„Fenomenul este extraordinar, cu atât mai mult cu cât contravine raţiunii mele, care îmi spune că, din punct de vedere ştiinţific, este o imposibilitate“ dr. William Crookes
Am scris pe acest site despre chakrele corpului uman si metodele stiintifice dar si mistice prin care ele se deschid sau se reactiveaza dat fiind faptul ca ele stau intr-o anumita forma latenta si asteapta pe kundalinii sa le “dezmorteasca”. Indivizii care fac levitatie in fata oamenilor si pe buna dreptate vor fi intrebati: “omule, cum faci asta?”, caracterul lor scabros si mincinos ii va face sa spuna: “este iluzionism”, sa fim seriosi, atunci cand vedem pe cineva ca pluteste in aer la cativa zeci de cm de sol si-l intrebam cum face, el/ea raspunanzandu-ne “este iluzionism”, inseamna o batjocura la adresa mintii umane.
Scurt istoric al levitarii
Doctorul Kerner povestesteca, atunci cand Clarvazatoarea din Prevost (Friederike Hauffe), pe care o ingrijea, era in transa si era dusa la baie:
“puteam vedea cum membrele ei, pieptul si partea inferioara a corpului erau impinse in mod involutar din apa, in sus, datorita unei stranii forte de respingere. Persoanele care o ingrijeau faceau mari eforturi ca sa o tina sub apa, dar nu reuseau; daca, sa presupunem, ar fi cazut intr-un rau, nu s-ar fi scufundat mai adanc decat o piatra-ponce.”[1]
Pacienta doctorului Kerner care nu stia sa inoate se mentinea foarte bine la suprafata apei doar in stare de transa; se parea ca acolo, in acel lichid, ea se simtea in elementul ei si manifesta o bucurie excesiva. Doctorul Henri Goudard a publicat in Analele stiintelor psihice cazul unei tinere americance, miss Abbott, care a sosit in 1892 la Paris sa dea niste reprezentatii. Ea putea sa se faca grea sau usoara la comanda si putea transmite aceasta proprietate si altor persoane.
Astfel, ea a reusit sa ridice de la sol, tinand-o cu niciuna dintre acestea neatingand cu picioarele pamantul, patruzeci si cinci de kilograme. Atunci cand urma sa inceapa exercitiile, ramanea intai nemiscata, imobila, o secunda, cu privirea fixata in spatiu; dintr-o data, o scanteiere parea ca trece prin ochi, un tremur abia perceptibil ii scutura corpul si intra intr-un soi de transa in care ramanea totusi in contact cu mediul inconjurator.
“Revista de studii psihice”[2] condusa de Cesar de Vesme vorbeste de un caz asemanator care a fost constatat tot in Statele Unite. Este vorba despre o fata de 12 ani, Stella Lundelius, fiica unui fotograf de origine suedeza; copila, din frageda pruncie, avea capacitatea de a-si spori la comanda greutatea corpului. Pentru a produce acest fenomen, Stella sprijinea varful degetului de pumnul, fruntea sau gatul experimentatorului; atunci, mai multi barbati care-si unesc eforturile nu pot sa o ridice de la pamant, cu toate ca in mod obisnuit copila nu cantareste mai mult de 30 de kg.
Fiindca experimentele i-au adus oarecare celebritate, Lundelius a fost invitat impreuna cu fiica sa la New York, pentru a fi examinata de o comisie medicala. DUpa lungi si minutioase experimente, comisia a facut un raport detaliat in care a adeverit realitatea fenomenului si a propus drept explicatie foarte contestata diferenta intre “greutatea vie” si “greutatea moarta”. Aceasta explicatie se referea la cazul unui cavaler care este mult mai usor pe calul sau si a soldatului ranit care, purtat pe o brancarda in drum spre spital, devine atat de greu incat camarazii lui protesteaza cerandu-i sa se faca mai usor.
Andre Mollers citeaza cazul unei femei care traia prin 1820 si care, in transa magnetica, se ridica deodata din pat in aer, in prezenta numerosilor martori, pentru a pluti prin camera, la mai multi metri inaltime, ca si cum ar fi sosit in zbor de pe fereastra. Asistenta s-a rugat la Dumnezeu indelung si ea a coborat la loc, in patul ei. Se pare ca l-a induiosat pe Dumnezeul Yahwe nu alta!
Imparatul reptilian Franz, sotul Mariei Tereza, avea in anturajul sau un medium pe care-l chema Schindler si care stapanea arta de a se inalta la comanda in aer. Monarhul a coborat intr-o zi un candelabru dintr-un salon al palatului si, in carligul ramas suspendat, a pus o punga cu 100 de ducati de aur, care ar fi trebuit sa fie rasplata lui Schindler daca era capabil sa ia punga fara sa se foloseasca de scara, bineinteles.
Mediumul s-a pus pe treaba: a fost mai intai scuturat de convulsii epileptiforme, care-i zguduiau bratele si picioarele, la buzele sale a inceput sa-i apara un fel de spuma, dar, dupa o ultima zguduitura serioasa, trupul sau s-a inaltat incet in aer. A luat punga cu bani, dupa care corpul sau s-a dispus in pozitia orizontala, ca si cum s-ar fi odihnit, apoi a coborat incet catre pamant, plutind.
