Dupa ce in Romania anului 2010, a avut loc tot o alta conferinta, dar de data asta a Comisiei Trilaterale, in privinta Noii Ordini Mondiale, ajungem din nou la aceste personaje indezirabile, asa cum sint cele masonice. Dupa ce puslamaua internationala, evreul viconte, Etienne Davignon, presedintele Grupului Masonic Bilderberg, se plimba in Romania in octombrie 2013, trasandu-le lectii papusilor politice, acum vedem iarasi acesti ticalosi incep caracteristica de manipulare prin astfel de conferinte.
Manipularea lor apare intr-un moment critic. De exemplu, atunci cand cineva dezvalui lucruri despre ritualurile lor profund negative, pe care o sa le vedeti in acest articol, ei au doua lucruri la dispozitie de facut:
1. asasineaza persoana – asa cum s-a intamplat in 2007 cu Roberto Calvi, presedintele Bancii Abrosiano, supranumit si “Bancherul lui Dumnezeu”, datorita legaturilor sale cu Vatican, acesta a fost gasit spanzurat de un pod, in Londra, avand buzunarele pline cu bani si… pietre (simbolistica masonica), dar si cu caramizi (de la fratii “zidari”).
2. dezinformeaza practicand amestecarea adevarului cu minciuna – este o metoda speciala prin care acestia, isi scot de la naftalina membri ai esalonului II, acestia vor scrie carti, vor acorda interviu, au mers atat de departe incat le-au prezentat si o parte din ritualuri, care sint adevarate, asta pentru a incerca sa-i faca pe oameni sa creada “n-au nimic de ascuns”, dar totusi se intalnesc in secret. Astfel de contradictii, numai la ei poti gasi.
Sa va prezint stirea oficiala publicata pe site-ul de stiri adevarul.ro, stire care a atras repulsia multor oameni, ceea ce inseamna ca tot mai multi au inteles modul in care functioneaza masoneria:
“Într-o lume în care nimic nu este întâmplător, într-o lume globalizată (cu tot ceea ce poate însemna asta, în bine şi în rău) organizarea sătămâna viitoare, la Bucureşti, a celei de-a XIII-a Conferinţe Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare reprezintă nu numai un eveniment interesant în sine, ci are o simbolistică aparte. Focalizează asupra României un interes global şi arată că, cel puţin pe acest palier, suntem consideraţi a fi în elita mondială şi, prin aceasta, se transmite un semnal cert faţă de atenţia cu care este privită ţara noastră în ce priveşte locul său în lanţul masonic mondial şi relevanţa creşterii şi consolidării prezenţei masonice.
Important dacă ne gândim că, într-o perioadă de timp relativ foarte scurtă, masoneria română a reuşit să devină cea mai puternică şi bine consolidată oraganizaţie în estul european, cu mulţi oameni tineri, ceea ce o deosebeşte radical de alte organizaţii similare din lume, marcate de o medie de vârstă destul de ridicată şi care încearcă acum să se inspire din modelul românesc pentru a-şi reîmprospăta rândurile cu energii tinere. Doar atât? Ar fi important, dar nu şi suficient. Căci ceea ce a interesat şi a fost considerat drept deosebit şi demn de atenţie în demersul masonic românesc a fost îmbinarea constantă între activitatea masonică propriu-zisă (cea care nu este secretă, ci discretă, conform definiţiei organizaţiei) şi deschiderea spre societate, cea care-i oferă necesara credibilitate şi coerenţă.
Bursele acordate unor studenţi eminenţi români care învaţă la prestigioase universităţi din întreaga lume precum şi premiile substanţiale pentru excelenţă acordate unor personalităţi de renume ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti, program derulat împreună cu Academia Română, sunt doar două dintre exemplele posibile care, pe lângă recunoaştere naţională, au făcut ca Radu Bălănescu, Marele Maestru al MLNR să fie considerat drept una dintre personalităţile masonice cele mai valoroase ale tineri generaţii, în cazul său fiind posibilă obţinerea uneia dintre cel mai înalte poziţii în elita organizaţiei mondiale.
