-ului si a nevoii centralizarii sistemului bancar.
Membrii AASPSP erau JP Morgan si oamenii lui: purtatorul sau de cuvant, Elihu Root si avocatul sau, Francis Lynde Stetson. Unul dintre speaker-ii de la simpozioane a fost George E. Roberts, seful Bancii Comerciale Nationale din Chicago, care mai tarziu a devenit Banca Nationala si care era banca lui Rockefeller.
Discutiile academice trebuiau sa imbrace forma legala astfel ca, in ianuarie 1908, reforma bancara ajunsese in mainile senatorului republican Nelson W. Aldrich, socrul lui John D. Rockefelller jr. El a introdus Legea Aldrich care se referea la modul cum bancile nationale puteau sa faca o emisiune de moneda in situatii de urgenta.
Un alt lucru bun al acestei legi a fost infiintarea Comisiei Nationale Monetare, al carei rol era sa investigheze, sa sugereze propuneri pentru reforma bancara si sa tina in afara sferei politice problemele financiare. Aldrich era seful acestei Comisii care a fost inaugurata in iunie 1908.
Pentru a avea succes, Aldrich stia ca acest organism trebuia sa functioneze ca o alianta intre Rockefeller, Morgan, Kuhn si oamenii lui Loeb. Cei doi experti din cadrul Comisiei au fost numiti la sugestia lui Morgan. Iar prim-consilierul lui Aldrich era tot omul lui Morgan, Henry Davison, unul dintre fondatorii Bankers Trust Company.
Spre exemplu, Davison a fost cel care, inainte sa inceapa Primul Razboi Mondial, a fugit in Anglia pentru a cimenta relatiile dintre banca lui Morgan si Banca Angliei si pentru a parafa intelegerea ca banca lui Morgan sa aiba monopol pe titlurile guvernamentale ale britanicilor si francezilor pentru a fi transferate in SUA pe timpul razboiului.
Un alt personaj cheie a fost Charles Eliot, unul dintre cei mai buni prieteni ai presedintelui Roosevelt si ucenicul lui Morgan.
Toata toamna lui 1908 a fost petrecuta in Europa de membrii Comisiei lui Aldrich, acolo unde acestia au sustinut conferinte si au facut schimb de informatii cu sefii celor mai mari banci europene si banci centrale. Odata culese informatii din Europa, Comisia a apasat acceleratia in decembrie si membrii sai au inceput un lobby feroce pe langa toti sefii de banci pentru a-i convinge de utilitatea unei Rezerve Federale.
Apoi, in 1909, Wall Street Journal a inceput o campanie furibunda de presa in care membrii Comisiei prezentau argumentele in favoarea viitorului FED. Luand modelul Reichsbank-ului, 60% din bancherii SUA doreau o banca centrala care sa nu fie controlata de Wall Street sau alt interes monopolistic.
Acum, dupa ce toata teoria functionarii FED-ului ajunsese la cunostinta publicului, era timpul unui plan concret pentru a fi adoptat. Deja suntem in a doua jumatate a lui 1910 iar Henry P. Davison, omul lui JP Morgan, a avut ideea de a-i aduna pe cei mai importanti bancheri intr-un super-secret conclav pentru a redacta actul normativ de infiintare a Rezervei Federale.
Astfel ca, senatorul Aldrich, alaturi de partenerii sai, au purces catre coasta Georgiei, acolo unde s-au cazat la un stabiliment de pe Insula Jeckyll care era in proprietatea lui JP Morgan. Oficial, acestia erau acolo pentru o partida de vanatoare de rate. Un reporter aflase insa adevaratul motiv pentru care acestia se intalnisera, insa jurnalistul a fost convins de Davison sa nu publice stirea.
Dupa zece zile, actul normativ era aproape batut in cuie. Singurul lucru unde nu se cazuse de-acord era faptul ca aldrich voia o banca centrala pe modelul european, in timp ce Warburg, un alt membru al Comisiei, dorea descentralizarea acestei institutii de spectrul politic. Victoria a fost a lui Warburg si a bancherilor care erau reprezentati astfel: doi erau oamenii lui Rockefeller (Aldrich si Vanderlip), doi erau ai lui Morgan (Davison si Norton), Kuhn, unul era al lui Loeb (Warburg) si Andrew, care era prieten cu toti.
