Iata in continuare una dintre cele mai misterioase cete de pe Planeta si anume “ceata electronica”. Aceasta ceata este responsabila pentru toate disparitiile din senin, teleportari, dematerializari etc. Bruce Gernon este unul sau poate singurul supravietuitor care a vazut cum se formeaza si povesteste despre acest fenomen.
Acest om sustine ca a zburat 100 de mile timp de 30 de minute, iar el nu mai observa nici pamantul nici cerul ci doar un sinistru tunel, iar restul zonei fiind ocupate de aceasta ceata ce ii acapara incetul cu incetul avionul si aproape ca-l invaluia definitiv.
Bruce aminteste in articolele sale despre zborul 19 cand 5 bombardiere ale marinei americane care au disparut intr-o astfel de ceata cand au facut greseala sa treaca prin zona triunghiului bermudelor. In cartea “Inuaki reptilianul din mine – de la zamolxe la noua era”, de Aryana Havah, acel copil sustine ca unde se afla astazi Triunghiul Bermudelor a explodat niste cristale de foc ale atlantilor, care au rupt o bucata imensa din Atlantida, acestea aflandu-se si astazi sub nisipul oceanului fiind responsabile pentru acele opriri de timp, disparitii etc.
Personal, sint sigur ca este real, daca ne gandim la ce pot face cristalele, dat fiind faptul ca ele pot inmagazina energie. In Romania avem disparitia unei coloanei militare germane ce au vrut sa treaca printr-un tunel in Muntii Carpati, iar unul dintre soldatii disparuti a contactat pe fratele sau telepatic si i-a spus ca se afla intr-o bula temporala din care nu poate iesi si ca ii cere ajutorul. Mai multe cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/o-coloana-militara-germana-dispare-in-septembrie-1944-sub-muntii-carpati-intrand-printr-o-poarta-temporala.
Alt fenomen de acest fel a fost si aterizarea unui avion in America de Sud, in 1993, avion ce a disparut in anul 1946, iar oamenii care au intrat la bordul avionului au ramas socati sa observe ca toti cei de acolo erau schelete, iar ei nu au putut intelege dincolo de socul primit, cum a putut ateriza acel avion. Mai multe informatii aici -> http://www.fara-secrete.ro/un-avion-disparut-in-anul-1946-a-aterizat-in-1993-in-america-de-sud-dupa-ce-a-ramas-blocat-intr-o-bula-temporala
Mai multe informatii aflam de pe site-ul agonia.ro[1]:
“Când Oceanul Atlantic e liniştit, el reprezintă un spaţiu perfect pentru relaxare, însă aparenţa poate fi înşelătoare. Sute de oameni s-au aventurat în acest Triunghi şi nu s-au mai întors. Vasele au dispărut fără urmă, iar avioanele au fost smulse de pe cer. Nu au solicitat ajutor şi nu s-au găsit epave. Triunghiul Bermudelor acoperă o arie de 1,3 milioane km², între Florida, Puerto Rico şi Bermuda. Cuprinde ape extrem de periculoase şi un fund oceanic care, de la ape puţin adânci, devine o vale oceanică întunecată, aflată la adâncime de ordinul kilometrilor. Au fost multe zvonuri şi teorii privind dispariţiile ciudate de aici. Marinarii şi aviatorii semnalizează fapte sinistre de sute de ani. Dispariţia simultană a cinci avioane a atras atenţia asupra Triunghiului.
Pe 5 decembrie 1945, o escadrilă de cinci bombardiere TBM Avenger se pregătea pentru o misiune la baza aeronavală din Fort Lauderdale. Misiunea era cunoscută ca Zborul 19. Aviatorul David White a fost instructor de zbor, iar Charles Taylor, şeful echipei Zborul 19. Era o zi senină, iar apele erau liniştite. Dar, la mijlocul misiunii, Taylor a semnalat că au probleme. El a observat că busola s-a dereglat. Controlorii de zbor de la sol au încercat să vorbească cu ei, însă semnalele lor radio deveneau tot mai slabe. Curând, nimeni n-a ştiut încotro s-a îndreptat escadrila. În câteva ore, avioanele, având la bord 14 bărbaţi, au dispărut. Avioanele de salvare au cercetat oceanul şi cerul. David White a fost în unul din ele: „Am căutat cu zel câteva zile. N-am găsit nimic.” Apoi, Triunghiul şi-a exercitat iar magia mortală. Unul dintre avioanele de salvare, cu întregul echipaj, a dispărut. După cinci zile, căutarea a fost abandonată. Şase avioane şi 27 de oameni dispăruseră fără urmă în Triunghiul Bremudelor. În scurt timp, au început să apară zvonuri.Cum se puteau şase avioane să se volatilizeze ? Potrivit unei teorii, o forţă electromagmetică ciudată preluase controlul asupra instrumentelor de navigaţie sau că au fost răpite de extratereştri. Curând, oamenii au început să acorde atenţie acestor întâmplări ciudate. Gian Quasar e unul dintre aceştia: „Nu mă interesează tragediile şi accidentele. Investighez misterele. Avioanele n-ar fi trebuit să dispară.” El studiază de 15 ani misterele din Triunghiul Bermudelor şi Zborul 19. A scris cartea „Into the Bermuda Triangle”, care acoperă aproape toate teoriile, de la OZN-uri, la OSN-uri. Pare puţin probabil, dar o poveste de multe decenii, atrage atenţia asupra acestor obiecte subacvatice neidentificate. E unul dintre cazurile esenţiale ale Triunghiului.
