Quantcast
Channel: Fără Secrete
Viewing all articles
Browse latest Browse all 904

Vaticanul doreste sa ne ia Baile Felix sub pretextul ca ar fi fost deposedat de ele in anul 1937! Fals, numai minciuni “sfinte” ale Ordinului masonic calugaresc Premonstratens caci nu au apartinut ale Vaticanului ci ale Habsburgilor!

$
0
0

Este stirea care m-a enervat astazi cand am vazut-o la TV. Citez de pe site-ul de stiri Realitatea TV.net[1]:

“Un dosar vechi de peste 75 de ani ar putea fi redeschis.  Ordinul Premonstratens spune că a fost  deposedat de 176 de hectare de teren în zona Băilor Felix. Valoarea litigiului la ora actuală este de câteva zeci de milioane de euro. 

Băile Felix

Procesul din 1937 a fost oprit, când Ministerul Afacerilor Externe a cerut scoaterea lui de pe rolul instanţelor, motivând că există în derulare o negociere cu Vaticanul. Ordinul călugăresc Premonstratens vrea să redeschidă acum litigiul cu statul român. Reprezentanţii Ordinului spun că au fost deposedaţi de 176 de hectare de teren şi de staţiunea Băile Felix, printr-o simplă modificare a cărţii funciare. “

Mai multe despre aceasta stire dezgustatoare despre ce vor pedofilii de la Vatican, citim mai jos preluand de pe site-ul de stiri Gandul.info[2]:

Secţia Civilă a Curţii Supreme ar putea avea pe rol cel mai vechi dosar din România. Ordinul călugăresc Premonstratens este la un pas să redeschidă un litigiu cu statul român care datează din 1937. Ordinul ce aparţine Vaticanului susţine că în 1936 a fost deposedat de 176 de hectare de teren şi de staţiunea Băile Felix.

Documentele depuse la dosar arată că, printr-o simplă ”corectare” a cărţii funciare, staţiunea Băile Felix a fost trecută din patrimoniul ordinului în proprietatea statului român. Valoarea litigiului la ora actuală este de câteva zeci de milioane de euro. Procesul din 1937 a fost oprit printr-o banală adresă trimisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Cum au ajuns călugării Sfântului Scaun în România

În anul 1120 este înfiinţat ordinul călugăresc Premonstratens care funcţionează şi în zilele noastre şi are peste 1300 de membri. Acest ordin funcţionează sub protecţia Vaticanului. Istoria sa a fost documentată inclusiv de regimul comunist din România. Un document din 1962, realizat de Arhivele Naţionale, a refăcut pe baza documentelor istoricul acestui ordin şi prezenţa acestuia în România.

Foto: Băile Felix în anii 30. Sursa: ©Jáki László

Potrivit acestui document, călugării Ordinului Premonstratens au ajuns în România în anul 1131, ei fiind aduşi de regele Ştefan al II-lea al Ungariei. La scurt timp, ordinul înfiinţează Promotoriul Oradiei, adică a construit o mânăstire. Mânăstirea a fost distrusă de tătari şi refăcută în 1252. În 1566 mânăstirea este din nou distrusă. Ordinul este desfiinţat în anul 1787 de către împăratul Iosif al II-lea, dar în 1802 este reînfiinţat, având în patrimoniu o mânăstire şi o biserică. Documentul din 1962 arată că, după reînfiinţare, călugării îşi extind influenţa în zona Oradiei şi acumulează importante proprietăţi.

VEZI AICI ISTORIA ORDINULUI PREMONSTRATENS RECONSTITUITĂ DE COMUNIŞTI

Comuniştii notau că ordinul avea în proprietate 1939 de hectare, vie, o biserica o mânăstire şi un liceu. ”Patrimoniul ordinului este următorul: La Sânmartin, regiunea Crişana: 178 hectare teren arabil, o mânăstire, o biserică. La Hidişelul de Jos 616 hectare de pământ, la Hidişelul de Sus 242 hectare, la Tîrguşor 63 hectare arabil”, se menţionează în documentul Arhivelor Naţionale.