In ianuarie 1911, Comisia lua la cunostinta Planul Aldrich. Numai ca a aparut un eveniment neprevazut. In loc ca actul normativ sa fie prezentat direct in Congres, leguitorii au preferat sa mai astepte un an, pana in ianuarie 2012. Intarzierea a fost cauzata de faptul ca democratii, practic, au maturat tot in alegerile electorale din 1910 iar Aldrich, dezamagit, a decis sa nu mai candideze pentru Senat.
Practic, faptul ca Democratii au fost castigatori, le-au zadarnicit planurile lui Aldrich si bancherilor au fost putin zadarnicite, asa ca acestia au trebuit sa se regrupeze si sa isi accelereze agitatia si lobby-ul.
Data de 18 ianuarie 1911 a fost consacrata ca Ziua Monetara si atunci a fost organizata o conferinta dedicata oamenilor de afaceri. Au luat parte membri din Comisia Nationala pentru Schimburi Comerciale, Camera de Comert a New York-ului si Asociatia Comerciantilor a New Yorkului.
La aceasta conferinta s-a facut un lobby foarte puternic pentru Planul Aldrich, propunandu-se implementarea unei reforme monetare si a unei ligi formate din oamenii de afaceri care vor sa existe o banca centrala. Toti membrii de la conferinta au votat aceasta rezolutie.
Pana in noiembrie 1911 a fost foarte simplu ca Asociatia Bancherilor Americani sa fie convinsa in a sustine infiintarea Rezervei Federale.
Pe de alta parte, anii 1912 si 1913 au adus multa confuzie intrucat Partidul Republican s-a impartit intre insurgenti si reglemantatori iar Democratii au castigat control aproape nemarginit in guvernul federal. Totul a culminat cu alegerea lui Woodrow Wilson in fruntea SUA in noiembrie 1912.
Planul Aldrich a fost introdus in Senat in 1912 dar a murit din fasa. Bancherii si-au dat seama ca numele lui Aldrich era o problema, asa ca l-au scos pe-acesta din ecuatie si, cu o serie de mici ajustari, au tranformat aceasta masura intr-una initiata de Democrati.
Spre fericirea reformatorilor, acest proces de transformare a fost usurat la inceputul lui 1912 atunci cand Parker Willis a fost numit asistentul administrativ al lui Carter Glass, un Democrat din Virginia care acum conducea Casa Bancherilor si Comitetul Valutar. Willis invatase economie de la cei doi copii ai lui Carter Glass, asa ca democratii credeau ca au controlul.
Numai ca bancherii reformatori doreau ca acestia sa faca numirile boardului Rezervei Federale iar acest lucru era improbabil. Asa ca s-au repliat si si-au dat seama ca un cartel coordonat de guvern putea fi numit de Presedinte si de Congres, iar bancherii puteau sa ii numeasca pe majoritatea oficialilor din regionalele Rezervei Federale.