Într-o noapte de decembrie, în Miami, Dan Burack şi Patrick Horgan au început o scurtă croazieră pe vasul Witchcraft. În scurt timp, au lovit ceva în apă. Ambarcaţiunea lor a pierdut energie şi Burack a contactat paza de coastă. Ambarcaţia n-ar fi trebuit să se afle în pericol de scufundare, întrucât avea echipament de siguranţă, veste de salvare şi dispozitive de plutire încorporate. Când au venit ajutoare după câteva minute, vasul dispăruse. Nu s-au găsit rămăşiţe şi nici cadavrele celor doi. Potrivit lui Quasar, e una dintre cele mai derutante dispariţii. Dar cea mai impresionantă este cea a vasului USS Cyclops.
Nava de cărbuni USS Cyclops, de 19.000 t, şi-a început călătoria în 1918. Era un vas neobişnuit, cu macarale înalte, pentru transportul cărbunilor. Călătoria trebuia să dureze câteva zile, însă vasul are o întârziere de 90 de ani… Nu a emis un SOS şi a dispărut fără urmă. Această dispariţie a fost cel mai mare mister al marinei SUA. Destinul vaselor Cyclops, Wichcraft şi a Zborului 19 este într-adevăr enigmatică. Ar putea exista un punct comun ? Quasar spune: „Se întâmplă în condiţii atmosferice proaste, când radiourile au probleme.” Ar părea greu de dovedit, căci toate victimele au dispărut. Dar există cel puţin un martor care a supravieţuit şi poate povesti: Cary Trantham, din Key West, Florida. Ea a avut o experienţă terifiantă în Trunghiul Bremudelor în 1995: „Zburam în lungul coastei Everglades. Eram în largul meu. Brusc, parcă cineva a aruncat o pătură peste avion. Avionul s-a cufundat în întuneric.” Luminile au început să pâlpâie, iar acul busolei, să se învârtă. Pe geam, Cary vedea doar o ceaţă groasă şi neagră: „Mă întrebam ce să fac. Un pilot are încredere în instrumente. Dar ale mele erau imprevizibile, nu mă puteam baza pe ele.” Tot timpul, auzea un bâzâit puternic: „Nu ştiam ce se întâmplă. S-a petrecut repede. Era o situaţie crucială. Nu voiam să mor.Am încercat să stabilesc nivelul aripilor, neştiind poziţia avionului.” Mai târziu, Cary a reluat zborul în prezenţa unor observatori, pentru a încerca un fel de reconstituire a momentului de atunci. Triunghiul a derutat observatorii ani de zile. Dar, pentru a înţelege secretele, trebuie cercetate stelele.
În Europa, o busolă indică steaua polară. Sute de ani, marinarii au depins de acest lucru. Dar, dacă srăbaţi Atlanticul spre America de Nord, ai o surpriză. Cristofor Columb a fost surprins cu siguranţă. Îi fusese greu să convingă echipajul că nu se îndreaptă spre capătul Pământului. Situaţia s-a agravat când au ajuns în Triunghiul Bermudelor, iar busola a indicat steaua polară cu şase grade diferenţă. Nu doar busola se comporta anormal. Pe cer au apărut lumini ciudate în repetate rânduri.