Este, însă, evident că acest eveniment trebuie plasat în contextul mai larg al evenimentelor internaţionale, cele care se precipită acum atât de rapid. Dar şi în acela al unei tensionări din ce în ce mai tangibile a relaţiilor internaţionale, foarte aproape de a vedea acum naşterea unei noi Cortine de Fier, cu toate consecinţele sale nefaste. Şi exact în acest moment, într-o ţară aflată la contactul între giganţi se va derula un eveniment care aduce împreună peste 300 de invitaţi străini din toate ţările lumii, reprezentând 106 Mari Loji Regulare de pe toate continentele, într-un climat de normalitate, într-o discuţie despre elementul fundamental pe care masoneria se încăpăţânează să-l proclame ca cel mai important dintre toate demersurile societale: alegerea unui om bun şi transformarea lui în ceva şi mai bun, deschizând calea spre un nou tip de comportament individual cu o privire înţeleaptă asupra lumii. Vorbe? Simple vorbe?
Dacă este aşa, atunci chiar ne pierdem orice speranţă că vom putea opri cumva dezagregarea valorică, spirituală şi nu numai, a lumii în care trăim. Masoneria este departe să fie singura soluţie. Nici singurul drum care poate fi urmat. Dar este, în principal, o pledoarie reală pentru o lume (desigur ideală, dar nimeni nu poate fi învinuit că mai crede încă într-un ideal) în care principiul normalităţii să fie regula, nu excepţia. Aici cred că este elementul adăugat, de importanţă generală, pe care-l poate reprezenta Conferinţa de la Bucureşti: mai pot încă exista expresii de normalitate în această lume şi, iată, există posibilităţi reale de dialog la nivelul societăţii civile.
Dincolo de patimele politicului şi de intoleranţele adesea extreme ale confruntărilor religioase, dialogul în acest format a pus şi va pune alături oameni care vin din ţări separate de orizonturi şi determinări politice dintre cele mai diferite, cu credinţe religioase altfel, câteodată, profund antinomice sau conflictuale… Şi faptul că, acum, acest dialog urmează să se se construiască în România, este ceva deosebit de important. Cu mult mai mult decât pentru viaţa masonică internă şi internaţională. Suntem într-un moment în mod oficial definit drept cea mai mare ameninţare de securitate în Europa de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Singura speranţă posibilă este calea dialogului sau a restaurării dialogului. Nu masoneria va organiza sau va favoriza un asemenea dialog, îşi interzice, prin statut, orice discuţie politică sau religioasă.
Poate, în schimb, să arate că dialogul este posibil în format multilateral, organizat chiar într-o ţară în proximitatea imediată a celei mai fierbinţi zone a planetei din acest moment. Se afirmă acum, din nou, capacitatea şi apetenţa României ca, în cele mai diverse formule, să poată fi punte de dialog. Arată că România îşi asumă rolul de punte între civilizaţii şi credinţe, facilitată de poziţia sa geostrategică – acum din nou foarte importantă – dar şi, în aceeaşi măsură, de tradiţia sa de loc în care se întrepătrund spiritualităţile orientală şi occidentală. România este acum pe ultimul aliniament estic al construcţiei spaţiului euroatlantic dar şi, în acelaşi timp, este şi primul punct de contact al Eurasiei cu Europa.
România are posibilitatea de a-şi valorifica diplomatic, şi numai, această poziţie excepţională, poate deveni extraordinar de valoarasă dacă se poate impune ca mediator de contacte. Bucureştiul a mai jucat acest rol, deloc uşor şi niciodată lipsit de primejdii. Numai că, asumându-l, poate deveni actor credibil în situaţii-limită. Ca acestea spre care ne îndreptăm cu mare viteză. Bucureştiul va fi gazda unei manifestări dedicate dialogului internaţional şi dedicat clădirii de punţi pentru înţelepciunea umană. Un exemplu care, de ce nu, ar trebui extins spre zonele celelalte unde am certitudinea că, în aceste zile, se caută mediatori credibili şi cu experienţă reală a zonei de conflict. Şi, dacă am auzit bine, se caută şi o Capitală în care să fie organizate negocierile finale, poate alta decât Geneva.