Un alt document întocmit de autorităţile române în 1940 arată că Ordinul Premonstratens deţinea nici mai mult nici mai puţin decât staţiunea balneară Băile Felix. ”În comuna Sânmartin ordinul deţine: Biserică, Mânăstirea, clădiri de economie, moară de apă, Stabiliemntul Băile Felix/ 5 edificii de hotel, 3 edificii de băi, locuinţele particulare […] 126 hectare, etc”, se arată în documentul din 1940.

VEZI AICI DOCUMENTUL CARE INVENTARIEAZĂ PROPRIETĂŢILE ORDINULUI

În procesul prin care ordinul vrea redeschiderea dosarului din 1937 se menţionează că proprietăţile călugărilor Premonstratens au fost confiscate în 1936 de către Onisifor Ghibu care în acea perioadă era  împuternicit special al Ministerului Educaţiei. ”Pedagogul Onisifor Ghibu a decis în 1936 naţionalizare/exproprierea bunurilor Ordinului Premonstratens din România prin rectificarea Cărţii Funciare a comunei Sânmartin”, se precizează în cererea depusă la Curtea Supremă de Ordinul Premonstratens.

Băile Felix, confiscate printr-o ”corectură”

Foto: Băile Felix în anii 30. Sursa: ©Jáki László

Un referat oficial din 1940, întocmit de un avocat pentru Ministerul Sănătăţii, arată că în 1936 profesorul universitar Onisifor Ghibu a fost mandat de Ministerul Educaţiei să intre în posesia Băilor Felix. Astfel că Onisifor Ghibu a operat această modificare în Cartea Funciară. Decizia a fost apoi certificată prin încheierea Judecătoriei Oradea pe 22 august 1936. În 1937 Onisifor Ghibu a intrat cu forţa pe proprietatea călugărilor. ”Dl prof. Ghibu, în baza delegaţiei de mai sus şi cu ajutorul forţei publice (Comandantul Legiunii de Jandarmi) a intrat în Mânăstirea Ordinului Premonstratens din Oradea-Sânmartin, pe care a preluat cu toate anexele şi cu tot inventarul său inclusiv Băile Felix, expulzând pe cei doi călugări care erau în Mânăstire”, se precizează în nota depusă la Ministerul Sănătăţii.

VEZI AICI REFERATUL ÎNTOCMIT ÎN 1940

Ordinul călugăresc a contestat decizia la Tribunalul Oradea care însă, pe 20 februarie 1937, a respins contestaţia. În motivarea instanţei din 1937 se precizează că a dispus deposedarea ordinului călugăresc pe baza unei decizii a Ministerului Cultelor care anulat prin ordin personalitatea juridică a ordinului călugăresc. Judecătorii au mai reţinut că Ordinul Premonstratens nu a fost proprietarul Băilor Felix, ci doar un simplu administrator al proprietăţii.

În esenţă, judecătorii au stabilit că terenurile şi clădirile au fost proprietatea statului maghiar şi că, ulterior, succesorul acestor proprietăţi era statul român. ”Văzând că, prin deciziunea Nr 220241 din 18.12.1936 al Ministerului Cultelor, publicat în Monitorul Oficial s-a anulat personalitatea juridică a acestui Ordin Călugăresc Premonstratens, care n-a fost nici în trecut proprietar tabular de drept al bunurilor deţinute de el, ci numai administrator delegat de către fondatorul care a fost regele maghiar, respectiv Statul maghiar, al căror succesor legal este statul român”, se menţionează în sentinţa din 1937.

CITEŞTE AICI SENTINŢA JUDECĂTORIEI DIN 1937

La decizia din februarie 1937, reprezentanţii ordinului călugăresc au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie, fiind constituit dosarul 804/1938.A fost contestată şi decizia prin care Ministerul a dispus anularea personalităţii juridice, dar a cerut şi anularea înscrisurilor din cartea funciară. Recursul din acest dosar însă nu s-a mai judecat niciodată. În 1938, Ministerul Afacerilor Externe a cerut scoaterea de pe rolul instanţelor a acestor procese. Ministerul a motivat că aceste procese trebuie oprite pentru că între statul român şi Vatican exista în derulare o negociere. Această negociere însă nu s-a soldat cu despăgubirea sau reîmproprietărirea ordinului. Astfel că în 1938 completul II al Înaltei Curţi de Casaţie a dispus în baza adresei Ministerului Afacerilor Externe să scoată de pe rol procesul.