Poveşti despre aceste fenomene stranii au circulat sute de ani. De atunci au dispărut vase şi avioane, dar s-a acordat atenţie dispariţiilor abia în anii 1970, când Charles Berlitz a scris o carte care a zguduit lumea, „The Bermuda Triangle”. Datorită dispariţiilor misterioase, cartea a devenit un bestseller. Dar era doar un început. O dată cu publicitatea, au apărut teorii extravagante. Cercetătorii care studiaseră puterile Triunghiului au ajuns la concluzia că nu era singurul. Natuaralistul Ivan Sanderson a propus ideea unor „vârtejuri cumplite”. El le-a descris ca zone ale oceanului caracterizate de curenţi violenţi, modificări radicale de temperatură şi anomalii electromagnetice. Două dintre acestea erau Triunghiul Bremudelor, iar, de cealaltă parte a globului, un loc numit Marea Diavolului.
Aflată lângă coasta Japoniei, şi Marea Diavolului a fost martora unor dispariţii misterioase. Fenomenul a atras atenţia în anii 1950, când nouă vase au dispărut într-un interval de câţiva ani. Sanderson a sugerat că vârtejurile, mai ales din Marea Diavolului şi Triunghiul Bermudelor, erau caracterizate de perturbări electromagnetice ciudate. Poate vasele declanşau aceste anomalii dacă întâlneau o anumită frecvenţă din zonă sau poate ceva din interiorul Pământului determina aceste bizarerii, ceva ce nu se poate explica încă. S-ar putea găsi un indiciu privind atmosfera Triunghiului în povestea pilotului amator Bruce Gernon.
Pe 4 decembrie 1970, Gernon zbura lângă Bimini, când a văzut afară un nor ciudat: „Avea margini mătăsoase. Am început să urc. Norul se afla chiar în calea mea.” A intrat în nor şi, în câteva minute, instrumentele au luat-o razna: „Radio Miami ! Nu-mi cunosc poziţia ! Sunt într-un fel de ceaţă. Mă puteţi ajuta ?” Controlorii de zbor nu-l puteau vedea pe radar. Ştia că trebuie să iasă singur din nor. Curând şi-a dat seama că ceaţa îl cuprindea. Ulterior, Gernon a creat o ilustrare ca să arate ce a văzut. Singura scăpare a sa a fost o deschizătură în formă de U din norul din faţa sa: „Am luat-o înainte şi am văzut că tunelul devenea mai mic.” În jurul lui pâlpâiau lumini albe, dar nu era furtună cu fulgere: „Luminile deveneau tot mai intense şi mai rapide. Nu mai văzusem astfel de fulgere.” Când Bruce a trecut prin tunel, acesta s-a închis în jurul avionului: „Brusc, în jurul avionului s-au format linii ciudate. Erau nişte fisuri prin care vedeam cerul senin de partea cealaltă.” În cele din urmă, a scăpat din tunel. Apoi, a privit în urmă: „Am văzut tunelul prăbuşindu-se şi formând o fantă, rotindu-se în sensul acelor de ceasornic.” Dar Gernon încă nu ieşise din nori. Era în pericol de a fi învăluit de o ciudată ceaţă electronică: „În acest moment, ceaţa s-a prins de avionul meu.” Instrumentele de navigaţie erau dereglate: „Radar Miami ! Solicit identificare radar.” În sfârşit, controlorii de zbor l-au zărit şi i-au spus că e lângă Miami. „Nu ! Trebuie să fiu la cel puţin 130 km est de Miami.” Apoi a văzut uscatul şi a înţeles că aveau dreptate controlorii de zbor. Era înapoi în Florida. Bruce credea că zborul i-a luat doar 50 de minute în loc de 80. Pierduse 30 de minute undeva în Triunghiul Bermudelor…