Şi atunci de ce diplomaţia românească să nu profite de oportunitatea enormă pe care o crează criza? Oricând, asta transmite şi masoneria, spiritul dialogului ar trebui preferat confruntărilor destructive. Trebuie, însă, să ai voinţa şi înţeleciunea de a-l folosi la timp, cu oamenii potriviţi, lăsând la o parte luptele Fanarului, intrând în marile jocuri. Intrând, în fine, în normalitatea pe care o merităm.”[1]
Ritualurile profund sataniste din cadrul masoneriei de la prima intiere pana la ultima!
Juramantul masonic pe care un initiat il depune in fata “fratilor” prin care isi da acordul sa fie torturat si ucis, daca cumva va revela secretele fratiei lor.
Juramantul francmasonic
Initiere in masonerie: aici este o loja mixta din care pot face parte si femeile in acelasi timp cu barbatii, iar femeia din imagine are o funie la gat si legata la ochi. Un ritual, pe care oamenii normali din bizar nu l-ar putea eticheta in altfel !
“Jur, in numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor, sa nu divulg niciodata secretele, semnele, cuvintele, invataturile sau practicile francmasoneriei si sa pastrez tacere vesnica asupra lor.
Fagaduiesc si jur sa nu tradez niciodata nimic din acestea, nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici sa pun pe altcineva sa scrie, sa litografieze, sa graveze, sa tipareasca ceva, sa nu dau in vileag in vre-un fel ceea ce mi s-a descoperit pana in aceasta clipa sau ce mi se va descoperi in viitor. Daca nu ma voi tine de cuvant, ma oblig sa ma supun la urmatoarea pedeapsa:
- sa mi se arda buzele cu fier inrosit;
- sa mi se taie o mana;
- sa mi se smulga limba din gura;
- sa mi se reteze gatul;
- cadavrul meu sa fie spanzurat in loja in timpul primirii unui nou frate, iar dupa aceea sa fie ars iar cenusa aruncata in vant.”[2]
Arhitectii Anunnaki-lor ce construiesc Noua Ordine Mondiala!
Albert Pike, decedat în 1891, a fost una dintre cele mai de seamă personaje ale masoneriei mondiale. Cele mai celebre tituluri ale sale erau acelea de Suveran Mare Comandor al Consiliului Suprem al gradului 33 şi Suprem Pontif al Masoneriei Universale. In cartea sa “Morală şi Dogmă”, scrisă in anul 1888 pentru masonii cu grade superioare, el arată cum sunt induse în eroare nivelurile inferioare:
„Gradele Albastre nu sunt decât curtea exterioară sau porticul Templului. Iniţiatului îi sunt înfăţişate o parte din simboluri, dar el este intenţionat indus în eroare de false interpretări. Nu este cazul ca el să le înţeleagă, ci doar să creadă că le înţelege… Adevărata lor semnificaţie este rezervată doar Adepţilor, Prinţii Francmasoneriei.”[3]
Sensuri si… iar sensuri
Până şi masonii din gradele 32 şi 33 sunt induşi în eroare dacă nu fac parte din descendenţi. Jim Shaw afirmă că simbolurile sunt interpretate diferit chiar de către masoni, existând astfel două sensuri ale acestora: cel exoteric pentru iniţiaţii inferiori, şi cel ezoteric pentru cei superiori. Dar există şi un al treilea, adevărul, rezervat doar elitei de iniţiaţi descendenţi şi celor care trec dincolo de nivelurile oficiale ale societăţilor secrete – cei din gradele neoficiale ale Iluminaţilor. Shaw afirmă că masoneria adoră natura, Soarele şi Luna, prin simbolul falusului. El spune că falusul reprezintă Soarele în uniune sexuală cu Pământul feminin, pentru a aduce o noua viaţă.
