Daca nici asta nu scoate lumea in strada, atunci nu stiu ce i-ar mai putea scoate. La data de 17 octombrie 2013, Consiliul Local din Pungesti impreuna cu o echipa profesionista de avocati reusisera in prima faza interzicerea exploatarii acestor gaze de sist.
Acum, la data de 5 mai 2014, se incepe exploatarea:
“Chevron România a anunțat, marți, că a început activitățile de foraj la sonda de explorare a gazelor, din apropierea satului Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui.
Sonda va fora continuu până când va ajunge la adâncimea dorită, de aproximativ 4.000 de metri, au anunțat reprezentanții Chevron, prin intermediul unui comunicat de presă.
“Se vor efectua diverse măsurători și vor fi luate probe de roci pentru a determina dacă gazul natural este prezent, precum și modul în care acesta poate fi produs. Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Instalațiile Chevron sunt proiectate pentru a proteja apele subterane pe toată durata de viață a sondelor, având un design robust și fiind continuu testate pentru verificarea integrității. Puțurile de foraj Chevron au mai multe straturi de oțel și ciment. Acestea creează o barieră ce protejează apele subterane prin păstrarea fluidelor și hidrocarburilor în gaura de sondă”, se arată în comunicatul Chevron, citat de agerpres.ro.”[1]
Judecatorii corupti din Vaslui da drept de exploatare firmei Chevron !
La data de 10 martie 2014, judecatorii profund corupti din Vaslui, au declarat ca fiind “ilegala” decizia Consiliului Local Pungesti in ceea ce priveste interzicerea exploatarilor data pe 17 octombrie 2013.
“Avocaţii Consiliului Local au anunţat că vor ataca hotărârea cu recurs, o decizie finală urmând a fi luată de magistraţii Curţii de Apel Iaşi. Comuna vasluiană în care s-au înregistrat cele mai ample proteste împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist a pierdut astăzi o bătălie importantă. Judecătorii Tribunalului Vaslui au admis contestaţia formulată de Prefectura Vaslui împotriva hotârii Consiliului Local Pungeşti din 17 octombrie prin care s-a decis interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul acestei comune.
Pe 4 noiembrie, Prefectura Vaslui a solicitat anularea respectivei hotărâri în instanţă în condiţiile în care, considerând că reprezentanţii, comunităţilor locale nu se pot pronunţa asupra exploatării zăcămintelor din subsolul, acestea fiind în proprietatea exclusivă a statului. De altfel, Prefectura Vaslui a procedat astfel şi în cazul celorlalte 11 consilii locale din judeţ care au luat hotărâri similare. ” Prefectura Vaslui a solicitat consilierilor din Pungeşti să-şi retragă hotărârea pe motiv că este ilegală şi anticonstituţională. Consiliul Local Pungeşti nu a ţinut cont de recomandarea noastră şi, întrucât a menţinut hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, a fost dat în judecată la Tribunalul Vaslui, urmând ca justiţia să se pronunţe în acest caz”, a declarat Maria Costea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui.
Pe fondul amplelor proteste desfăurate în zonă, consilierii locali din Pungeşti au hotărât, într-o şedinţă “de îndată”,pe 17 octombrie, interzicerea gazelor de şist, după ce luase o hotărâre similară şi în luna februarie, anul trecut. Atunci, hotărârea a fost anulată la cererea Prefecturii Vaslui, care a refuzat să o valideze. Până în prezent, Prefectura a câştigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respectiv. În schimb, în cazul alte trei cazuri, judecătorii aceleeaşi instanţe au dat câştig de cauză consiliilor locale, respectiv Alexandru Vlahuţă, Şuletea şi Pogana, care au avut câştig de cauză în instanţă pe aceeaşi speţă, însă Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iaşi.