Gian Quasar crede că enigma ceţii electronice poate fi elucidată la mii de kilometri nord, în Vancouver, în laboratorul improvizat al fizicianului amator John Hutchison. Hutchison a devenit celebru datorită unei descoperiri radicale pe care pretinde că a făcut-o. A început experimente cu unde radio şi tensiuni înalte cu câteva zeci de ani în urmă. El pretinde că a descoperit ceva ieşit din comun în 1979: o serie de fenomene ciudate, numite „efectul Hutchison”. Quasar şi mulţi alţii cred că efectul Hutchison ne poate spune multe despre Triunghiul Bermudelor. Hutchison crede că ştie să creeze în laborator o ceaţă electronică similară celei pe care Bruce Gernon a întâlnit-o în Triunghi. El afirmă că ceaţa electronică înconjoară obiectele metalice şi dereglează echipamentul electronic. Din păcate, ceaţa nu apare de fiecare dată când o convoacă Hutchison. Se pare că Hutchison nu ia notiţe, bazându-se mult pe intuiţie când face să apară efectul. Nu e surprinzător că mulţi sunt sceptici, inclusiv fizicianul James Mattingly, de la Universitatea Georgetown, SUA: „Nu ştiu ce este acest efect. E ca şi cum tot ce se întâmplă acasă la el e efectul Hutchison. Mă întreb dacă şi mersul lui prin casă e tot un efect Hutchison…” Hutchison e obişnuit să fie criticat, dar spune că are dovezi: a reuşit să filmeze efectul. „Din fericire, spune el, avem patru cazuri a ceea ce se întâmplă cu camera când facem experimentul.” Hutchison, pentru credibilitate, a permis filmarea unei demonstraţii în direct. Efectul trebuie să se arate printr-o ceaţă electronică învăluitoare. S-au utilizat sute de kilograme de echipament şi un borcan de plastic, suspendate de lanţuri. Hutchison menţionează că tensiunea de aici e periculoasă, aşa că echipa de filmare nu s-a apropiat. El spunea că se vor forma ceaţa electronică şi alte fenomene ciudate. Dar, deşi lanţurile au vibrat uşor, camera nu a înregistrat efecte stranii, aşa că Hutchison a mărit tensiunea, generând în cele din urmă flăcări în borcanul de plastic, spectacolul luând sfârşit. Nu înseamnă că efectul nu există. Poate e greu de sesizat. Dar, acest argument nu-l convinge pe dr Mattingly: „Din aceste experimente lipseşte complet contextul. Nu se ştie ce-ar trebui să se întâmple, nu se poate evalua dacă se întâmplă şi nici ce anume stă la baza acestui efect.” Totuşi imaginile video ale lui Hutchison surprind două ore de efect Hutchison: metale gelatinizate, obiecte care levitează şi o ceaţă electronică. Dacă singurele dovezi reale sunt aceste imagini, ce par de fenomene paranormale, merită totuşi a fi analizate.
La câţiva ani după prima experienţă, Bruce Gernon a întâlnit ceaţa din nou, în timp ce el şi soţia lui zburau peste Florida Keys. Bruce a afirmat că şi aceasta a fost o ceaţă electronică, care s-a prins de avionul său. „Am sunat la Radio Miami, a precizat el, iar cei de la meteo mi-au spus că nicăieri în Florida nu se înregistrează ceaţă.” Oriunde zbura Bruce, ceaţa îl urma: „Am simţit că, dacă mă îndrept spre ocean, aş putea scăpa de ceaţă. Şi am reuşit.” E posibil ca unii oameni să aibă puteri care atrag ceaţa electronică ? Bruce Gernon nu poate respinge ideea unei semnificaţii supranaturale.
Cary Trantham a acceptat şi ea să se întoarcă în Triunghiul Bermudelor, ca Bruce Gernon, dar, de data aceasta, alături de un pilot experimentat. După mai bine de un deceniu, Cary nu ştie ce a lovit avionul în 1995. Dar a fost pregătită să afle. Astfel, instructoarea Collins a zburat împreună cu Cary, simulând zborul din 1995 pentru a afla ce s-a întâmplat atunci. Au decolat noaptea, ca atunci când Cary a avut zborul ei traumatizant. Explicaţia ar fi: când urmăreşti o linie de lumini la orizont şi zbori lângă sau sub un nor, liniile pot dispărea brusc, iar linia orizontului dispare şi ea. Senzaţia unei pături arucate peste tine e o descriere exactă a ceea ce simţi. În interiorul unui nor întunecat e confuzie totală. Pierderea controlului e cauzată de lipsa de orientare în spaţiu. Pilotul e confuz, neştiind care e poziţia avionului, pentru că primeşte informaţii contradictorii. În plus, pe urmele lui Cary era o furtună. Reacţia ei în acea stare de spirit şi în acel mediu e posibil să-i fi determinat experienţa.