La un anumit nivel este adevărat, dar mult prea puţin. Să luăm ca exemplu simbolul masonic, pătratul şi compasul. Acestea sunt aşezate mereu deasupra scaunului (tronului) Maestrului Adorator, care este amplasat la est în Templele Masonice, direcţia răsăritului. Shaw mărturiseşte că masonilor de grad inferior li se spune că pătratul trebuie să le reamintească să fie cinstiţi în relaţiile cu toţi oamenii (scuză-mă că râd). Iar compasul este pentru a învăţa să-şi „circumscrie” pasiunile şi să-şi controleze dorinţele. Poate că francmasonul pedofil si criminal in serie George Bush a lipsit de la acea întrunire.
Shaw mărturiseşte că „adevăratul” înţeles le este revelat abia mai târziu, şi anume că falusul masculin al Soarelui impregnează Pământul feminin, simbolizat ca pătrat.8 Din nou acest lucru este adevărat d4oar la un anumit nivel, dar la cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor compasul şi pătratul reprezintă impregnarea care perpetuează descendenţii. Simbolul V şi A al Reginei Victoria şi al prinţului german Albert, ambii descendenţi reptilieni, ca şi litera G din sigla francmasonilor, reprezintă acelaşi lucru.
Toate aceste simboluri şi coduri ale societăţilor secrete au un sens pentru iniţiaţii de grade inferioare, unul pentru cei de grade superioare şi altul pentru cei care ajung pe cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor (adevărata interpretare). In „jurămintele de sânge” (numite „Obligaţie”), iniţiatul acceptă de bună voie să fie torturat şi chiar ucis, în cazul în care revelează „secretele”. Astfel se menţine compartimentarea în cadrul căreia nivelurile superioare nu dezvăluie „secretele” nivelurilor inferioare. De fapt, recunoaşte Jim Shaw, nici la nivelul gradului 33 nu afli nimic valoros.
Adevăratele chestiuni există deasupra nivelurilor oficiale, şi doar câţiva masoni ajung acolo. Francmasoneria este o hazna de înşelătorie şi ipocrizie, iar jurămintele făcute către societăţile secrete şi către „fraţii” iniţiaţi întrec cu mult orice jurământ făcut vreodată ţării sau poporului ca preşedinte, prim-ministru, membru al Congresului sau Parlamentului, poliţist sau judecător. Jim Shaw scrie in cartea sa “Inselactiunea Mortala” (The Deadly Deception):
„Masonul jură să păstreze secretele altui mason pentru a-l proteja, chiar dacă aceasta implică ascunderea dovezilor unui delict. în unele grade trădarea şi crima sunt exceptate. Dar în gradele superioare nu sunt excepţii de la această promisiune de tăinuire a adevărului. Obligaţiile, dacă e să dăm crezare învăţăturilor masonice, pot cere unui mason să depună mărturie falsă, sperjur sau (în cazul unui judecător) să dea un verdict greşit pentru a proteja un frate mason.”[4]
Mai multe cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/top-10-fosti-masoni-care-au-dezvaluit-ca-masoneria-este-o-organizatie-malefica.
Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste in templele masonice
Loja este denumirea pe care masonii o dau atât “celulelor” fracmasoneriei, cât şi locului unde ei se reunesc (aşa-zisul “templu” sau “atelier”). Este locul unde se desfăşoară sinistrele ritualuri masonice, se iau hotărârile şi se iniţiază neofiţii. Fracmasonul I. T. Ulie, care numără 54 de ani de viaţă în sânul odioasei frăţii, vorbeşte astfel despre lojă: “Condiţia esenţială este ca orice local de lojă să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar oferi accesul privirilor profane. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu se ţin şedinţe, se vor deschide seara ferestrele pentru curăţenie şi aerisirea locului”… Această scurtă descriere pune în evidenţă una dintre cele mai bizare caracteristici ale masoneriei: păstrarea strictă a secretului. Ce şi de ce păzesc cu atâta străşnicie francmasonii? Modul în care este alcătuit templul masonic vorbeşte de la sine.
Loja se compune din trei camere:
1. Vestibulul (zisă şi sala paşilor pierduţi, parviz), în limbajul nostru un fel de anticameră;
2. Camera de reflecţie (camera obscură sau de chibzuinţă);
3. Loja propiu-zisă (Templul sau Atelierul).
De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă stranietatea masoneriei. La uşă sunt două butoane de sonerie, dintre care unul cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii; altul vizibil pentru profani.