Lipsa practicii unitare apărute la Tribunalul Vaslui în problematica gazelor de şist urmează a fi analizată şi tranşată de Curtea de Apel Iaşi. Recent, judecătorul care a dat aviz favorabil consiliilor locale, considerând gazele de şist ale ale satului şi nu ale statulu,i a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii transferul la o altă instanţă din judeţ, însă solicitarea a fost respinsă. Coincidenţă sau nu, tot după pronunţarea hotărârilor favorabile celor trei consilii locale, privind interzicerea gazelor de şist, judecătorul s-a mutat de la Secţia Civilă, la Secţia Penală a Tribunalului Vaslui.”[2]
Primarul de la Pungesti un corupt ordinar !
“Ancheta vine ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, instituţia care îl cercetează pe primarul de Pungeşti, Mircia Vlasă, pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Suprafaţa de 1,92 hectare concesionată de compania Chevron în comuna vasluiană Pungeşti în vederea amenajării platformei pe care urmează a fi montată prima sondă de exploatare a gazelor de şist din judeţ, face obiectul anchetei solicitate de Prefectura Vaslui. „În baza solicitării Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Vaslui, în prezent are loc un control de specialitate asupra activităţii desfăşurate de comisiile locale de fond funciar din Pungeşti şi Ivăneşti.
Prin acest control se verifică modalitatea de emitere a titlurilor de proprietate şi punerea în posesie a terenurilor pe raza celor două comune”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, pentru „Mediafax”. Mircia Vlasă este cercetat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Vaslui pentru modul în care şi-a atribuit terenul pe care l-a concesionat apoi către Chevron pentru exploatarea gazelor de şist. Proprietara celor aproape două hectare este soţia edilului din Pungeşti, teren ce i-a fost atribuit în 2005 chiar de soţul ei, MirciaVlasă, în calitate de primar. “Iniţial, un cetăţean a formulat o plângere pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Dosarul a fost înaintat apoi colegilor mei de la SIF.
Se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui pentru reporterul “Adevărul”. Primarul nu a putut fi contactat telefonic de reporterul “Adevărul” pentru a-şi expune punctul de vedere. Concesionarea acestui teren gigantului petrolier american în vederea exploatării gazelor de şist l-a adus pe Mircia Vlasă în dizgraţia localinicilor. În luna noiembrie a anului trecut, peste 1.000 de persoane au semnat un memoriu pe care l-au depus la Prefectura Vaslui alături de documentaţia necesară pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului din funcţie. Prefectura Vaslui a respins cererea pungeştenilor.”[3]
UE este de acord cu exploatarea gazelor de sist ! Cei care ati mai crezut in “binefacatoarea” UE, ar trebui sa vedeti ca sinteti tradati !
“Comisia Europeană (CE) a adoptat miercuri o recomandare privind exploatarea gazelor de şist în UE, cu condiţia “respectării principiilor comune”, anunţă Mediafax.
“Gazele de şist suscită speranţe în unele regiuni ale Europei, dar şi preocupări. Comisa răspunde solicitărilor formulând principii minime pe care statele membre sunt invitate să le urmeze, în scoput de a ţine cond de aspectele ecologice şi sanitare” a explicat comisarul UE pentru mediu, Janez, Potocnik.Statele vor trebui să se asigure că instalaţiile pentru exploatarea gazelor de şist sunt construite în aşa fel încât să nu existe scurgeri la suprafaţă şi deversări în sol, apă şi aer.”[3]
Am scris in titlu ca nemernicii Basescu si Ponta sint de acord cu exploatarea, asta dupa ce s-au intalnit discret, ambii cu seful Chevron, mai multe cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/nemernicii-basescu-si-ponta-de-acord-cu-exploatarea-gazelor-de-sist.
Numai noi, unindu-ne, putem sa-i oprim pe acesti nemernici din planurile lor demente de a fractura Romania, la propriu !
SURSE
1. https://ro.stiri.yahoo.com/chevron–a-%C3%AEnceput-forarea-la-punge%C8%99ti-075651145.html