Abetele Petit scria contelui reptilian Abert de Rochas despre fenomenul de levitatie urmatoarele:
“In cazul tuturor acestor fenomene, important este sa determini cauza ce le-a produs; aceasta fiind complexa, ca de altfel toti agentii de asemenea natura, trebuie sa fie studiata de chiar subiectul in cauza, in acelasi timp cu experimentatorul, daca fenomenul este produs de un medium strain; in cazul contrar, inseamna ca subiectul este mai mult sau mai putin medium si este de datoria lui sa studieze ce senzatii incearca, atata cat reuseste.
In ceea ce priveste levitatia, am incercat-o in doua feluri diferite in biserica; odata a fost o simpla ridicare pe care am atribuit-o dilatarii corpului astral; altadata a fost intr-adevar vorba despre plutire. In primul caz am simtit furnicaturi intense ale mainilor si picioarelor, avand senzatia unei forte care se scurgea; in al doilea caz, senzatia era diferita si mi se parea ca o forta straina ma atragea catre altar.
Ma gandesc ca, in acest al doilea caz, forta mediumica a subiectului se alipeste unei forte superioare, fapt care-l face sa se inalte si sa pluteasca prin aer. Daca nu m-ar fi apucat spaima, daca nu m-as fi opus din rasputeri, probabil ca treceam dincolo de grilajul sanctuarului. Spaima mea a fost atat de mare incat am cazut la pat, bolnav. Nu-mi place sa vorbesc despre mine, dar ar fi de dorit ca persoanele carora li se intampla, accidental sau nu, asemenea tip de fenomene, sa le marturiseasca cu toata sinceritatea. Desigur, este o marturisire extrem de penibila, de aceea multa lume nu vorbeste, pentru a nu fi acuzati de halucinatii sau de vizionarism, epitete care stazi au un sens peiorativ.
In orice caz, niciunul dintre aceste fenomene nu este miraculos; niciunul dintre aceste fapte care incalzesc imaginatia multora nu se produce in afara legilor naturale, dar toate dau seama de o lege superioara, pe care probabil o s-o descoperim o data si-o data. Fara indoiala ca trebuie efectuate multe experiente pentru a se ajunge la cunoasterea deplina a cauzelor.
Ceea ce este insa deconcertant e faptul ca cele mai bune teorii sint contrazise intotdeauna de un factor necunoscut, imposibil de determinat”.[3]
Iata si experientele doctorului Dusart, care a experimentat cu o tanara de 17 ani, un medium extraordinar in multe privinte:
“Maria avea mainile sprijinite de masa, iar masa a inceput sa se ridice incet-incet, pana a inceput sa pluteasca prin camera, asezandu-se peste capetele celor prezenti. La cerere, masa devenea intr-atat de usoara, incat nimeni nu o simtea, sau, dimpotriva, atat de grea, incat toata lumea striga sa fie data jos. De altfel, am incercat cu totii sa tragem de tablia ei, s-o aducem la pamant, insa ne-a fost imposibil.
Era interesant sa putem masura modificarile de greutate ale mesei; astfel, am adus un cantar special si am suspendat masa; in pozitie normala, fara interventia mediumului, cantarea 17 kg. La cerere, Maria a pus mainile pe tablia masei; cantarea 0 kg. Apoi a pus mainile sub tablia mesei si aceasta a ajuns sa cantareasca 40 de kg. Dupa care masa a inceput sa oscileze in corzile cantarului si cantarea 50 de kg”.[4]
Levitatia corpului omenesc nu este decat un caz particular al fenomenului care consta in a modifica atractia exercitata de pamant asupra corpurilor care se afla la suprafata sa. Am vazut ca, urmarind ipoteza savantului german, organismul uman ar putea fi capabil sa degaje o forta care sa actioneze in sensul invers al gravitatiei. Sint insa si alte fapte care pot confirma aceasta ipoteza. Multi magnetizatori afirma ca pot face ca un obiect sa devina usor sau greu doar magnetizandu-l.
Mirville afirma, in cartea sa “Despre Spirite”[5], ca un magnetizator il poate hipnotiza pe un senzitiv in asa fel incat acesta, daca se urca in carca unui om, la un semn, poate deveni usor ca aerul sau, dimpotriva, atat de greu incat il poate strivi pe acel om; sau, la alt semn, senzitivul aflat la distanta, in celalalt colt al camerei, cu ochii inchisi, se va ridica pe varful picioarelor si va cantari atat de mult incat patru barbati voinici nu vor putea sa-l rastoarne. Dupa alte relatari, intr-o zi, Vincent Ferrier a ridicat singur un bustean pe care sase oameni nu reusisera sa-l ridice si l-a pus in caruta. Altadata, el a facut in asa fel incat un calugar schiop a putut sa care un bustean din padure la manastire, bustean pe care abia daca-l puteau cara doi boi.