Planul lojii
Camera de reflecţie se află totdeauna departe de templu, pentru ca la prima primire a profanului acesta să nu vadă cumva interiorul macabru al templului. Este vecină cu vestibulul de unde, prin mecanismul secret ce-l posedă loja, se poate acţiona în camera “de chibzuinţă”, regizând o atmosferă lugubră: se vorbeşte prin gura unui craniu, se mişcă un schelet şi se urmăresc mişcările profanilor.
Clanţa dinăuntru se scoate ca profanul să nu poată ieşi singur de aici; pentru siguranţă se închide uşa cu zăvor pe dinafară. Stranietatea acestui test de început sugerează fără nici un dubiu caracterul satanic al “misterelor” în care iniţiază masoneria. Şi înţelegem mai bine de ce francmasonul Ulie spune că “ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor”; ar ieşi la lumină oribilele lor secrete.
Decorul acestei încăperi este unul satanist. În ea se află un catafalc cu trei trepte, un sicriu fără capac în care se găseşte un schelet, o masă şi un scaun simple de lemn, tubul secret prin care se vorbeşte, mecanismul secret cu ajutorul căruia se mânuieşte scheletul, fereastra secretă prin care ochiul pervers al masonului versat urmăreşte mişcările profanului. Pereţii, uşa şi ferestrele sunt tapisate în negru. Scrise cu alb, pot fi citite următoarele inscripţii ameninţătoare:
“Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!”
“Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.”
„Dacă sufletul tău a simţit frica… nu mai înainta.”
„Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale… nu te vom primi.”
„Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.”
„Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea lumină.”
Pe sicriu stă scris: „Vezi că sunt schelet uscat, spune acum tu muritor, ce sunt… rege sau cerşetor!”
Vestibulul este, aşa cum am mai spus, camera de unde se mânuiesc instrumentele în camera obscură.
Loja, cea mai importantă sală a sediului, trebuie să fie cât mai impunătoare, pentru a impresiona cât mai mult. Strivit de grandoarea oribilă a locului sau aţâţat de impulsul puterii luciferice, neofitul este o pradă uşoară pentru suflul malefic ce hrăneşte masoneria.
Loja este aranjată în felul următor:
La Răsărit (Orient) se află tronul cu 3-5 trepte al „venerabilului” (Marele maestru) al Lojei. În spatele venerabilului este platforma pentru vizitatori (la maleficele întruniri nu pot fi primiţi în vizită decât masonii). De o parte şi de alta, în faţa tronului sunt locurile secretarului şi marelui orator, pe tronuri cu 2-3 trepte. În mijlocul templului este altarul lojei (pe un tron cu trei trepte), înconjurat de trei lumini aranjate în formă de triunghi.
Pe partea de Nord şi Sud se află câte o coloană, numite Jakin şi Boaz, în dreptul cărora se înşiruie supuşi „fraţii”; în dreptul celor două coloane se află primul şi al doilea supraveghetor, aşezaţi pe tronuri cu două trepte, executorii ordinelor Marelui Maestru.
În încăpere se mai află o piatră brută (reprezentându-l pe neofit înainte de iniţiere) şi o piatră cioplită (înfăţişându-l „purificat” conform straniei metode masonice, după ridicarea din coşciug), trei ciocane pentru venerabil şi cei doi supraveghetori; obiecte simbolice folosite în ciudatele ritualuri: un glob terestru, două echere, bande negre pentru iniţiere, şorţuri din piele, cordoane, un buzdugan (pentru maestrul de ceremonii), o sabie mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalţi, două urne pentru votat cu bile (albe şi negre), o portavoce pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac) pentru colecta de bani, sacul de propuneri (pentru diverse chestiuni), un triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul înstelat. Pereţii sunt tapisaţi cu roşu sau negru. Fiecare persoană şi obiect din cele descrise mai sus are un rol bine determinat în funcţionarea mecanismului masonic.