Posibilă premieră în Justiţie: redeschiderea dosarului din 37

Astfel, pe vremea comuniştilor, Băile Felix au intrat în patrimoniul statului. După 1989, hotelurile şi proprietăţile au ajuns în proprietatea companiei SC Băile Felix SA – companie de stat. Presa a relatat că această firmă a fost controlată în special de liderii PSD din Bihor. Principalii acţionari ai companiei sunt acum SIF Oltenia şi SIF Transilvania.

Reverendul Feies Rudolf Anzelm este acum cel care conduce Ordinul Premonstraten. În februarie 2012, acesta deschis o acţiune juridică prin care solicită redeschiderea dosarului din 1937 care nu a mai fost judecat în recurs. Curtea Supremă a admis în principiu cererea, dar nu a decis încă redeschiderea dosarului pe fond. În motivele juridice reprezentanţii ordinului au explicat că având în vedere că în litigiul dintre statul român şi ordinul călugăresc nu există o sentinţă definitivă cauza trebuie reluată.

Foto: Băile Felix în anii 30. Sursa: ©Jáki László

”Întrucât dosarul 804/1938 sau hotărârea nu mai pot fi refăcute prin urmare, potrivit art 584 alin 4 din Codul de Procedură Civilă, nu pot fi privaţi de dreptul subscrisului Ordin ca recurent, de a se adresa unei instanţe care să analizeze pe fond cererea noastră, o soluţie contrară violând dreptul ocrotit prin art 6 alin 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, vă rog să admiteţi cererea noastră şi să dispuneţi rejudecarea cauzei”, se arată în motivele invocate de ordin în faţa secţiei civile a Curţii Supreme. Instanţa a judecat câteva termene în acest dosar şi urmează să pronunţe o decizie în septembrie 2013. Astfel, dacă instanţa decide rejudecarea dosarului atunci acesta va deveni cel mai vechi dosar din România, având nu mai puţin de 75 de ani.

VEZI AICI MOTIVELE INVOCATE DE ORDIN PENTRU REDESCHIDEREA DOSARULUI

Ordinul Sfântului Norbert de Xanten

Ordinul călugăresc Premonstratens a fost înfiinţat în anul 1120 de către Sfântul Norbert de Xanten, care împreună cu 13 colaboratori a ctitorit o mânăstire în localitatea Prémontré din Franţa. Ordinul a fost recunoscut de către Biserica Catolică în 1126. În cea mai înfloritoare perioadă a ordinului, adică în secolul XIV, ei deţineau 1700 de mănăstiri în întreaga Europă. Ordinul s-a extins în principal în ţările vestice, dar şi Europa Centrală. Acum centrul de putere al ordinului se află în Belgia, unde există câteva mânăstiri recondiţionate şi unde membri ordinului activează. Potrivit unui recensământ din 2005, în Europa funcţionau aproape 100 de mânăstiri şi ordinul avea 1300 de membri.”

În esenţă, judecătorii au stabilit că terenurile şi clădirile au fost proprietatea statului maghiar şi că, ulterior, succesorul acestor proprietăţi era statul român. ”Văzând că, prin deciziunea Nr 220241 din 18.12.1936 al Ministerului Cultelor, publicat în Monitorul Oficial s-a anulat personalitatea juridică a acestui Ordin Călugăresc Premonstratens, care n-a fost nici în trecut proprietar tabular de drept al bunurilor deţinute de el, ci numai administrator delegat de către fondatorul care a fost regele maghiar, respectiv Statul maghiar, al căror succesor legal este statul român”, se menţionează în sentinţa din 1937.

P.S. Deci, Vaticanul iar minte!

 

SURSE

1. http://www.realitatea.net/vaticanul-vrea-baile-felix_1224664.html

2. http://www.gandul.info/stiri/premiera-in-justitie-un-dosar-vechi-de-75-de-ani-ar-putea-fi-redeschis-un-ordin-calugaresc-al-vaticanului-vrea-inapoi-baile-felix-10965700


Viewing all articles
Browse latest Browse all 904

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48