Bancherii nu au asteptat mult asa ca cel care a primit controlul acestor operatiuni a fost Benjamin Strong, omul lui Morgan de la Bankers Trust. El a fost numit si seful Rezervei Federale a New Yorkului si, in timp ce toata lumea se certa pe Actul Glass, legea Rezervei Federale a fost adoptata in decembrie 2013 si a fost primita cu urale de comunitatea bancara.”[2]
De pe site-ul dezvaluiri.go.ro citez alte lucruri importante:
“In deceniile anilor 1970 si 1980, bancile mici locale au fost cumparate de catre banci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabanci din New York, astfel încât o mâna de banci detine absolut toata averea. In 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York detin 85% din toata averea bancilor. Dar toata averea natiunii este controlata de Banca de Rezerva Federala (Federal Reserve Bank). Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Bancile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fratii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fratii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York. Banca Chase Manhattan îi apartine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume il poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare (cuvântul “federal” din numele bancii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) detin sistemul monetar al Statelor Unite prin actiunile pe care le detin cei aproximativ 300 de actionari, proprietarii bancilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi. Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si camatari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societatile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogatiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale. Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York. Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate). Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare. Incercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, dasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular. Urmarind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala (GHK, pp. 12-18). Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificata a culturii, economiei, religiei, spiritualitatii, vietii turmelor de oameni, a “celorlalti”? Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedintia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: “Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?” Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestratia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el “cel ales”. Familia Rothschild are caile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt delapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi “Jewish Encyclopedia – Enciclopedia iudaica”, vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, “Rothschild Money Trust – Trustul Monetar Rothschild”, 1940, p. 21). La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de illuminati lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu illuminati din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareata lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate acelorasi stapâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banuieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale. Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicitatii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de “adevarate” ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al “cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller” (GHK, pp. 24-30).
Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a illuminatilor-francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominatia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea mintii victimelor. La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… ori unde exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate” (GHK, p. 35). Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat in partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si in Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist.
Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi santajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank sa-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi ramas gravida cu tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena si ca acesta din urma era tatal adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler. Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodata recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a maritat ulterior. S-a discutat mult daca într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea ca este si ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca sa acapareze puterea în Germania. Hitler a început razboiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distruga toate urmele descendentei tatalui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul si era în strânsa cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller (RE, pp. 266-267).
Cum pe la jumatatea secolului nostru natiunile se opuneau înca integrarii totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economica a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economica a Europei nu înseamna nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala si permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasariteana. Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai sai, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finantat masiv de catre fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piata Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992 (GHK, pp. 38-39). Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentati, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le da popoarelor câte o scânteie de inspiratie. Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcoliri ale natiunilor europene prinse în capcana, care se împotrivesc unificarii Europei. Practic, toti americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR.
O alta organizatie-sora este grupul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt “international civil servants” (“functionari ai guvernului international”). Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale. In 1973 aceste regiuni se chemau “regate” (“kingdoms”). In 1974 a fost republicat acelasi raport, dar cuvântul “regate” a fost omis. Ceea ce îl alarmeaza pa Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica faptul ca se bazeaza pe religia “New Age – Noua Era”. La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia.
Asa arata harta lumii la ora aceea. Granitele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe. Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa; pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala. “Trebuie sa dezvoltam o “constiinta globala” care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala… Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel national la nivel global”, scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa “Mankind at the Turning Point – Omenirea la Rascruce”, p. 147. In încheierea acestei carti, la pagina 206, se stravede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizatiile surori: “scopul este schimbarea fundamentala… în distribuirea averii si venitului” (“fundamental changes… in the distribution of wealth and income”) (GHK, pp. 43-44). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera. In Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana; iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui cu blândete dintre cei vii. Românii care vad cum fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere – nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general.”[3]
Acestia sint adevaratii dictatori ai finantelor mondiale, iar asta nu e o “teorie” a unei conspiratii nesabuite !
SURSE
1. http://www.romanialibera.ro/special/documentare/presedintele-fed–adevaratul-nr–2-al-sua-325187
3. http://www.dezvaluiri.go.ro/imperiul.htm
Related posts:
Bani creati din nimic pentru indatorarea tuturor oamenilor! Banii din banci nu exista in realitate, sint doar simple cifre electronice pentru care oamenii muncesc, care oamenii le imprumuta si le platesc cu bunuri materiale! O criza financiara aduce bunurile oamenilor in mainile creditorilor de bani electronici! Asta e mecanica banilor!
Piroane impotriva oamenilor strazii au fost montate in locurile publice din Marea Britanie si Canada ! O umilinta incredibila la care sint supusi de catre guverne !
200.000 de militari ai statului planetar politienesc vor proteja membrii Cupei Masonice FIFA ! O adevarata armata globala a unui stat politienesc ! S-au instalat si rachete pe blocuri pentru a asigura protectia !