Allan Kardec afirma, in “Cartea Mediumilor”[6], ca a vazut de mai multe ori oameni slabi si famelici care ridicau cu doua degete oameni robusti, fara efort, ca si cum ar fi fost pene de gaina, cu tot cu scaunul pe care acestia erau asezati. Se poate sa avem de a face aici cu un fenomen similar cu cel din experienta facuta de celebrul fizician David Brewster, membru al Societatii regale din Londra, pe care a povestit-o in una din “Scrisori catre Walter Scott asupra Magiei naturale”:
“Persoana cea mai grasa din anturajul nostru s-a culcat pe doua scaune in asa fel incat fundul statea pe un scaun, iar umerii se sprijineau pe celalalt. Patru persoane, cate una la fiecare picior si fiecare umar, au incercat initial sa-l ridice si au constat ca lucrul acesta e foarte dificil de infaptuit. Dupa aceea, cel culcat si-a pocnit de doua ori palmele una contra cealalta; la prima pocnitura, persoana culcata si celelalte patru au inspirat cu putere aer in plamani; de indata ce plamanii au fost umpluti cu aer, cel intins pe scaune a dat al doilea semnal, lovindu-si palmele, apoi cei patru l-au ridicat de pe scaun fara nici cea mai mica dificultate, ca si cum cel culcat ar fi fost usor ca o pana.
Am avut de multe ori ocazia sa remarc faptul ca, atunci cand una dintre persoanele care ridicau nu inspira aer in plamani in acelasi timp cu ceilalti, partea de corp pe care se forta sa o ridice ramanea dedesubtul celorlalte parti. Multe persoane au jucat succesiv rolul de persoana de ridicat sau de persoana care ridica; toti acestia s-au convins ca, prin procedeul pe care tocmai vi l-am descris, ori greutatea celui care trebuia ridicat s-a micsorat, ori forta celor care trebuiau sa-l ridice s-a marit.
La Venetia, am repetat experienta in conditii mult mai surprinzatoare. Omul cel mai greu din anturajul nostru a fost ridicat si plimbat numai pe varful degetului aratator al celor sase oameni care jucau rolul de purtatori. Maiorul H. a declarat ca experienta nu reuseste atunci cand persoana care trebuie ridicata este culcata pe o scandura si cand efortul celorlalti se exercita asupra acelei scanduri. El considera ca fiind important ca purtatorii sa se afle in contact direct cu corpul celui care trebuia sa fie ridicat”.[7]
Robert Hare[8], profesor emerit de chimie la Universitatea din Pensilvania, a facut o comunicare la Congresul Asociatiei americane pentru stiintele avansate despre cum s-a folosit de o balanta cu arc pentru a masura o crestere cu 9 kg a greutatii unui obiect cu care subiectul sau comunica prin intermediul apei.
Platforma zburătoare
Explicatiile stiintei moderne din secolul XXI
Unii cercetatori sunt de parere ca levitatia este rezultatul interactiunii campului biogravitational cu energia radiata de creierul uman. Alexander Dubrov[9], doctor in biologie, este de parere ca cel care leviteaza creaza in mod deliberat un camp bio-gravitational, ceea ce ii da posibilitatea de a controla directiile zborului. O alta explicatie imposibil de verificat, cel putin pentru moment, este aceea ca persoanele capabile sa leviteze isi pot utiliza anumite parti ale creierului, parti a caror utilitate inca este necunoscuta oamenilor de stiinta.
Oamenii de ştiinţă britanici au demonstrat recent că levitaţia nu este doar un truc. Laurence Eaves şi colegii săi de la Universitatea din Nottingham au folosit tehnica levitaţiei pentru a face să plutească o monedă de aur, o monedă de o liră sterlină, două tipuri de cristale şi o bucată de plumb, cu ajutorul unui câmp magnetic variabil. Ei au descoperit că acest efect se intensifică într-un mediu de oxigen rece, magnetizat.
Întreaga planetă a putut vedea cum un celebru magician din zilele noastre, David Blaine, a făcut o demonstraţie de levitaţie pe stradă, în mijlocul oamenilor. Din moment ce totul a fost filmat şi transmis în lumea întreagă, forţa sugestiei sau hipnoza nu pot constitui o explicaţie satisfăcătoare. Chiar şi oamenii de ştiinţă au căzut de acord că Blaine reuşeşte să plutească deasupra asfaltului.
SURSE
1. Lucrarile doctorului Kerner
2. Cesar de Vesme – “Revista de studii psihice”
3. Contele reptilian Abert de Rochas in cartea sa “Frontierele Stiintei – Paranormalul intre stiinta si magie”
4. Experientele doctorului Dusart
5. Mirville in cartea sa “Despre Spirite”
6. Allan Kardec in “Cartea Mediumilor”
7. Fizicianul David Brewster in povestirea “Scrisori catre Walter Scott asupra Magiei naturale”
8. Robert Hare, profesor emerit de chimie la Universitatea din Pensilvania
9. Alexander Dubrov, doctor in biologie