Dar oare ceaţa electronică dereglează busola unui aparat de zbor, îndepărtându-ne de adevăratul răspuns ? O fi un alt fenomen puternic, dar absolut natural, în centrul Triunghiului Bermudelor ? E momentul acum să consultăm ştiinţa convenţională şi să tratăm cu bun simţ cazul vasului Cyclops, al Zborului 19 şi al vasului Witchcraft. Toate cele trei poveşti sunt tragice, însă cazul vasului Witchcraft este deconcertant. După ce au văzut luminile oraşului Miami, ambarcaţia, dupa cum am relatat mai sus, a lovit ceva în apă. Apoi a dispărut, la câteva minute după ce au cerut ajutorul cu calm. Cercetările însă arată că misterul nu e chiar atât de profund. Nimeni nu cunoştea poziţia vasului, iar vremea nu era deloc calmă. Larry Kusche a cercetat dispariţia ambarcaţiei: „Nu s-au aflat în locul indicat de ei. Dacă s-ar fi aflat acolo, ar fi mai misterios. Nu s-a găsit nimic. A fost furtună în noaptea aceea. Vorbeau despre valurile spumoase şi nu vedeau în întuneric.” Dar paza de coastă a sosit la doar 19 minute după SOS-ul vasului. Curios este că Witchcraft a dispărut complet şi foarte repede. Nu s-a găsit nicio urmă a unei ambarcaţiuni despre care se credea că nu se poate scufunda. „Eu aş spune: «Asta s-a crezut şi despre Titanic.» Orice barcă sau avion se poate scufunda.” (L. Kusche). Dar e greu să găseşti pe cineva care s-a pierdut în larg, chiar şi în condiţii favorabile. Jim Noe, paznic de coastă şi expert slavamar în Miami, declară: „O bună parte a zonei cuprinse de Triunghiul Bremudelor e oceanul larg, la sute de kilometri de uscat sau de posibilităţi de comunicaţie. E posibil să nu ştii locul precis unde s-a scufundat un vas, o barcă sau un avion.” La aceasta se adaugă violenţa Curentului Golfului, curentul rapid şi puternic care vine dinspre Marea Caraibilor spre Atlanticul de Nord. Oceanograful Arthur Mariano studiază de ani de zile curentul din Triunghi. El afirmă că acesta poate provoca dispariţia vaselor printr-un fenomen numit „dispersie turbulentă”. Când un vas se scufundă, vânturile şi curenţii puternici îl lovesc şi-l împrăştie pe câţiva kilometri, uneori în câteva minute. Mariano a arătat ce se întâmplă, folosind un rezervor de valuri şi vopsea verde: „Vom injecta vopsea în apă. Când nu sunt valuri sau curenţi puternici, vopseaua nu se împrăştie.” Dar, când curentul s-a înteţit, vopseaua s-a mişcat mult mai repede. S-a pornit apoi un vânt pentru a genera valuri. S-a putut observa că mărimea valurilor creştea proporţional cu dispersia vopselei.
Experimentul lui Mariano ne arată că valurile, vânturile, curenţii, vârtejurile puternice cauzează o mare dispersie în zona Triunghiului Bermudelor. „Dacă te prinzi în Triunghi, spune Mariano, şi nu eşti găsit în primele ore, vei fi extrem de greu de găsit.” Totuşi, se compară vopseaua cu un avion de nouă tone, prăbuşit în mare ? Mariano explică: „Vopseaua e pasivă. E doar un indicator al mişcării apei. Şi rămăşiţele care ajung pe fundul oceanului sunt pasive. Vor fi mişcate de curenţi, de vânt şi de valuri.” Se pare că resturile care dispar nu sunt tocmai o enigmă. Dar nu s-a elucidat cel mai mare mister: care a fost cauza acestor naufragii ? E tentant să explici dispariţiile din Triunghi prin factori paranormali ca ceaţa electronică sau extratereştrii, când, de fapt, vremea e un vinovat mult mai plauzibil.
În Triunghiul Bermudelor se întâmplă multe lucruri pe care nu le află nimeni. Trombe, rafale şi alte fenomene la scară mică, care au loc doar pe distanţă mică, nu sunt văzute sau prevăzute de nimeni. Apar brusc şi dispar. Cine nu se află acolo, nu ştie că s-au întâmplat.”
In Romania, Muntii Buzaului sint vestiti pentru astfel de fenomene in care ceata albastra (electronica) este prezenta. De pilda in cadrul disparitiei din anul 1981, din Intorsura Buzaului acelor 2 braileni, tata si fiu, alpinisti care in comuna Bozioru, catunul Nucu, au incercat sa escaladeze o stanca de vreo 28 m inaltime, au vazut ceva ce semana cu un lant, au pus mana pe el si au disparut complet in fata altor martori socati. Imediat s-a luat decizia de catre securisti sa se detoneze stanca, iar in locul ei a ramas o ceata albastrui-verzuie care a ramas acolo cateva zile, dupa care a disparut complet. Mai multe informatii despre aceasta disparitie aici -> http://www.fara-secrete.ro/misterioasa-disparitie-din-anul-1981-din-intorsura-buzaului.
SURSE