Venerabilul conduce lucrările ajutat de supraveghetor. La inaugurarea unei loji venerabilul spune: „lumină misterioasă şi divină… foc sacru… inima universului… principiu etern al lumii şi al fiinţelor… simbol al M.A.A.U., luminează spiritul nostru, întăreşte inimile noastre şi împlântă în noi focul dătător de viaţă masonică…”
Şi mai departe: „În gloria M.A.A.U., în numele Marelui Maestru al ordinului şi în virtutea puterilor conferite mie: Declar noul templu…….. consacrat virtuţii şi propagării realei şi liberei societăţi a fracmasonilor.”
„Şi cu Jahbulon cum e?” (Jahbulos zeitatea reptiliana a masonilor)
“Albert Pike (foto) a fost şi este încă una din cele mai proeminente figuri masonice ale Ritului Scoţian, iar ideile sale au fost de multe ori catalogate drept sataniste. Cu toate acestea în numărul din ianuarie 1990 al revistei New Age Magazine, editată de aripa din Charleston SUA a Ritului Scoţian, lucrarea cea mai importantă a lui Albert Pike – „Morală şi dogmă”, scrisă în 1871 – este prezentată ca fiind „un ghid masonic pentru viaţa de zi cu zi.” (1) Într-un alt jurnal masonic publicat pe Internet, aparţinând tot Ritului Scoţian (Scottish Rite Journal) găsim următoarele elogii la adresa lui Albert Pike, care demonstrează ce rol important joacă acesta şi astăzi în cadrul Ritului: „Cândva fratele Mark Twain observa că se poate stabili caracterul unui popor după caracterul oamenilor sau evenimentelor pentru care acesta ridică monumente. Acest lucru este probabil adevărat. În cazul lui Albert Pike este. Numele său a fost atribuit unor şcoli, străzi, burse, vitralii, loji masonice, unui parc şi chiar unui parfum pentru bărbaţi.” (2)
Acest citat semnificativ ne face să realizăm cât de mult şi-au pus amprenta „valorile” masonice asupra societăţii moderne. Îngrijorător, dat fiind ce idei propovăduia Albert Pike. Francmasonii se apără încercând să îl prezinte pe Albert Pike drept un personaj marginal, puţin citit şi cunoscut. Cum se face atunci că acestui personaj atât de „puţin important” pentru francmasonerie i s-a ridicat drept memorial, loc în care este şi înmormântat, House of Temple (foto) din Washington DC, adică exact sediul central al Consiliului Suprem de grad 33 al Ritului Scoţian? Parafrazând citatul de mai sus am putea spune că putem cunoaşte natura francmasoneriei după persoanele căreia îi ridică monumente.
În iulie 1889 Albert Pike trebuia să participe în calitate de Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale (un rang foarte înalt în francmasonerie) la Convenţia Supremului Consiliu de la Paris, unde urma să se găsească soluţia pentru o dispută dintre lojile franceze şi cele engleze. Conflictul izbucnise pe marginea unei probleme cheie, aceea a zeităţii sau divinăţii căreia i se închină masonii. Francezii considerau că nu trebuie să existe alt Dumnezeu decât omul sau omenirea, concepţie care a dat naştere apoi unui nou curent cultural, impus sub numele de umanism. Englezii nu erau de acord şi susţineau necesitatea existenţei unei componente religioase.
Albert Pike avea rolul de a concilia cele două tabere, gradul înalt pe care îl deţinea permiţându-i să cunoască natura adevăratei „zeităţi” căreia i se închinaseră fără să ştie masonii dintotdeauna. Întrucât sănătatea nu îi permitea să facă drumul până în Franţa, Albert Pike a trimis o scrisoare din care au fost reproduse fragmente în publicaţiile masonice ale vremii, atât în Franţa cât şi în Anglia. Iată ce scria el: „Ceea ce trebuie să spuneţi mulţimii este că îl venerăm pe Dumnezeu, dar că este vorba de acel Dumnezeu care este adorat fără nici un fel de superstitiţie. Pentru voi însă, Suverani Mari Inspectori Generali (adică gradul 33 în Ritul Scoţian n.n) vom spune aşa, şi aşa veţi repeta iniţiaţilor de grad 32, 31 şi 30: religia masonică trebuie să fie menţinută de către toţi iniţiaţii gradelor înalte în puritatea doctrinei luciferice.[…] Adevărata şi pura religie filozofică (masonii îşi spuneau şi filozofi n.n.) este credinţa în Lucifer, egalul lui Dumnezeu.” (3)
Un monstru oribil îşi ţese plasa în jurul Pământului (Simbolistica Reptiliana)
Oricât s-a strădui masonii să dezmintă sau să ascundă teribilul adevăr dezvăluit de la cel mai înalt nivel al francmasoneriei de Albert Pike, simbolurile, ritualurile şi efectele acţiunilor lor îi trădează. În mod cert cea mai mare parte a masonilor sunt doar o masă de manevră pentru cei aflaţi la nivelele înalte care cunosc natura fiinţei pe care o slujesc şi în mod deliberat îi atrag şi pe alţii în această imensă înşelăciune. Acesta este, evident, satanism.
De-abia la nivelul gradului 13 din ritul scoţian, numit Arca Regală masonii primesc dovada explicită că venerează un demon, un monstru oribil. La acest grad li se revelează numele şi înfăţişarea Marelui Arhitect. Iată ce a descoperit Iuri Lina: „Realitatea din spatele scenei se arată a fi complet diferită pe măsură ce urci în grad. În ţările creştine francmasoneria este zugrăvită într-o haină creştină, în ţările islamice într-una musulmană, etc. În realitate ordinul venerează o altă fiinţă, pe Marele Arhitect al Universului, numit Jahbulon (foto) a cărui natură seamănă foarte mult cu cea a lui Lucifer. Doar după ce ajunge la gradele înalte, francmasonul este informat că Marele Arhitect al Universului este numit Jahbulon. La gradul Royal Arch este revelată înfăţişarea lui. El are corp de păianjen şi trei capete, unul de pisică, al doilea de broască şi al treilea de om.” (4)
Cercetătorul englez Stephen Knight a realizat un interviu cu 57 de francmasoni care trecuseră de gradul 13. Aceştia au răspuns fără probleme la toate întrebările până când s-a ajuns la subiectul Jahbulon şi au fost întrebaţi „Şi cu Jahbulon cum e?” „În acel moment, relatează autorul, situaţia a devenit tensionată, au încercat să schimbe subiectul, nu au vrut să mai continue interviul sau au spus minciuni jenante.” (5)
E de înţeles deci de ce francmasonii evită să vorbească despre acest subiect. Ei venerează un demon îngrozitor, a cărui reprezentare este o cumplită pervertire a Treimii divine. Acest păianjen cu trei capete îşi întinde plasa peste întreaga planetă pentru a prinde în capcana sa cât mai multe suflete. De aceea deasupra uneia din cele două coloane care stau la intrarea în orice templu masonic se află un glob pământesc prins într-o plasă. Acelaşi simbol apare şi pe steagurile unor organizaţii mondiale de origine masonică ca o expresie a capcanei masonice planetare actuale.
Demoni (REPTILIENI) pe frontispiciul masoneriei britanice
Simboluri sataniste apar pe clădirile cele mai importante ale masoneriei. Sediul central al Marii Loji Unite a Angliei din Londra, numit Masonic Hall, leagănul francmasoneriei mondiale moderne poartă chiar deasupra intrării o emblemă masonică (foto) pe care a răspândit-o apoi în întreaga lume. Aceeaşi emblemă serveşte drept firmă şi pentru un restaurant (foto) din apropiere destinat masonilor. Pe aceasta din urmă se vede şi mai clar că fiinţele care ţin scutul din mijloc au aripi de înger şi copite în loc de picioare, ca şi cum ar fi demoni.
Sub aceşti îngeri cu copite, adică îngeri decăzuţi se află următoarea inscripţie definitorie pentru doctrina francmasonică: „Audi, Vide, Tace” adică „Auzi, Vezi şi Taci” sau mai precis păstrează secretul indiferent de ceea ce vezi şi auzi în interiorul francmasoneriei. Acest motto este o formă prescurtată a unui proverb latin “Audi, vide, tace, si vis vivere (remanere) in pace” – „auzi, vezi şi taci dacă vrei să trăieşti/să fi lăsat în pace”. Semnificativ, putem spune şi perfect ilustrat de faptul că toţi cei care nu tac cu privire la adevărata natură a masoneriei nu sunt lăsaţi să trăiască în pace.
A fost nevoie ca francmasoneria să îşi creeze în jur această veritabilă conspiraţie a tăcerii tocmai din cauza naturii sale satanice, pentru a-şi ascunde oribilul secret. Dacă ar fi doar o organizaţie de caritate şi întrajutorare aşa cum vrea să pară, ar mai fost necesare jurămintele teribile pe care le impune membrilor săi pentru ca aceştia să păstreze tăcerea? „Jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar corpul meu zdobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt”… aşa sună unul din jurămintele depus de un mason.
Asemenea „jurăminte” pot aparţine numai unei organizaţii diabolice. Iar faptul că ele nu sunt doar o figură de stil este demonstrat din plin de moartea în condiţii suspecte a unor persoane care au trădat francmasoneria. (6)
Mai sunt multe lucruri de spus pe marginea acestui subiect, întrucât toate simbolurile şi ritualurile masonice sunt puternic încărcate de această semnificaţie satanică.
Care este natura acestei lumini putem vedea în ilustraţiile masonice alăturate în care este prezentat într-o formă simbolică ritualul de iniţiere în primul grad. În partea de sus a ambelor desene se află Soarele şi Luna, însă nu Soarele – care a fost dintotdeauna asociat cu Dumnezeu Tatăl luminează loja ci o altă lumină, cea a unei stele. Steaua care răsare strălucitoare şi marchează începerea unei noi ere, Noua Ordine Mondială este un simbol central în masonerie. Această stea strălucitoare este Luceafărul de dimineaţă, numit aşa de astronomii din vechime tocmai pentru este ultima stea care rămâne pe cer dimineaţa concurând lumina Soarelui, exact aşa cum Lucifer, numit şi „fiul dimineţii” se consideră egalul lui Dumnezeu.
Vedem deci cum încă de la primii paşi în masonerie totul se învârte în jurul unor concepte şi doctrine luciferico-satanice. Ceea ce uită însă francmasonii şi cei care îi conduc este că în cele din urmă lumina Soarelui devine atât de puternică încât oricât de strălucitor ar fi putut părea la un moment dat Luceafărul, în cele din urmă acesta dispare cu totul. Puterea sa nu este decât una trecătoare, iar lumina care îl face să strălucească nu este decât o palidă reflectare a luminii Soarelui. La fel se va petrece şi cu francmasoneria, care a reuşit temporar să îşi ţeasă plasa în jurul acestei planete, dar care după cum se exprima un bine cunoscut autor de dezvăluiri (4) „poartă în ea sămânţa propriei autodistrugeri” prin chiar venerarea unei fiinţe care se opune ordinii divine.“
Mai multe despre ritualurile lor macabre puteti sa cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/ritualurile-malefice-ale-organizatiei-masonice-care-se-desfasoara-in-cadrul-lojilor.
SURSE
2. Evenimentul Zilei – Nr. 1466 – 22 aprilie 1997
3. Albert Pike – “Morala si Dogma” (pag. 889)
4. Jim Shaw, fost mason de grad 33 in cartea sa “Inselactiunea Mortala” (The Deadly Deception)
Related posts:
Adevarul Ascuns: Reptilianul Print Charles face vizite dese in Romania!!!
Carne stricata, reamabalata si pusa la vanzare in Romania! Uite asa romanii sint imbolnaviti prin hrana!
Guvernul Masonic al Romaniei sterge datorii de 500 milioane de euro ale companiei private Rompetrol! Toate astea in timp ce oamenii se uitau la evenimentele legate de tragedia aviatica din Muntii Apuseni! Un motiv in plus pentru care oamenii au fost lasati sa moara in accidentul de avion: presa trebuia sa aiba un alt subiect!